Scandalul ROBOR: Cum au fost sacrificați milioane de români, iar acum ni se cere să plângem pentru bănci

Dacă verdictul Consiliului Concurenței privind amenda de 700 milioane de euro se va menține și după toate contestările și procedurile judiciare care vor urma, atunci România se află în fața unuia dintre cele mai mari scandaluri economice din ultimele decenii. Nu vorbim despre o simplă abatere tehnică și nici despre o neînțelegere între autorități. Vorbim despre acuzația că unele dintre cele mai mari bănci din țară ar fi influențat artificial ROBOR-ul, indicatorul care a stat la baza ratelor plătite de milioane de români.
Iar ceea ce revoltă și mai mult este reacția unei părți a establishmentului financiar și mediatic.
În loc să existe o dezbatere serioasă despre prejudiciile suportate de cetățeni, despre responsabilitatea instituțiilor de supraveghere și despre modul în care au fost protejați consumatorii, asistăm la un spectacol absurd în care atenția este mutată pe așa-zisa suferință a băncilor amendate.
Dintr-odată, ni se explică de ce amenda este prea mare.
Dintr-odată, ni se vorbește despre riscurile pentru sistemul bancar.
Dintr-odată, ni se spune că băncile ar putea avea probleme.
Dar unde a fost această grijă pentru românii care și-au văzut ratele explodând? Unde au fost avertismentele dramatice atunci când familii întregi își reorganizau viața pentru a putea plăti creditele? Unde au fost experții de televiziune care să deplângă situația celor care au fost obligați să suporte costuri suplimentare ani la rând?
Orice analiză serioasă trebuie să ridice o întrebare incomodă: unde a fost BNR?
Banca Națională este una dintre cele mai puternice instituții ale statului român. Conducerea sa beneficiază de independență, de prestigiu și de resurse considerabile. În schimb, societatea are dreptul să se aștepte la vigilență și profesionalism.
Dacă un mecanism atât de important precum ROBOR a fost vulnerabil la practici anticoncurențiale, atunci este legitim să ne întrebăm de ce nu au existat reacții ferme și de ce problemele nu au fost identificate la timp.
Este greu de acceptat ideea că milioane de români trebuie să suporte consecințele unor posibile disfuncționalități ale pieței, în timp ce instituțiile însărcinate cu supravegherea acesteia nu își asumă nicio responsabilitate morală sau publică.
Mai grav este că o parte a discursului public apără mai degrabă reputația sistemului înainte de a clarifica pe deplin dacă cetățenii au fost prejudiciați.
Ani de zile, sectorul bancar a raportat profituri impresionante. Când rezultatele erau spectaculoase, ni se spunea că acestea reprezintă dovada eficienței și a performanței managementului.
Astăzi, când apar sancțiuni uriașe, ni se cere să privim băncile ca pe niște victime.
Este o logică greu de acceptat.
Când profiturile curgeau, ele aparțineau exclusiv acționarilor. Când apare nota de plată pentru presupuse încălcări ale regulilor concurenței, întreaga societate este chemată să se îngrijoreze pentru sănătatea financiară a instituțiilor sancționate.
Această dublă măsură explică de ce încrederea publicului în marile instituții economice este atât de scăzută.
La fel de deranjant este comportamentul unei părți a presei (în general acea presă așa-zis pro-europeana) și al unor comentatori economici.
În loc să pună întrebări incomode și să investigheze efectele asupra consumatorilor, unii au adoptat reflex poziția de avocat al sistemului bancar. Accentul a fost pus pe dificultățile pe care le-ar putea avea băncile, pe efectele asupra pieței și pe presupusele consecințe negative ale sancțiunilor.
Mesajul implicit este șocant: românii ar trebui să fie îngrijorați pentru cei care au fost amendați, nu pentru cei care au plătit ani întregi rate majorate.
Această atitudine nu reprezintă jurnalism critic. Reprezintă o inversare completă a priorităților.
Rolul presei este să apere interesul public, nu să funcționeze ca departament de relații publice pentru marile instituții financiare.
Cine îi despăgubește pe români?Aceasta este întrebarea care lipsește din multe dezbateri.
Dacă au existat într-adevăr practici care au influențat artificial ROBOR-ul, atunci cine răspunde pentru costurile suportate de debitori?
Cine răspunde pentru familiile care au plătit mai mult decât ar fi trebuit?
Cine răspunde pentru oamenii care au renunțat la investiții, la vacanțe, la economii sau chiar la anumite nevoi esențiale pentru a face față ratelor?
Despre aceste lucruri se vorbește mult mai puțin decât despre confortul instituțiilor sancționate.
Scandalul ROBOR nu este doar o dispută între bănci și Consiliul Concurenței. Este un test pentru credibilitatea întregului sistem economic românesc.
Dacă reacția principală a unor lideri de opinie este să deplângă situația băncilor înainte de a se preocupa de situația cetățenilor, atunci avem o problemă profundă de valori și priorități.
Românii nu au nevoie de lecții despre cât de important este să fie protejate profiturile marilor instituții financiare. Ei au nevoie de garanția că regulile sunt respectate, că supravegherea funcționează și că nimeni nu este atât de puternic încât să poată transfera costurile propriului comportament asupra populației.
Iar dacă acuzațiile confirmate de autoritatea de concurență vor rămâne definitive, adevăratul scandal nu va fi doar presupusa manipulare a ROBOR-ului. Adevăratul scandal va fi faptul că milioane de români au suportat consecințele, în timp ce prea mulți oameni influenți au preferat să privească în altă parte.

Senator AUR,

Corneliu NEGRU

Președintele Organizației Municipale AUR Focșani