Românilor li se cere să strângă cureaua. Facturile cresc, taxele cresc, cheltuielile sunt tăiate, iar mesajul transmis de la Palatul Victoria este că statul nu mai are bani și că fiecare leu trebuie cheltuit cu grijă.

În același timp, în companiile controlate de stat există persoane care cumulează mai multe funcții de conducere și încasează, din aceste poziții, zeci de mii de lei pe lună. Într-un caz, venitul brut cumulat depășește 134.000 de lei lunar.

Aici apare una dintre cele mai mari contradicții ale României de astăzi.

Pentru omul obișnuit, austeritate. Pentru o parte a aparatului de stat, cumul de funcții și venituri impresionante.

Iar responsabilitatea nu mai poate fi aruncată la nesfârșit asupra guvernelor precedente. Guvernul condus de Ilie Bolojan este în funcție și a promis explicit că va reforma companiile de stat, că va elimina risipa și că va impune o administrare profesionistă.

Numai că, în timp ce reforma este anunțată și reanunțată, realitatea din teren continuă să ridice întrebări extrem de incomode.

134.000 de lei pe lună. Din trei poziții

Cel mai spectaculos caz din datele analizate este cel al lui Bogdan Stelian Mîndrescu.

Potrivit informațiilor publice, acesta cumulează venituri brute de 134.146 de lei pe lună din trei poziții.

La Compania Națională Aeroporturi București, unde este director general, remunerația indicată este de 69.348 de lei brut lunar.

Se adaugă 35.260 de lei pentru poziția de membru în Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile Române și încă 29.538 de lei pentru mandatul de membru în CA al Registrului Auto Român.

Total: 134.146 de lei brut pe lună.

Nu este ilegal, din datele prezentate.

Dar este absolut legitim ca orice contribuabil să întrebe dacă este normal ca o singură persoană să ocupe simultan trei poziții în structuri publice și să primească pentru acestea un venit cumulat care depășește de multe ori venitul unui român obișnuit.

Mai ales într-o perioadă în care Guvernul le vorbește cetățenilor despre reducerea cheltuielilor și despre necesitatea sacrificiilor.

Și acesta nu este un caz izolat

Mustafa Sinan apare cu venituri brute cumulate de 95.378 de lei lunar din trei poziții.

Mirela Adriana Pavel ajunge la 66.503 lei.

Decebal Băescu – 61.620 de lei.

Răzvan Marian Pîrcălăbescu – 58.662 de lei.

Aurelia Văduva – 38.263 de lei.

Corneliu Vișoianu – 35.775 de lei.

Marius Alexandru Dragu – 25.312 lei.

În cazul lui Traian Preoteasa, veniturile rezultate din pozițiile analizate ajung la aproximativ 17.500 de lei lunar.

Și mai important: potrivit datelor analizate, nu vorbim doar despre cele nouă persoane care apar în câte trei structuri. Alte 95 de persoane figurează în conducerea a câte două companii publice.

Așadar, nu mai putem vorbi simplu despre câteva situații izolate.

Vorbim despre un mecanism.

Guvernul Bolojan a promis reforma. Dar românii așteaptă rezultatele

Premierul Ilie Bolojan a vorbit public despre risipa din companiile de stat și despre necesitatea reformării lor.

În ianuarie 2026, premierul critica inclusiv situația directorilor cu salarii mari și afirma că unii dintre aceștia și-ar fi „blindat” pozițiile prin contracte de management ale căror criterii de performanță le-ar permite să-și atingă obiectivele chiar și atunci când companiile au rezultate slabe.

În aprilie, Bolojan anunța că reforma companiilor de stat a început și vorbea despre peste 1.500 de companii în care statul este acționar, despre pierderi de aproximativ 14 miliarde de lei în ultimii ani și despre necesitatea unor restructurări, fuziuni, reorganizări sau închideri acolo unde acestea sunt justificate.

Foarte bine.

Dar între declarația politică și schimbarea efectivă a sistemului există o diferență uriașă.

Iar românii au tot auzit promisiuni despre „reformă” de-a lungul anilor.

Întrebarea este simplă:

Dacă Guvernul știe că există risipă, dacă știe că există probleme în companiile de stat și dacă premierul însuși critică modul în care sunt remunerate și protejate unele conduceri, de ce continuă să existe situații în care aceleași persoane cumulează funcții și venituri impresionante?

Reforma nu poate însemna doar evaluări și planuri

În aprilie, premierul anunța evaluări, reorganizări și măsuri de eficientizare.

Dar reforma adevărată nu se măsoară în numărul conferințelor de presă, al proiectelor-pilot sau al listelor de companii analizate.

Se măsoară în rezultate.

Se măsoară în câte funcții inutile dispar.

Se măsoară în câte consilii de administrație sunt profesionalizate.

Se măsoară în cât de transparent sunt selectați administratorii.

Se măsoară în reducerea pierderilor.

Și, mai ales, se măsoară în capacitatea statului de a explica publicului de ce aceeași persoană ajunge să fie plătită pentru mai multe poziții simultan.

În iunie 2026, o situație oficială prezentată la nivel guvernamental arăta că 33 de întreprinderi publice centrale nu finalizaseră selecția pentru noi membri ai consiliilor de administrație, iar alte 50 aveau probleme legate de mandatele provizorii ale directorilor.

Aceste date nu demonstrează, prin ele însele, că reforma Guvernului a eșuat.

Dar demonstrează că problema guvernanței companiilor de stat este încă departe de a fi rezolvată.

