România a pus pe masa Rheinmetall contracte de miliarde de euro pentru blindate, sisteme antiaeriene, muniție și nave. Înainte ca primele contracte SAFE să intre efectiv în linia de producție, compania germană are deja o problemă serioasă de rezolvat: două dintre sistemele antiaeriene modernizate pentru Armata Română nu au trecut testele de recepție, iar livrarea lor a fost întârziată.

Ceea ce ar fi trebuit să fie o demonstrație de capacitate industrială se transformă într-un prim test al modului în care statul român își apără banii și interesele într-unul dintre cele mai mari programe de înzestrare din istoria recentă.

În cazul celor două sisteme Oerlikon GDF 103 modernizate de Rheinmetall, problema nu este una de imagine. Documentele Ministerului Apărării Naționale arată că, în timpul testelor de recepție, unele subsisteme nu îndeplineau integral cerințele specificației tehnice. Furnizorul și-a asumat înlocuirea acestora. În plus, termenul contractual de livrare, 15 aprilie 2026, nu a fost respectat.

Pentru România, întrebarea este simplă: dacă un sistem militar destinat combaterii dronelor nu trece testele de recepție și ajunge cu luni de întârziere, ce mecanisme de control vor funcționa atunci când vorbim despre contracte de miliarde de euro?

328 de milioane de euro și două sisteme care nu au trecut recepția

Povestea nu începe cu SAFE.

În decembrie 2023, Romtehnica a atribuit companiei Rheinmetall Landsysteme GmbH un contract-cadru în valoare de 328 de milioane de euro pentru modernizarea a patru sisteme de artilerie antiaeriană Oerlikon GDF 103, formate din 24 de tunuri.

Prima etapă a programului, în valoare de 166 de milioane de euro, prevedea modernizarea primelor două sisteme, adică 12 tunuri. Livrarea trebuia făcută în 24 de luni.

Dar când echipamentele au ajuns în etapa de testare, lucrurile nu au decurs conform planului.

Documentele MApN consultate de G4Media arată că unele subsisteme nu respectau integral cerințele tehnice. Rheinmetall a fost nevoită să își asume înlocuirea acestora. Compania a invocat, pentru imposibilitatea respectării termenului, atât probleme tehnice, cât și dificultăți în lanțul de aprovizionare.

Noul termen comunicat pentru primele două sisteme a fost septembrie 2026.

Între timp, România a aplicat penalități pentru întârziere, în conformitate cu prevederile contractuale.

Aici apare prima întrebare care nu poate fi ocolită:

Dacă un furnizor de asemenea anvergură nu reușește să livreze la termen echipamente care trebuie să îndeplinească o listă precisă de cerințe tehnice, cât de riguros au fost evaluate riscurile înainte de semnarea contractelor de miliarde de euro?

De la 328 de milioane la 5,7 miliarde de euro

Problema devine cu atât mai importantă cu cât, în 2026, România a intrat într-o nouă etapă a relației contractuale cu grupul german.

Pe 29 mai 2026, MApN a semnat, în cadrul programului SAFE, contracte cu entități din grupul Rheinmetall pentru proiecte în valoare cumulată de aproximativ 5,7 miliarde de euro.

Pachetul include 298 de mașini de luptă ale infanteriei și derivate, sisteme antiaeriene, muniție și patru nave. Rheinmetall a prezentat la rândul său pachetul drept cel mai mare contract internațional din istoria recentă a companiei.

Cifrele sunt greu de ignorat.

Pentru mașinile de luptă ale infanteriei, contractul cu Rheinmetall Automecanica SRL are o valoare de 3,337 miliarde de euro, fără TVA.

Pentru sistemele de apărare antiaeriană SKYNEX, SKYRANGER 35 și Millennium, contractul cu Rheinmetall Italia ajunge la 981,95 milioane de euro.

Pentru muniția AHEAD de 35 mm, Rheinmetall Waffe Munition GmbH a primit un contract de 449,75 milioane de euro.

Separat, grupul Rheinmetall este implicat și în contractul de 920 de milioane de euro pentru patru nave destinate Forțelor Navale Române, prin NVL, companie parte a grupului Rheinmetall.

Așadar, România nu discută despre câteva zeci de milioane de euro și despre un furnizor oarecare.

Vorbind strict despre contractele SAFE semnate la 29 mai, vorbim despre miliarde de euro și despre o dependență semnificativă de același grup industrial.

