O întâlnire despre care publicul nu ar fi trebuit să afle din relatări de presă a ajuns să provoace o adevărată furtună instituțională. Ilie Bolojan, premier interimar la momentul respectiv, și Elena-Simina Tănăsescu, președinta Curții Constituționale, s-au întâlnit pe 14 august, în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean. Întrevederea nu fusese anunțată public, iar faptul că cei doi au ieșit separat din încăpere a alimentat și mai mult întrebările.

De aici începe problema.

Nu pentru că un premier nu ar avea voie să discute cu președinta CCR. Și nici pentru că o instituție publică nu poate avea probleme administrative. Problema este lipsa de transparență, locul ales pentru întâlnire, momentul în care aceasta a avut loc și explicațiile insuficiente oferite ulterior.

Iar când vorbim despre premierul României și președinta Curții Constituționale, aparența de imparțialitate nu este un moft. Este o obligație morală și instituțională.

Bolojan cere încredere, dar oferă prea puține explicații

Ilie Bolojan a preferat să minimalizeze controversa, afirmând că „se încearcă să se facă din țânțar armăsar”.

Este o reacție care poate fi convenabilă politic, dar care nu răspunde întrebărilor esențiale.

Dacă întâlnirea a fost atât de banală pe cât susține Bolojan, de ce a fost nevoie de o discuție cu președinta CCR într-un birou care aparține președintelui Senatului? De ce nu la Palatul Victoria? De ce nu la sediul Curții Constituționale? De ce nu într-un cadru instituțional anunțat și explicat public?

Și, mai ales, de ce premierul României alege să trateze întrebările legitime drept o exagerare, în loc să ofere un răspuns complet?

Un politician care pretinde că reprezintă rigoarea administrativă nu poate cere cetățenilor să accepte explicații sumare atunci când este vorba despre o întâlnire cu șefa CCR, desfășurată cu doar câteva zile înaintea unor decizii importante ale Curții.

Într-o democrație funcțională, transparența nu este un favor făcut presei. Este o obligație față de cetățeni.

„Nu am discutat dosare” nu închide problema

Simina Tănăsescu a declarat că în cadrul întâlnirii nu au fost discutate dosare aflate pe rolul CCR și că discuția ar fi vizat exclusiv probleme administrative, inclusiv nevoia Curții de spații suplimentare. CCR a transmis, la rândul său, că întâlnirile conducerii instituției cu reprezentanții Executivului privesc aspecte administrative și că dosarele aflate pe rol nu sunt discutate în afara procedurilor legale.

Dar exact aici apare o problemă de credibilitate instituțională.

Faptul că cineva neagă o anumită acuzație nu înseamnă automat că toate întrebările dispar.

Mai ales atunci când întâlnirea are loc într-un spațiu care nu este nici sediul Guvernului, nici sediul CCR și nu este anunțată public.

Președinta CCR ar trebui să fie prima persoană preocupată de aparența de imparțialitate a instituției pe care o conduce. Curtea Constituțională nu este o instituție oarecare. Este una dintre ultimele bariere instituționale dintre puterea politică și respectarea Constituției.

Tocmai de aceea, standardul trebuie să fie mai ridicat, nu mai scăzut.

De ce tocmai acolo? De ce tocmai atunci?

Întâlnirea a avut loc într-un moment sensibil. Potrivit relatărilor din presă, cu doar câteva zile înainte ca CCR să analizeze mai multe acte normative importante, inclusiv chestiuni legate de legislația integrității și de jaloane PNRR.

Nu rezultă de aici că cei doi au discutat respectivele dosare. O asemenea concluzie nu este demonstrată.

Dar rezultă ceva mult mai simplu și mai important: există suficiente elemente pentru ca publicul să ceară explicații serioase.

Iar explicațiile nu pot fi reduse la „a fost o discuție administrativă” sau „se face din țânțar armăsar”.

Dacă totul a fost limpede, atunci ar trebui să fie la fel de limpede și pentru cetățeni.

Bolojan și Tănăsescu au o problemă de transparență, nu doar o problemă de imagine

Ceea ce afectează cel mai mult această poveste nu este neapărat ceea ce știm, ci ceea ce nu știm.

Nu știm de ce întâlnirea a avut loc în acel birou.

Nu știm de ce nu a fost anunțată.

Nu știm cine a solicitat întrevederea.

Nu știm de ce nu a fost aleasă o formă instituțională mai transparentă pentru o discuție prezentată ulterior drept una administrativă.

