Nicușor Dan nu pare dispus să renunțe la confruntarea cu Parlamentul pe tema hidrocentralelor construite în zone care au ajuns, ulterior, să fie incluse în arii naturale protejate.

După ce Curtea Constituțională a respins sesizarea președintelui și a stabilit că legea este constituțională, șeful statului a găsit o nouă cale pentru a întârzia intrarea acesteia în vigoare: a trimis-o înapoi Parlamentului pentru reexaminare.

Demersul ridică o întrebare simplă: cât timp poate fi ținută pe loc o investiție energetică decisă de Parlament, după ce însăși Curtea Constituțională a respins argumentele de neconstituționalitate invocate de președinte?

Când CCR spune „constituțional”, Nicușor Dan spune „mai analizați o dată”

Legea fusese adoptată de Parlament cu o majoritate covârșitoare în Camera Deputaților: 262 de voturi pentru și doar 33 împotrivă. Nicușor Dan a atacat-o ulterior la Curtea Constituțională, invocând, printre altele, probleme legate de protecția mediului și obligațiile europene ale României.

CCR a respins însă sesizarea pe 24 iunie 2026 și a stabilit că actul normativ este constituțional în raport cu criticile formulate.

În loc să se încheie aici disputa, președintele a ales să mai facă o mutare.

Pe 12 august, Nicușor Dan a retrimis legea Parlamentului, solicitând reexaminarea acesteia. De această dată, argumentul nu mai este neconstituționalitatea, ci oportunitatea și actualizarea fundamentării proiectului.

Cu alte cuvinte, după ce argumentul constituțional nu a trecut de CCR, președintele încearcă să prelungească disputa în plan politic și legislativ.

Proiecte începute cu zeci de ani în urmă, blocate în numele unor proceduri fără sfârșit

Miza nu este una abstractă.

Legea vizează proiecte hidroenergetice începute înainte de 29 iunie 2007 și care au ajuns ulterior să se suprapună cu suprafețe incluse în arii naturale protejate. Printre proiectele identificate se numără Răstolița, Livezeni–Bumbești, Surduc–Siriu, Cornetu–Avrig, Pașcani, Cerna–Motru–Tismana și Cerna–Belareca.

Unele dintre aceste investiții sunt deja realizate în proporții foarte mari. Răstolița este indicată la aproximativ 91%, Livezeni–Bumbești la 87%, iar Surduc–Siriu la circa 85%.

Și aici apare una dintre marile probleme ale poziției lui Nicușor Dan: România are nevoie de energie, are investiții începute și bani deja cheltuiți, dar continuă să trateze anumite proiecte ca și cum ar putea fi analizate la nesfârșit de la zero.

Președintele invocă mediul. România are nevoie și de energie

Nimeni nu contestă necesitatea protejării mediului. Problema este dacă protecția mediului trebuie să devină un pretext pentru blocarea unor investiții energetice strategice.

Nicușor Dan susține că argumentele care au stat la baza proiectului de lege au fost construite în jurul situației energetice din 2021 și că între timp datele tehnice, economice și de mediu trebuie actualizate.

Argumentul poate suna rezonabil la prima vedere.

Dar apare o întrebare legitimă: de ce trebuie ca România să mai piardă ani întregi pentru proiecte care, în unele cazuri, sunt deja realizate în proporții de peste 80%?

O analiză actualizată este una. Blocarea perpetuă este cu totul altceva.

Nicușor Dan riscă să devină președintele „nu se poate”

Există un tipar care începe să se contureze în comportamentul președintelui: atunci când apare o investiție controversată, răspunsul pare să fie mai degrabă „mai analizați”, „mai verificați”, „mai reevaluați”, „mai întoarceți o dată la Parlament”.

Problema este că România nu duce lipsă de analize.

România duce lipsă de investiții finalizate.

România nu duce lipsă de proceduri.

România duce lipsă de infrastructură energetică modernă și de capacități de producție care să poată fi puse efectiv în funcțiune.

Iar hidrocentralele reprezintă una dintre puținele surse de energie regenerabilă care pot asigura producție controlabilă și pot avea un rol important în echilibrarea sistemului energetic.

În acest context, insistența președintelui de a redeschide permanent discuția asupra unor proiecte deja aprobate și începute poate fi privită drept o formă de blocaj instituțional.

O înfrângere la CCR, urmată de o nouă încercare

Paradoxul situației este greu de ignorat.

Nicușor Dan a contestat legea la CCR.

CCR a respins sesizarea.

Legea a trecut testul constituțional.

Președintele a retrimis-o însă Parlamentului.

Din punct de vedere politic, este greu de prezentat această succesiune drept o victorie prezidențială.

Mai degrabă, ea arată determinarea lui Nicușor Dan de a continua o bătălie pe care prima dată a pierdut-o în fața Curții Constituționale.

România nu își poate permite luxul blocajului permanent

Discuția despre hidrocentrale nu trebuie redusă la conflictul dintre „ecologiști” și „energeticieni”. Este o chestiune despre prioritățile unei țări care trebuie să își asigure energia, să își protejeze mediul și, în același timp, să nu arunce la gunoi investiții în care s-au cheltuit deja resurse importante.

Există soluții pentru protejarea biodiversității. Există evaluări de mediu. Există tehnologii moderne. Există obligații europene.

Dar există și nevoia ca, la un moment dat, România să termine ceea ce a început.

În cazul hidrocentralelor, Parlamentul a decis să ofere un cadru legislativ pentru continuarea unor investiții vechi. CCR a stabilit că legea este constituțională.

Nicușor Dan a decis să mai tragă o dată frâna de mână.

Rămâne de văzut dacă Parlamentul va accepta încă o amânare sau dacă va transmite un mesaj clar: România are nevoie de energie, de investiții și de proiecte finalizate, nu de un sistem în care fiecare investiție poate fi întoarsă la nesfârșit de la o instituție la alta.

Pentru Nicușor Dan, această confruntare riscă să devină mai mult decât o dispută pe tema mediului. Poate deveni testul prin care românii vor judeca dacă actualul președinte este un garant al dezvoltării sau, dimpotrivă, un nou obstacol administrativ într-o țară care s-a obișnuit deja cu proiecte începute și niciodată terminate.