Guvernul tehnocrat, soluția care a eșuat de fiecare dată. De ce ideea lui Nicușor Dan riscă să împingă România într-o nouă criză

Intenția președintelui Nicușor Dan de a instala un guvern tehnocrat la conducerea țării ridică serioase semne de întrebare cu privire la înțelegerea realităților politice și constituționale ale României. În teorie, ideea poate suna atrăgător: specialiști independenți, profesioniști fără carnet de partid, oameni care ar administra statul fără influențe politice. În practică însă, experiența ultimelor decenii a demonstrat exact contrariul. Guvernele tehnocrate au fost, aproape fără excepție, administrații slabe, dependente de voința partidelor și incapabile să impună reforme majore.
Principala problemă a unui guvern tehnocrat este lipsa legitimității politice. Într-o democrație parlamentară, puterea executivă nu se sprijină doar pe competență administrativă, ci și pe susținere politică. Miniștrii pot avea CV-uri impresionante, dar fără o majoritate stabilă în Parlament, orice proiect important poate fi blocat, amânat sau respins. Un tehnocrat nu poate negocia eficient cu liderii politici atunci când nu dispune de propria bază de putere.
Mai mult decât atât, ideea că tehnocrații sunt „apolitici” reprezintă adesea o ficțiune convenabilă. În realitate, orice guvern tehnocrat depinde de voturile partidelor care îl învestesc și îl mențin în funcție. Astfel, în loc să elimine influența politică, un asemenea executiv riscă să devină captiv intereselor de culise ale formațiunilor parlamentare. Partidele evită asumarea directă a responsabilității guvernării, dar continuă să controleze deciziile importante din umbră.
Prin promovarea acestei soluții, Nicușor Dan pare să ignore una dintre lecțiile fundamentale ale politicii românești: atunci când apare o criză, nu tehnocrații sunt cei care răspund în fața cetățenilor, ci liderii aleși. Guvernarea nu înseamnă doar administrare și expertiză. Înseamnă asumarea unor decizii dificile, negocierea unor compromisuri și răspunderea politică pentru rezultate. Exact aceste elemente lipsesc, de regulă, din formula tehnocrată.
Un alt risc major este transformarea guvernului într-o țintă permanentă pentru toate partidele parlamentare. Neavând o forță politică proprie care să îl apere, executivul poate deveni victima oricărui calcul electoral. Fiecare măsură nepopulară poate fi exploatată de opoziție, iar partidele care l-au susținut inițial se pot dezice rapid de el atunci când costurile politice cresc. Rezultatul este o guvernare fragilă, aflată într-o permanentă stare de supraviețuire.
Criticii acestei idei susțin că propunerea lui Nicușor Dan reprezintă mai degrabă o încercare de a evita confruntarea cu realitatea politică decât o soluție pentru depășirea blocajelor existente. În loc să construiască o majoritate funcțională și să forțeze partidele să își asume responsabilitatea guvernării, președintele ar transfera povara administrării țării către un grup de specialiști lipsiți de instrumentele necesare pentru a conduce eficient.
România nu duce lipsă de experți. Problema nu este absența competenței tehnice, ci incapacitatea clasei politice de a genera consens și stabilitate. Un guvern tehnocrat nu rezolvă această problemă; cel mult o ascunde temporar. Conflictele politice rămân aceleași, iar lipsa unei majorități solide continuă să paralizeze procesul decizional.
Din această perspectivă, ideea unui guvern tehnocrat promovată de Nicușor Dan poate fi privită nu ca o soluție la criza politică, ci ca o amânare a rezolvării ei. Istoria recentă a arătat că executivul fără susținere politică puternică este vulnerabil, dependent și lipsit de autoritatea necesară pentru a conduce o țară aflată în fața unor provocări economice și sociale majore. În locul unei formule care a demonstrat în repetate rânduri limite evidente, România are nevoie de lideri și partide dispuse să își asume direct răspunderea guvernării și să răspundă în fața cetățenilor pentru deciziile luate.

Senator AUR,

Corneliu NEGRU

Președintele Organizației Municipale AUR Focșani