Dacă mai era nevoie de o demonstrație despre cât de bine funcționează administrația românească atunci când vine vorba despre educație, Ministerul Educației și Cercetării tocmai ne-a oferit-o.

Cu doar șapte zile înainte de începerea cursurilor, ministerul a pus în dezbatere un proiect de Hotărâre de Guvern prin care intenționează să aloce aproximativ 7,85 milioane de lei pentru 97 de școli care încă au probleme cu grupurile sanitare. În unele dintre aceste unități, toaletele sunt în continuare în curte, fără apă curentă și fără canalizare.

Nu este o problemă descoperită ieri.

Nu este o situație apărută peste noapte.

Și, mai ales, nu este ceva despre care ministerul să fi aflat în ultimele zile.

Ministerul știa cel puțin din luna mai.

Și totuși, a așteptat până la sfârșitul lui august pentru a pune proiectul în consultare publică.

Dacă acesta este modul în care statul român planifică lucrările esențiale din școli, atunci poate că ar trebui să încetăm să mai vorbim despre „reforme în educație” și să începem să vorbim despre o problemă mult mai simplă: incapacitatea administrației de a rezolva lucruri elementare.

Șapte zile până la școală, luni de birocrație înainte de lucrări

Partea aproape comică a poveștii este că nici măcar publicarea proiectului nu înseamnă că cele 97 de școli vor primi imediat banii.

Urmează consultarea publică.

Apoi aprobarea Hotărârii de Guvern.

Apoi transferul banilor.

Apoi actualizarea bugetelor locale.

Apoi procedurile de achiziție.

Apoi contractarea lucrărilor.

Apoi execuția.

Cu alte cuvinte, ministerul a făcut primul pas exact în momentul în care vacanța de vară este pe cale să se termine.

Perioada ideală pentru lucrări a fost pierdută.

Elevii se întorc în clase, iar statul începe procedurile pentru construirea unor toalete care, în mod normal, ar fi trebuit să fie pregătite înainte ca elevii să intre pe poarta școlii.

Este greu să inventezi o cronologie mai proastă.

Ministerul știa din mai. De ce a așteptat până în august?

Aici este problema care nu poate fi ascunsă în spatele limbajului administrativ.

Potrivit propriei note de fundamentare, Ministerul Educației a cerut încă din 7 mai 2026 inspectoratelor școlare să verifice unitățile care primiseră bani în anul precedent, dar nu finalizaseră lucrările și să stabilească împreună cu autoritățile locale necesarul pentru continuarea investițiilor. 

Deci ministerul știa.

Știa înainte de vacanța de vară.

Știa că există școli cu probleme.

Știa că sunt investiții nefinalizate.

Știa că trebuie alocați bani.

Și știa că lucrările ar fi trebuit, în mod logic, să fie făcute în perioada în care elevii nu se află în școli.

Cu toate acestea, pe 28 august a publicat proiectul.

Cu șapte zile înainte de începerea cursurilor.

Aceasta nu mai pare doar o întârziere administrativă. Este o formă de management care sfidează bunul-simț.

Ce le transmite statul copiilor din aceste școli?

Mesajul este teribil de simplu.

„Voi începeți școala. Noi începem procedurile.”

Un copil dintr-o școală în care toaleta este în curte nu are nevoie de încă o reformă curriculară, de încă un document strategic sau de încă o conferință despre viitorul educației.

Are nevoie de o toaletă decentă.

Cu apă.

Cu canalizare.

Cu condiții normale de igienă.

Lucruri care în România anului 2026 ar trebui să fie atât de banale încât nici măcar să nu mai constituie subiect de știre.

Și totuși, statul încă alocă milioane pentru a rezolva această problemă.

Milioane de lei cheltuite, aceeași problemă care revine

Și aici apare întrebarea pe care Ministerul Educației ar trebui să o explice public.

Cum este posibil ca, după ani de finanțări pentru toaletele școlilor, să avem în continuare unități de învățământ care funcționează în asemenea condiții?

Datele din documentele ministerului arată că au fost alocate milioane de lei pentru această problemă în fiecare an: aproximativ 17,7 milioane de lei în 2021, 10,3 milioane în 2022, 14,6 milioane în 2023, 24,45 milioane în 2024 și 14,59 milioane în 2025. Pentru 2026 este prevăzută o sumă de aproximativ 7,9 milioane de lei.

Și după toate aceste alocări, în 2026 încă discutăm despre toalete în curte.

Asta înseamnă că problema nu mai este doar lipsa banilor.

Este și problema modului în care sunt planificate, urmărite și finalizate investițiile publice.

Pentru că un stat poate să anunțe anual că investește în școli, dar dacă după ani de zile copilul încă trebuie să iasă din clădire pentru a merge la toaletă, atunci ceva fundamental nu funcționează.

În 2025 se putea. În 2026, nu se mai poate?