CCR însăși a fost nevoită să vină cu explicații publice după izbucnirea controversei, iar comunicarea instituției nu a clarificat toate aceste aspecte.

Aici este eșecul de comunicare al ambilor oficiali.

Bolojan pare să creadă că problema poate fi închisă prin minimalizare.

Tănăsescu pare să creadă că problema poate fi închisă printr-o declarație categorică.

Nu este suficient.

Senatul nu mai acceptă răspunsul „nu e nimic de văzut aici”

Poate cel mai important lucru care s-a întâmplat între timp este că scandalul nu a rămas doar la nivelul declarațiilor politice.

Comisia pentru constituționalitate a Senatului a aprobat inițierea unei anchete parlamentare privind circumstanțele întâlnirii, cu voturile PSD, AUR și PACE, în timp ce PNL și USR s-au opus. Primele audieri sunt programate pentru 26 august, iar printre persoanele care ar urma să fie chemate se numără Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu.

Asta schimbă radical datele problemei.

Nu mai vorbim doar despre o controversă de presă. Vorbim despre o situație pe care Parlamentul consideră necesar să o verifice instituțional.

Iar dacă Bolojan este atât de convins că nu există absolut nimic suspect în această poveste, atunci ar trebui să fie primul care salută ancheta și să răspundă deschis tuturor întrebărilor.

La fel și Tănăsescu.

Pentru Bolojan, miza este mai mare decât o simplă întâlnire

Ilie Bolojan și-a construit imaginea unui politician care pune ordine, cere disciplină și pretinde standarde ridicate în administrație.

Dar standardele trebuie să se aplice și celui care le proclamă.

Nu poți cere transparență instituțiilor pe care le controlezi și, în același timp, să tratezi drept „țânțar” întrebările despre o întâlnire discretă cu șefa CCR.

Nu poți cere încredere publică fără să oferi explicații publice.

Și nu poți pretinde că totul este normal doar pentru că nimeni nu a demonstrat, până în acest moment, că s-ar fi întâmplat ceva ilegal.

Într-o democrație matură, problema nu este doar dacă s-a încălcat legea. Problema este și dacă instituțiile statului au acționat într-un mod care păstrează încrederea publică.

Tănăsescu trebuie să înțeleagă sensibilitatea funcției pe care o ocupă

Pentru Simina Tănăsescu, situația este poate chiar mai delicată.

Președinta CCR nu este un politician care poate răspunde unei controverse printr-un mesaj de partid sau printr-o confruntare electorală. Ea conduce instituția care trebuie să fie percepută ca independentă de puterea politică.

De aceea, simpla afirmație că „nu s-a discutat nimic legat de dosare” nu ar trebui să fie finalul conversației, ci începutul unei clarificări complete.

Cu atât mai mult cu cât întrebările nu au apărut din nimic.

Au apărut din combinația dintre persoanele implicate, locul întâlnirii, caracterul neanunțat al întrevederii și apropierea de momentul unor decizii importante ale CCR.

Orice instituție care își respectă credibilitatea trebuie să înțeleagă că asemenea situații trebuie prevenite, nu explicate abia după izbucnirea scandalului.

Ancheta poate fi exact testul de transparență de care este nevoie

În acest moment, cea mai bună soluție nu este atacul politic și nici apărarea corporatistă a instituțiilor.

Este clarificarea.

Să explice Bolojan cine a solicitat întâlnirea, de ce a avut loc în biroul președintelui Senatului și care a fost obiectul exact al discuției.

Să explice Tănăsescu aceleași lucruri și să accepte că, pentru președinta CCR, aparența de independență este la fel de importantă ca independența propriu-zisă.

Iar Parlamentul trebuie să verifice faptele, nu să pornească de la o concluzie prestabilită.

Pentru că, până când toate aceste întrebări vor primi răspunsuri clare, formula „a fost doar o discuție administrativă” nu este suficientă.

Bolojan și Tănăsescu nu sunt victimele unei furtuni mediatice. Sunt doi oficiali de rang înalt cărora li se cer explicații despre o întâlnire neanunțată, desfășurată într-un loc neobișnuit și într-un moment sensibil.

Iar dacă nu au nimic de ascuns, cea mai simplă cale de a demonstra acest lucru este să spună tot.

Fără minimalizări.

Fără explicații în doze mici.

Fără „țânțari”.

Doar transparență.