Un precedent care obligă statul să fie atent

În această situație, episodul Oerlikon capătă o importanță suplimentară.

Nu pentru că problemele constatate la două sisteme ar demonstra automat că toate contractele Rheinmetall vor avea probleme. O asemenea concluzie nu ar fi susținută de datele disponibile.

Dar episodul demonstrează ceva mult mai concret: un contract militar de mare valoare poate ajunge la etapa recepției cu echipamente care nu îndeplinesc integral specificațiile și cu întârzieri de livrare.

Iar acest lucru obligă statul român să explice public cât de solide sunt mecanismele sale de control pentru contractele SAFE.

Mai ales că programul este finanțat printr-un mecanism european de împrumut, iar România beneficiază de o alocare de 16,68 miliarde de euro în cadrul SAFE. Din această sumă, 12,48 miliarde de euro sunt destinate echipamentelor militare, în timp ce 4,2 miliarde sunt prevăzute pentru infrastructură duală.

Cu alte cuvinte, nu este vorba doar despre bani dintr-un buget anual.

Este vorba despre angajamente financiare pe termen lung și despre echipamente care ar trebui să intre în dotarea Armatei într-un context de securitate în care timpul contează.

Guvernul trebuie să răspundă la întrebarea esențială

În cazul contractelor SAFE, MApN afirmă că procedurile au fost derulate în condițiile aprobate de Parlament și că statul român nu va semna contracte în condiții dezavantajoase sau contrare principiului eficienței utilizării fondurilor publice.

Este o declarație corectă ca principiu.

Dar tocmai de aceea apare o întrebare legitimă:

Cum va fi demonstrată această eficiență în practică?

Nu prin comunicate.

Nu prin fotografii de la semnarea contractelor.

Nu prin valoarea impresionantă a pachetelor de achiziții.

Ci prin livrări la timp, echipamente conforme cu specificațiile, penalități aplicate atunci când este cazul și, mai ales, prin capacitatea statului de a refuza recepția produselor care nu respectă cerințele contractuale.

În cazul Oerlikon, procedura de recepție a funcționat tocmai pentru că România a constatat neconformitățile și nu a acceptat pur și simplu echipamentele ca fiind conforme. Asta este partea pozitivă a mecanismului de control.

Dar întrebarea rămâne dacă același standard va fi aplicat fără excepție și în cazul contractelor SAFE.

Rheinmetall nu este un furnizor oarecare în programul SAFE

Dimensiunea contractelor semnate la 29 mai face ca această întrebare să fie cu atât mai importantă.

Rheinmetall nu furnizează României un singur tip de echipament.

Grupul este implicat în blindate, sisteme antiaeriene, muniție și proiecte navale.

În cazul sistemelor antiaeriene, vorbim despre echipamente care trebuie să funcționeze împreună cu radare, senzori, sisteme de comandă și control și alte componente ale arhitecturii de apărare.

În cazul muniției AHEAD, vorbim despre peste 400.000 de lovituri de 35 mm destinate inclusiv combaterii țintelor aeriene și dronelor.

În cazul vehiculelor de luptă, contractul presupune 298 de vehicule și derivate, cu producție finală localizată în România, la Mediaș, precum și producția locală a unor elemente esențiale.

Miza este, prin urmare, mult mai mare decât simpla achiziție de echipamente.

România își leagă o parte importantă din viitoarea capacitate industrială de apărare de proiectele derulate împreună cu acest grup.

„Probleme în lanțul de aprovizionare” — un avertisment care nu poate fi ignorat

Unul dintre aspectele cele mai importante din cazul Oerlikon este explicația oferită de furnizor.

MApN spune că Rheinmetall a invocat dificultăți în lanțul de aprovizionare, alături de probleme tehnice.

Pentru o companie care primește contracte de miliarde de euro de la România, această explicație ridică o problemă contractuală fundamentală.

Cine suportă riscul?

Dacă furnizorul are probleme cu furnizorii săi, riscul trebuie să rămână la compania care și-a asumat contractual livrarea sau ajunge, indirect, să fie transferat statului român?

Contractele trebuie să răspundă la această întrebare.

Iar România trebuie să arate public, în limitele informațiilor care pot fi făcute publice, ce mecanisme de protecție are.

Pentru că armata nu poate combate dronele cu promisiuni de livrare.

