Când vine vorba despre gazele din Marea Neagră, România ar avea nevoie de claritate, responsabilitate și profesionalism. Primește, în schimb, o dispută publică între Bogdan Aurescu și Răzvan Nicolescu, doi foști demnitari care par mai preocupați să-și impună propria versiune decât să explice limpede românilor ce s-a întâmplat, de fapt, în jurul proiectului Neptun Deep.

Proiectul Neptun Deep, una dintre cele mai importante investiții energetice ale României, a ajuns subiectul unei dispute care spune multe despre calitatea comunicării publice a unor oameni care au ocupat funcții importante în statul român.

Bogdan Aurescu, fost ministru de Externe și actual judecător la Curtea Internațională de Justiție, și Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, au intrat într-o confruntare de declarații privind legătura dintre exploatarea gazelor din Marea Neagră și disputa maritimă dintre România și Ucraina, soluționată la Haga în 2009.

În locul unei explicații tehnice, limpezi și accesibile, publicul asistă la un duel al certitudinilor. Fiecare pare convins că deține adevărul absolut, iar celălalt nu înțelege sau prezintă greșit situația.

Problema este că subiectul nu privește reputația niciunuia dintre cei doi. Privește interesele strategice ale României.

Aurescu își revendică victoria de la Haga. Dar explicațiile nu se pot opri la propria contribuție

Bogdan Aurescu susține că este falsă afirmația potrivit căreia Neptun Deep nu ar fi făcut niciodată obiectul unei dispute cu un alt stat.

Fostul ministru invocă hărți și documente pentru a argumenta că aproximativ 50% din suprafața perimetrului se află în zona revendicată anterior de Ucraina și ulterior obținută de România în urma hotărârii Curții Internaționale de Justiție din 3 februarie 2009.

Aurescu are, fără îndoială, un avantaj important în această discuție: a condus dosarul României la Haga și cunoaște în detaliu istoria juridică a delimitării maritime.

Dar tocmai de aceea standardul de precizie ar trebui să fie unul foarte ridicat.

Nu este suficient să prezinți trei hărți și să sugerezi că întreaga discuție este tranșată. Trebuie explicată diferența dintre o suprafață maritimă revendicată de Ucraina, zona delimitată definitiv de instanță și situația juridică a licenței de exploatare a perimetrului Neptun Deep.

Suprapunerea geografică nu trebuie confundată automat cu existența unei dispute asupra întregului proiect.

Aurescu are dreptul să-și apere contribuția profesională la soluționarea dosarului de la Haga. Dar România nu are nevoie de o demonstrație de prestigiu personal, ci de explicații complete, verificabile și lipsite de ambiguitate.

Cu atât mai mult cu cât funcția de judecător la cea mai importantă instanță internațională presupune un nivel de rigoare care nu lasă loc pentru simplificări convenabile.

Nicolescu aruncă acuzații, dar transformă propria certitudine în argument

De cealaltă parte, Răzvan Nicolescu a ales o abordare la fel de categorică.

Fostul ministru al Energiei susține că Neptun Deep nu a fost niciodată disputat de România cu vreun alt stat și că zona a aparținut permanent României.

Mai mult, Nicolescu a lansat o formulare extrem de dură la adresa oficialilor care, în opinia sa, fac afirmații eronate: „Când oficiali importanți se trezesc vorbind prostii, cresc riscurile de securitate”.

O declarație spectaculoasă, fără îndoială. Dar spectacolul verbal nu ține loc de demonstrație.

Dacă Aurescu prezintă hărți și invocă hotărârea de la Haga, Nicolescu trebuie să explice riguros de ce consideră că respectivele argumente nu demonstrează ceea ce susține fostul ministru de Externe.

A spune că o zonă nu a fost disputată niciodată nu este suficient pentru a închide discuția. Mai ales atunci când există o hotărâre internațională privind delimitarea maritimă, iar unul dintre participanții direcți la acel proces oferă o interpretare diferită.

Nicolescu are tot dreptul să conteste afirmațiile lui Aurescu. Ceea ce nu poate înlocui însă argumentația este tonul superior și distribuirea de calificative.