În România, cetățeanului i se cere sacrificiul. Statul trebuie să înceapă cu propriul aparat

Aceasta este, de fapt, problema care face situația atât de greu de digerat.

Un pensionar este întrebat dacă poate suporta creșterea costurilor.

Un angajat este întrebat dacă poate suporta taxe și impozite mai mari.

O familie este obligată să-și reducă cheltuielile.

Mediul privat este chemat să contribuie mai mult.

Iar Guvernul explică permanent că deficitul bugetar nu permite continuarea vechilor practici.

În acest context, imaginea unor persoane care cumulează trei poziții remunerate în companii de stat, cu venituri care ajung la zeci de mii sau chiar peste 100.000 de lei brut lunar, este devastatoare pentru încrederea publică.

Chiar dacă fiecare indemnizație este legală.

Chiar dacă fiecare numire respectă formal procedurile.

Chiar dacă fiecare persoană are calificările necesare.

Legalitatea nu trebuie să fie confundată cu eficiența și nici cu bunul-simț administrativ.

Cât de mult poate munci un om în trei consilii și o funcție executivă?

Aceasta este întrebarea pe care statul ar trebui să o răspundă transparent.

Un director general are o responsabilitate enormă.

Un administrator are, la rândul său, responsabilități serioase.

Un președinte de consiliu de administrație are obligații suplimentare.

Dacă aceeași persoană ocupă simultan trei poziții, statul trebuie să poată explica foarte clar cum este asigurată exercitarea efectivă a fiecărui mandat.

Nu este suficient să spună că legea permite.

Românii nu au nevoie de un stat care să se limiteze la formula „este legal”.

Au nevoie de un stat care să poată spune: este necesar, este eficient, este transparent și produce rezultate.

Dacă există specialiști, de ce se întorc mereu aceleași nume?

Aceasta este o altă întrebare incomodă.

România are sute de mii de oameni cu experiență în economie, administrație, inginerie, finanțe, juridic, management și industrie.

Cu toate acestea, în structurile companiilor de stat apar repetat aceleași persoane.

Unele ajung în consilii de administrație.

Apoi în alte consilii.

Apoi într-o funcție executivă.

Apoi într-o altă companie.

Iar veniturile se cumulează.

Pentru un cetățean care muncește opt ore pe zi pentru câteva mii de lei, acest sistem poate părea complet rupt de realitate.

Și tocmai aici Guvernul Bolojan are o problemă politică pe care nu o poate rezolva prin comunicate.

A promis reformă.

A promis reducerea risipei.

A promis profesionalizarea companiilor de stat.

Acum trebuie să arate concret unde este schimbarea.

Nu este vorba despre invidie. Este vorba despre banii și încrederea oamenilor

Există un argument care apare de fiecare dată când sunt criticate salariile din companiile de stat: „Dacă vrem profesioniști, trebuie să-i plătim”.

Corect.

Un manager competent poate merita un salariu important.

Un specialist foarte bun poate costa.

Dar argumentul se oprește în momentul în care discuția nu mai este despre un salariu pentru o funcție, ci despre mai multe funcții remunerate simultan pentru aceeași persoană.

Atunci statul trebuie să demonstreze de ce este necesară această concentrare.

Și trebuie să demonstreze că rezultatele justifică banii.

Altfel, „profesionalizarea” riscă să devină doar o etichetă elegantă pusă peste un sistem vechi.

Bolojan nu poate cere sacrificii fără să curețe mai întâi propria casă

Guvernul are dreptul să ceară sacrificii atunci când finanțele publice o impun.

Dar are și obligația de a arăta că statul însuși face ordine.

Nu poți cere permanent oamenilor să accepte tăieri și taxe mai mari, în timp ce sistemul public continuă să permită situații care generează percepția de privilegii.

Nu este suficient să spui că România nu-și mai permite risipa.

Trebuie să arăți unde ai eliminat-o.

Nu este suficient să spui că firmele de stat trebuie administrate profesionist.

Trebuie să arăți cine a fost schimbat, pe ce criterii și cu ce rezultate.

Nu este suficient să promiți restructurarea.

Trebuie să o faci.

România nu are nevoie de mai multe funcții pentru aceiași oameni

În fond, aceasta este întrebarea centrală.

De ce un stat care pretinde că trebuie să facă economii acceptă ca aceleași persoane să ocupe simultan mai multe poziții remunerate în companiile publice?

De ce nu există o transparență completă asupra criteriilor prin care sunt selectați oamenii care primesc mai multe mandate?

De ce nu sunt prezentate public, într-o formă simplă și ușor de verificat, rezultatele fiecărui administrator și ale fiecărui director?

Și de ce reforma companiilor de stat se mișcă atât de greu, în condițiile în care problemele sunt cunoscute de ani de zile?

Acestea sunt întrebările la care Guvernul Bolojan trebuie să răspundă.

Nu cu încă un plan.

Nu cu încă o evaluare.

Nu cu încă o declarație despre reformă.

Cu rezultate.

Pentru că românilor li se cere să accepte austeritate în numele unei Românii mai eficiente.

Este firesc ca ei să întrebe, la rândul lor:

Când începe austeritatea și pentru cei care au ajuns să ocupe mai multe funcții în stat?

Și, mai ales:

Când va începe reforma adevărată a sistemului care permite ca aceleași nume să circule dintr-o companie de stat în alta, acumulând mandate și venituri, în timp ce nota de plată a ineficienței este trimisă, din nou, către cetățean?