Nicușor Dan a coborât din nou în decorul perfect pentru o fotografie prezidențială: Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, militari americani, oficiali de la Washington și un mesaj solemn despre securitatea României.

El s-a întâlnit duminică cu doi congresmeni americani, Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Forțele Armate din Camera Reprezentanților, și Eric Sorensen, membru al aceleiași comisii. Dincolo de protocol, însă, rămâne întrebarea esențială: ce a obținut concret România din această întâlnire?

Pentru că, în comunicarea prezidențială, avem din nou toate ingredientele unui succes diplomatic: Marea Neagră, securitate transatlantică, descurajare, reziliență, parteneriat strategic și responsabilitate pentru propria apărare.

Cuvinte mari. Rezultate concrete, mai greu de identificat.

Președinția transformă fiecare întâlnire într-un exercițiu de imagine

Nicușor Dan a ținut să transmită că întâlnirea cu oficialii americani a fost „o plăcere” și a prezentat baza de la Kogălniceanu drept centrul prezenței militare americane în România.

Mesajul este impecabil din punct de vedere diplomatic. Problema apare atunci când comunicarea devine mai importantă decât conținutul.

Președintele este fotografiat la popotă, alături de militari americani, iar imaginile transmit exact mesajul pe care Administrația Prezidențială dorește să îl transmită: Nicușor Dan este conectat la partenerul strategic american, este prezent în teren și este aproape de militari.

Dar România nu are nevoie doar de fotografii cu președintele la masă.

România are nevoie de decizii, investiții, garanții și rezultate.

Iar acestea sunt mult mai greu de pus într-o fotografie.

„România își asumă mai mult” – dar cât și cu ce preț?

Unul dintre mesajele lui Nicușor Dan e că România este pregătită să își asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare.

Afirmația sună bine. Mai ales în fața unor congresmeni americani.

Dar vine cu o întrebare inevitabilă: cât va costa această responsabilitate și cine va plăti factura?

Românilor li se vorbește tot mai mult despre apărare, angajamente, contribuții și responsabilități. În același timp, orice creștere a efortului militar înseamnă resurse financiare care trebuie găsite într-un stat confruntat deja cu presiuni bugetare și economice.

De aceea, discursul prezidențial nu poate rămâne la nivelul formulelor convenabile.

Dacă România trebuie să facă mai mult pentru propria apărare, președintele trebuie să explice public ce înseamnă concret acest „mai mult”.

Cât?

În ce termen?

Pentru ce capabilități?

Cu ce bani?

Și, mai ales, ce primește România în schimb?

Kogălniceanu nu este decor pentru politica de imagine

Baza de la Mihail Kogălniceanu are o importanță strategică reală pentru România și pentru Statele Unite. Tocmai de aceea, utilizarea ei ca fundal pentru o comunicare politică triumfalistă ar trebui privită cu mai multă rezervă.

În martie, România a aprobat, în urma unei decizii a CSAT și a votului Parlamentului, dislocarea temporară a unor echipamente și forțe militare americane. Subiectul a generat inclusiv scandal în Parlament.

În acest context, orice discuție despre extinderea cooperării militare americane trebuie tratată cu seriozitate și transparență.

Nu este suficient ca președintele să transmită că „România este pregătită”.

Românii au dreptul să știe pentru ce este pregătită România, ce obligații își asumă și care sunt limitele acestor angajamente.

Un președinte care vorbește mult despre parteneriate, dar trebuie să arate și rezultate

Nicușor Dan pare să fi descoperit rapid valoarea politică a relației cu Washingtonul.

Și este firesc ca România să își consolideze relația cu Statele Unite. Parteneriatul strategic româno-american este esențial.

Dar tocmai pentru că este esențial, nu poate fi redus la postări pe rețelele sociale, fotografii de protocol și formulări diplomatice.

Un președinte nu este evaluat după cât de bine arată într-o fotografie cu militari americani.

Este evaluat după capacitatea de a negocia în interesul țării sale.

După ce obține.

După ce protejează.

După ce livrează.

Iar aici discursul trebuie să fie mult mai concret.

De la „a fost o plăcere” la „iată ce am obținut”

Poate că întâlnirea de la Kogălniceanu a fost utilă. Poate că discuțiile au fost consistente. Poate că în spatele ușilor închise s-au negociat lucruri importante.

Dar dacă există rezultate concrete, acestea trebuie prezentate.

Pentru că președintele României nu conduce o campanie de imagine.

Conduce o țară.

Iar într-o perioadă în care România este chemată să își crească responsabilitatea în domeniul apărării, românii au nevoie de mai mult decât fotografii cu președintele la popotă și mesaje despre „reziliență”.

Au nevoie de explicații.

Au nevoie de obiective.

Au nevoie de rezultate.

Iar dacă Nicușor Dan vrea să demonstreze că politica externă a României nu se rezumă la gesturi simbolice și fotografii cu oficiali americani, atunci momentul potrivit este acum: să spună public ce a obținut România de la Washington și ce este România pregătită să ofere în schimb.

Altfel, vizita de la Kogălniceanu riscă să rămână exact ceea ce pare din comunicarea publică de până acum: încă o fotografie bună pentru albumul prezidențial, dar fără un bilanț clar pentru contribuabilul român.