SAFE nu trebuie să devină o cursă după semnături

În primăvara lui 2026, autoritățile române au accelerat procedurile pentru a respecta termenul-limită de 30 mai impus de programul SAFE. MApN a anunțat că a fost nevoie de proceduri complexe și de depășirea unor dificultăți procedurale și comerciale pentru semnarea contractelor la termen.

Presiunea pentru încheierea contractelor este de înțeles.

Dar există o diferență esențială între a semna repede și a cumpăra bine.

Succesul SAFE nu se va măsura în numărul de contracte semnate până la 30 mai.

Se va măsura peste câțiva ani, când România va trebui să răspundă la întrebări mult mai concrete:

Au fost livrate echipamentele la timp?

Respectă toate specificațiile?

Cât a costat fiecare capabilitate?

Câte penalități au fost aplicate?

Cât din producție a fost realizat efectiv în România?

Au fost respectate obligațiile de cooperare industrială?

Și, mai ales, Armata Română a primit ceea ce a plătit?

Lecția Oerlikon: recepția nu trebuie să fie o formalitate

Cazul celor două sisteme Oerlikon ar trebui să fie tratat ca un test pentru întregul program.

Nu este necesar să tragem concluzia că Rheinmetall este un furnizor „neserios”. Faptele disponibile nu permit o asemenea generalizare.

Dar este perfect legitim să constatăm că un furnizor de importanță strategică pentru România a avut deja întârzieri și neconformități la un contract militar important, iar acest fapt trebuie luat în calcul de autoritățile care gestionează contractele ulterioare.

Statul român are acum ocazia să demonstreze că nu contează cât de mare este compania care livrează.

Contează contractul.

Contează specificația tehnică.

Contează termenul.

Contează recepția.

Și contează fiecare euro plătit.

Întrebările la care Guvernul trebuie să răspundă

În lumina problemelor apărute la sistemele Oerlikon și a dimensiunii contractelor SAFE cu grupul Rheinmetall, Guvernul și MApN ar trebui să ofere public răspunsuri clare la cel puțin câteva întrebări:

1. Ce neconformități tehnice au fost identificate la cele două sisteme Oerlikon și ce componente vor fi înlocuite?

2. Care este valoarea exactă a penalităților aplicate Rheinmetall și când vor fi încasate?

3. Ce garanții suplimentare există pentru contractele SAFE în cazul unor întârzieri similare?

4. Ce mecanisme de verificare a capacității reale de producție și de aprovizionare au fost utilizate înaintea semnării contractelor?

5. Cum va verifica statul român îndeplinirea obligațiilor de producție și cooperare industrială asumate de grup?

6. Ce se întâmplă dacă un sistem livrat în cadrul SAFE nu trece testele de recepție?

7. Care sunt termenele exacte și penalitățile prevăzute pentru fiecare dintre marile contracte Rheinmetall?

8. Ce parte din miliardele alocate va rămâne efectiv în economia României și în ce condiții?

Acestea nu sunt întrebări politice.

Sunt întrebări despre bani publici, apărare națională și responsabilitate contractuală.

Miliardele se semnează ușor. Echipamentele trebuie să funcționeze.

România traversează o perioadă în care modernizarea Armatei nu mai este o chestiune care poate fi amânată. Amenințarea dronelor și lecțiile războiului din Ucraina au schimbat rapid prioritățile militare.

Tocmai de aceea, presiunea pentru înzestrare nu trebuie să însemne renunțarea la standardele de control.

Contractele de 5,7 miliarde de euro cu grupul Rheinmetall sunt impresionante ca dimensiune. Dar dimensiunea contractului nu reprezintă o garanție a succesului.

Cazul Oerlikon arată deja că între semnarea unui contract și intrarea unui sistem în dotarea efectivă a Armatei există o etapă esențială: recepția.

Acolo se termină comunicatele de presă și încep testele.

Acolo trebuie să se vadă dacă produsul corespunde sau nu.

Iar dacă România urmează să cheltuiască miliarde de euro pe echipamente produse de același grup industrial, lecția celor două sisteme Oerlikon trebuie să fie simplă: niciun furnizor, indiferent cât de mare, cât de prestigios sau cât de important strategic este, nu trebuie să primească un cec în alb.

Pentru că, în final, nu Rheinmetall își asumă nota de plată.

Nota de plată este a României.