Să vorbești despre profesionalismul altora în timp ce reduci o chestiune juridică și tehnică la acuzații de tipul „vorbesc prostii” nu reprezintă tocmai un model de dezbatere responsabilă.

Iar invocarea riscurilor de securitate nu poate deveni o armă retorică prin care orice opinie contrară să fie prezentată drept o amenințare la adresa României.

Doi foști demnitari, prea multe certitudini și prea puține explicații pentru public

Privită din exterior, confruntarea este aproape absurdă.

Un fost ministru de Externe, care a condus echipa României la Haga, insistă asupra legăturii dintre rezultatul procesului și suprafața Neptun Deep. Un fost ministru al Energiei îl contrazice categoric și îl acuză că promovează informații false și agende personale.

Unul își invocă expertiza juridică și documentele. Celălalt își invocă expertiza energetică și experiența din domeniu.

Dar unde este explicația completă, comună și verificabilă?

Unde este o prezentare tehnică prin care publicul să poată înțelege fără echivoc care suprafețe au fost revendicate, care au fost atribuite României și cum se raportează acestea la limitele exacte ale licenței Neptun Deep?

În locul unei asemenea clarificări, avem două tabere, două interpretări și un schimb de replici care riscă să transforme un subiect strategic într-o competiție de imagine.

Este greu de înțeles de ce oameni care au ocupat poziții atât de importante nu pot formula o explicație comună, bazată exclusiv pe documente și pe date verificabile.

Dacă au dreptate, să demonstreze. Dacă celălalt greșește, să arate exact unde. Iar dacă există diferențe între interpretarea juridică și cea tehnică, să le explice.

România nu are nevoie de un concurs de orgolii.

Neptun Deep nu este proprietatea de imagine a niciunuia dintre cei doi

Aici se află, de fapt, miza pe care cei doi par să o piardă din vedere.

Neptun Deep este un proiect strategic pentru România, nu o medalie care trebuie prinsă la reverul unui fost ministru sau un argument într-o dispută de prestigiu între doi oameni care au trecut prin administrația publică.

Contribuția lui Aurescu la dosarul de la Haga trebuie evaluată pe baza rezultatelor și documentelor, nu transformată într-un capital de imagine imposibil de contestat.

La fel, experiența lui Nicolescu în domeniul energiei nu îi conferă automat dreptul la ultimul cuvânt asupra unei chestiuni de delimitare maritimă.

Fiecare trebuie să rămână în limitele argumentelor pe care le poate demonstra.

Mai ales că proiectul se desfășoară într-o regiune extrem de sensibilă, în proximitatea războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Într-un asemenea context, orice declarație publică despre securitatea infrastructurii energetice trebuie cântărită cu maximă atenție.

A invoca securitatea națională pentru a câștiga o dispută de imagine este la fel de nepotrivit ca a transforma o hotărâre internațională într-un instrument de autopromovare.

România merită mai mult decât un război al declarațiilor

În cele din urmă, episodul Aurescu–Nicolescu scoate la iveală o problemă mai profundă decât disputa privind interpretarea hărților din Marea Neagră: incapacitatea unor foști oficiali de a purta o dezbatere publică serioasă fără să o transforme într-o confruntare personală.

Unul vorbește din perspectiva unei victorii juridice pe care o consideră relevantă pentru Neptun Deep. Celălalt răspunde cu acuzații și avertismente privind presupuse riscuri de securitate.

Iar publicul rămâne să descifreze cine are dreptate.

Este o situație inacceptabilă pentru un subiect de asemenea importanță.

România nu are nevoie ca Aurescu și Nicolescu să se valideze reciproc. Are nevoie ca aceștia să ofere explicații precise, să prezinte documente complete și să renunțe la retorica menită să-i pună pe ei în centrul poveștii.

Neptun Deep este despre resursele României, nu despre orgoliile celor care au ocupat vremelnic funcții în stat. Iar dacă doi foști miniștri nu pot lămuri public o chestiune atât de importantă fără să se atace reciproc, problema nu mai este doar cine are dreptate în disputa de la Marea Neagră. Problema este și ce fel de responsabilitate publică demonstrează cei care pretind că apără interesele României.