Ilie Bolojan a descoperit din nou soluția pentru problemele României: stabilitatea politică. Premierul interimar avertizează că țara are nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline, că România nu își mai permite întârzieri și că fiecare zi de blocaj poate avea consecințe economice.

Mesajul ar fi fost, poate, convingător dacă nu venea chiar de la omul care se află în centrul unei crize politice prelungite și care, împreună cu PNL și USR, a participat la negocieri în care formarea unui nou Executiv a fost împinsă de la o săptămână la alta.

În aceste condiții, discursul despre „stabilitate” sună mai degrabă ca o ironie.

Bolojan cere stabilitate, dar România are de luni întregi un Guvern interimar

România se află de luni bune într-o situație politică anormală. Guvernul condus de Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură la începutul lunii mai, iar ulterior Executivul a continuat să funcționeze în regim interimar.

În locul unei tranziții rapide către un Executiv cu mandat politic clar, țara a intrat într-un lung șir de negocieri, condiționări și formule de compromis.

În acest timp, Ilie Bolojan continuă să transmită public că România are nevoie de stabilitate.

Problema este că stabilitatea nu se obține prin declarații de la Palatul Victoria. Ea presupune ca partidele să accepte rezultatul politic al crizei, să negocieze o majoritate și să permită instalarea unui Guvern care să aibă legitimitate parlamentară și capacitatea de a lua decizii.

Iar tocmai aici apare contradicția majoră a discursului lui Bolojan.

Cine a împiedicat formarea rapidă a unui nou Guvern?

Negocierile politice din ultimele luni au arătat cât de greu a fost pentru partidele implicate să ajungă la o soluție. PNL, USR și UDMR au venit cu propriile condiții, în timp ce PSD a încercat să-și impună propriul scenariu pentru ieșirea din criză. Consultările de la Cotroceni nu au produs imediat un premier și o majoritate stabilă.

Mai mult, au existat acuzații publice potrivit cărora Bolojan și PNL și-au modificat succesiv pozițiile în timpul negocierilor, fapt care ar fi complicat și mai mult formarea unui Executiv. Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, l-a acuzat pe Bolojan că a respins succesiv variante de guvernare, în pofida unor concesii făcute de ceilalți negociatori.

Indiferent de perspectiva politică din care este privit conflictul, un lucru este greu de contestat: România a rămas mult timp fără un Guvern cu puteri depline.

De aceea, apelul lui Bolojan la „stabilitate” ridică o întrebare simplă: dacă stabilitatea este atât de importantă, de ce negocierile pentru un nou Guvern au fost lăsate să se prelungească atât de mult?

PNRR: factura eșecului nu poate fi pusă doar în seama altora

Bolojan vorbește și despre pierderile României din PNRR.

La finalul programului, România a pierdut 770 de milioane de euro pentru reforma salarizării și alte 100 de milioane de euro aferente unui jalon privind decarbonizarea. Bolojan susține însă că Guvernul pe care îl reprezintă nu poartă responsabilitatea pentru ratarea reformei salarizării.

Este o explicație convenabilă, dar insuficientă pentru un om care ocupă funcția de premier și care a construit o mare parte din discursul său politic pe ideea responsabilității administrative.

Mai ales că, în februarie 2026, Bolojan avertiza public că pierderea banilor din PNRR va atrage răspundere politică.

Acum, după ce banii s-au pierdut, responsabilitatea pare să fie mereu în altă parte.

Unele întârzieri și probleme provin, fără îndoială, din perioada guvernelor anterioare. Dar guvernarea Bolojan nu poate fi scoasă complet din ecuație, cu atât mai mult cu cât o parte dintre cele mai importante termene PNRR au expirat într-o perioadă în care el se afla la conducerea Guvernului.

Mai grav, criza politică prelungită a complicat și mai mult capacitatea României de a adopta rapid reformele restante.

Financial Times relata că România urma să piardă aproximativ 770 de milioane de euro din fondurile europene în contextul blocajului politic care a împiedicat adoptarea unor reforme cerute de Bruxelles.

Așadar, este greu de acceptat ca responsabilitatea pentru toate eșecurile să fie împinsă exclusiv către trecut.

Bolojan denunță instabilitatea pe care nu a reușit să o închidă

Există o contradicție fundamentală în discursul lui Ilie Bolojan.

Pe de o parte, spune că România are nevoie urgentă de un Guvern stabil.

Pe de altă parte, România a ajuns să fie condusă luni întregi de un Executiv interimar, în timp ce negocierile politice pentru un nou guvern au continuat fără o soluție definitivă. 

Iar Bolojan nu este un simplu spectator al acestei situații.

Este liderul PNL, unul dintre principalii actori politici implicați în negocierile pentru formarea noului Executiv și omul care a ocupat funcția de premier înainte de intrarea țării în actuala perioadă de interimat.

De aceea, atunci când vorbește despre efectele devastatoare ale instabilității, ar trebui să vorbească și despre propria responsabilitate politică.

Nu poți cere tuturor celorlalți să rezolve criza și, în același timp, să te prezinți drept singurul politician capabil să aducă ordine.

România nu mai are nevoie de lecții de morală politică

Românii nu au nevoie de încă o serie de avertismente despre cât de dificilă este situația.

Știu deja că deficitul este uriaș.

Știu că taxele au crescut.

Știu că inflația și costurile apasă asupra gospodăriilor.

Știu că România a pierdut bani europeni.

Știu că investițiile sunt în pericol.

Și știu că țara a stat luni întregi într-o stare de incertitudine politică.

Ceea ce așteaptă cetățenii este un Guvern care să poată lua decizii și să răspundă politic pentru ele.

Nu un Executiv interimar care explică de ce lucrurile merg prost și de ce altcineva este vinovat.

„Stabilitatea” nu poate fi doar un slogan

Ilie Bolojan are dreptate într-un singur punct: România are nevoie de stabilitate politică.

Dar această afirmație trebuie aplicată și celui care o rostește.

Dacă stabilitatea este atât de importantă, atunci principalii actori politici trebuie să fie dispuși să renunțe la calculele de partid, la veto-uri succesive și la negocierile fără sfârșit.

PNL și USR nu pot cere răbdare la nesfârșit românilor și, în același timp, să invoce interesul național ori de câte ori negocierile politice se blochează.

Iar Bolojan nu poate pretinde că este doar observatorul crizei pe care o denunță.

A ocupat funcția de premier. Este liderul PNL. A participat direct la negocierile politice. Guvernul său a fost demis, iar România a rămas într-un interminabil interimat.

Prin urmare, înainte de a le explica românilor cât de importantă este stabilitatea, Ilie Bolojan ar trebui să răspundă la o întrebare mult mai simplă:

Cât din această instabilitate este rezultatul acțiunilor sale și ale partidului pe care îl conduce?

Pentru că România nu mai are nevoie de politicieni care descoperă criza după ce ea s-a produs.

Are nevoie de politicieni capabili să o încheie.

Iar după luni de blocaj, promisiunea stabilității făcută de la Palatul Victoria riscă să sune nu ca o soluție, ci ca o nouă explicație pentru un eșec politic pe care nimeni nu vrea să și-l asume.