Există și o comparație care pune ministerul într-o lumină și mai proastă.

În 2025, Hotărârea de Guvern prin care au fost alocate fonduri pentru astfel de lucrări a fost adoptată în luna aprilie, adică înaintea vacanței de vară. Atunci au fost alocate aproximativ 14,59 milioane de lei. 

n 2026, ministerul vine cu proiectul abia la sfârșitul lunii august.

Ce s-a schimbat?

Problema nu.

Școlile nu.

Necesitatea lucrărilor nu.

Nevoia copiilor de condiții decente nu.

Singurul lucru care pare să se fi schimbat este calendarul administrației.

Iar acest calendar pare să funcționeze după o regulă simplă: dacă ceva poate fi făcut la timp, de ce să nu fie făcut în ultimul moment?

Și mai grav: lista celor 97 de școli nu apare clar în anexele publicate

Dacă întârzierea nu era suficientă, proiectul mai vine cu o problemă administrativă.

Ministerul spune că finanțarea din 2026 vizează 97 de unități și aproximativ 7,849 milioane de lei.

Dar anexele publicate împreună cu proiectul nu prezintă această listă în forma așteptată.

Una dintre anexe conține 156 de poziții, iar alta încă 19, pentru un total de 175 de poziții și 14,589 milioane de lei — exact suma asociată finanțărilor din 2025. Titlurile anexelor indică, de asemenea, că documentele se referă la finanțări și situații din anii anteriori. 

Așadar, avem un proiect care vorbește despre 97 de școli și 7,849 milioane de lei, dar documentele anexate trimit la 175 de poziții și 14,589 milioane de lei.

Într-o administrație care pretinde că vrea să digitalizeze, eficientizeze și modernizeze educația, faptul că documentele puse în consultare publică nu se potrivesc cu informațiile din proiect este cel puțin jenant.

Guvernul poate găsi bani pentru orice. Pentru timp, se pare că nu

Problema aceasta nu este doar despre Ministerul Educației.

Este despre felul în care funcționează întregul aparat guvernamental.

În România, statul pare să aibă o capacitate extraordinară de a produce strategii, proiecte, ordine, metodologii, consultări și declarații.

Dar când vine vorba de lucruri concrete, rezultatele întârzie.

O școală are nevoie de o toaletă.

Nu este nevoie de o reformă revoluționară.

Nu este nevoie de inteligență artificială.

Nu este nevoie de un grup de lucru.

Nu este nevoie de încă o strategie națională.

Este nevoie de bani, proiect, constructor și control.

Și, mai ales, de cineva care să înceapă lucrurile la timp.

Copiii nu trebuie să plătească pentru incompetența administrației

În fiecare an, părinților li se vorbește despre „un nou început”.

Despre un sistem educațional modern.

Despre investiții.

Despre reformă.

Despre digitalizare.

Despre competențe pentru viitor.

Dar pentru aproape o sută de școli, realitatea este mult mai primitivă: statul încă nu a reușit să rezolve problema unei toalete funcționale.

Iar acum încearcă să repare situația când vacanța s-a terminat.

Nu este vina elevilor.

Nu este vina profesorilor.

Nu este vina părinților.

Și nici măcar primăriile nu pot fi făcute singure responsabile pentru un sistem în care finanțările, verificările și procedurile sunt împărțite între mai multe niveluri administrative.

Responsabilitatea trebuie să fie asumată de cei care conduc sistemul.

Iar Ministerul Educației are obligația să explice de ce, deși știa situația încă din mai, proiectul a ajuns în consultare abia pe 28 august.

Are obligația să explice de ce lucrările nu au fost pregătite din timp.

Are obligația să explice de ce există încă investiții nefinalizate după ani de finanțări.

Și are obligația să explice de ce documentele publicate pentru o finanțare de 7,849 milioane de lei nu oferă, în mod clar, lista celor 97 de școli despre care vorbește proiectul.

România nu mai are nevoie de promisiuni. Are nevoie de administrație care își face treaba

Poate că cea mai tristă concluzie este că această poveste nu mai surprinde pe nimeni.

Am ajuns să considerăm aproape normal ca statul să descopere problemele școlilor în ultima clipă.

Să aloce bani după ce începe anul școlar.

Să trimită documentele între instituții.

Să organizeze consultări.

Să mai ceară o verificare.

Să mai aprobe o hotărâre.

Și, în final, să anunțe că „se fac investiții”.

Între timp, copiii așteaptă.

În 2026, într-o țară membră a Uniunii Europene, încă există școli în care toaleta este în curte.

Iar Ministerul Educației, deși știa situația cu luni înainte, a ales să pună proiectul de finanțare în consultare publică cu exact șapte zile înainte de începerea școlii. 

Aceasta nu este imaginea unei administrații care anticipează problemele.

Este imaginea unei administrații care aleargă după ele.

Și, de fiecare dată, ajunge prea târziu.