Aproape unul din cinci tineri români cu vârsta între 15 și 29 de ani nu muncește, nu studiază și nu urmează niciun program de formare profesională. România are cea mai mare rată NEET din Uniunea Europeană. După ani în care PSD, PNL, UDMR și USR s-au succedat sau s-au regăsit în formule de guvernare, rezultatul este greu de cosmetizat: România continuă să eșueze exact acolo unde ar trebui să-și pregătească viitorul.

Nu mai vorbim despre o statistică oarecare și nici despre o problemă care poate fi ascunsă în spatele unor prezentări triumfaliste despre economie.

Vorbim despre aproape o cincime dintr-o generație de tineri care nu se află nici în câmpul muncii, nici în educație și nici într-un proces de formare profesională.

Datele Eurostat arată că, în 2025, 19,2% dintre tinerii români cu vârsta între 15 și 29 de ani se aflau în această situație, cea mai ridicată proporție din Uniunea Europeană. Media europeană era de numai 11%.

Diferența nu este marginală. Este un semnal de alarmă.

Și, mai ales, este un semnal de alarmă pentru clasa politică.

Un sfert de secol de promisiuni și o generație lăsată în așteptare

PSD, PNL, UDMR și USR au ocupat, în diferite perioade și formule, poziții importante în politica și guvernarea României.

Au avut ministere, premieri, parlamentari, majorități și acces la resurse publice.

Au avut programe de guvernare, strategii pentru tineret, promisiuni despre educație, locuri de muncă, digitalizare, antreprenoriat și reducerea abandonului școlar.

Dar când tragem linie, cifrele rămân mai puternice decât discursurile.

România este campioana UE la rata tinerilor care nu muncesc și nu se află în educație sau formare.

Asta nu mai poate fi prezentat drept un accident statistic.

Este rezultatul unei probleme structurale pe care guvernele succesive nu au reușit să o rezolve.

PSD: partidul care a vorbit despre protecție socială, dar nu a reușit să-i aducă pe tineri în economie

PSD și-a construit o mare parte din identitatea politică în jurul protecției sociale și al promisiunii unei societăți în care statul nu lasă oamenii în urmă.

Dar ce înseamnă protecția socială dacă o parte atât de mare a generației tinere rămâne în afara educației și a pieței muncii?

Un stat modern nu ar trebui să se mulțumească să gestioneze consecințele sărăciei și excluziunii. Ar trebui să prevină apariția lor.

Problema României este că prea multe politici publice au fost gândite pentru a administra efectele eșecului, nu pentru a-l preveni.

Iar tânărul care părăsește școala, nu dobândește o calificare și nu intră pe piața muncii nu devine doar o problemă socială. Devine, în timp, o problemă economică, fiscală și demografică.

PNL: discursul despre economie nu poate acoperi eșecul educației și al formării

PNL s-a prezentat constant drept partid al economiei, al mediului privat și al dezvoltării.

Dar o economie competitivă nu poate exista fără oameni pregătiți pentru ea.

Dacă aproape unul din cinci tineri este în afara simultană a educației și pieței muncii, întrebarea este inevitabilă: unde este legătura dintre sistemul de educație și economia despre care politicienii vorbesc atât de mult?

România poate raporta creșteri economice, investiții și proiecte de infrastructură. Însă toate acestea își pierd din relevanță dacă o parte importantă a generației care ar trebui să ducă economia mai departe rămâne pe dinafară.

Nu este suficient să creezi locuri de muncă. Trebuie să creezi și mecanisme prin care tinerii să poată ajunge la ele.

UDMR: ani de influență în guvernare, dar aceleași probleme structurale

UDMR nu poate fi privit doar prin prisma dimensiunii sale electorale. Formațiunea a participat în repetate rânduri la guvernare și a deținut portofolii importante.

Prin urmare, atunci când discutăm despre rezultatele României în domeniul educației, formării profesionale și incluziunii sociale, responsabilitatea politică nu poate fi împărțită convenabil doar către „partidele mari”.

UDMR a făcut parte din mecanismul de guvernare al României.

Iar mecanismul respectiv trebuie judecat și după rezultate.

Când rezultatul este o rată NEET de 19,2%, cea mai mare din UE, explicațiile nu mai pot fi reduse la „context”, „moștenire” sau „dificultăți administrative”.

USR: partidul schimbării, confruntat cu aceleași rezultate ale vechiului sistem

USR a intrat în politica națională cu promisiunea unei rupturi față de vechiul mod de a face politică.

Digitalizare. Reformă. Eficiență. Depolitizare. Modernizarea administrației.

Toate acestea sună bine.

Dar politica trebuie evaluată în cele din urmă prin rezultate, nu prin sloganuri.

Iar în problema tinerilor excluși simultan din educație și piața muncii, România nu arată ca o țară transformată radical.

USR nu poate revendica avantajul de a fi „altfel” atunci când discutăm despre perioada în care a avut responsabilități executive și despre problemele structurale pe care România continuă să le aibă.

Schimbarea promisă trebuie să fie vizibilă și în statistici.

Și există un indicator și mai grav

Problema nu se limitează la tinerii NEET.

În 2025, România a avut și cea mai ridicată proporție din UE de tineri care părăsesc timpuriu educația și formarea: 15,5% dintre persoanele cu vârsta între 18 și 24 de ani. Media europeană a fost de 9,1%.

Cu alte cuvinte, România are simultan o problemă serioasă atât cu părăsirea timpurie a sistemului educațional, cât și cu integrarea ulterioară a tinerilor în muncă.

Asta arată că nu avem o singură problemă.

Avem un lanț întreg de probleme.

Școala nu reușește să-i păstreze pe toți tinerii.

Formarea profesională nu reușește să-i conecteze suficient de bine la economie.

Piața muncii nu îi absoarbe suficient de repede.

Iar politicile publice nu reușesc să repare rupturile dintre aceste sisteme.

România nu își permite să piardă o generație

Cifrele Eurostat arată că, la nivelul Uniunii Europene, rata NEET a coborât de la 15,2% în 2015 la 11% în 2025. Obiectivul european este atingerea nivelului de 9% până în 2030. 

România, în schimb, se află la 19,2%.

Este o diferență care ar trebui să producă o criză politică.

Nu o conferință de presă.

Nu încă o strategie.

Nu încă un program cu un nume spectaculos.

O criză politică în sensul sănătos al cuvântului: asumare, explicații și măsuri concrete.

Pentru că fiecare procent din această statistică reprezintă oameni.

Tineri care nu dobândesc experiență profesională.

Tineri care nu acumulează competențe.

Tineri care pot deveni dependenți de familie sau de ajutoare sociale.

Tineri care pot ajunge să plece din țară.

Tineri care, peste câțiva ani, ar trebui să contribuie la finanțarea pensiilor, sănătății și administrației publice.

Nota de plată vine mai târziu

Poate că acesta este cel mai grav aspect pe care politicienii îl ignoră.

Eșecul politicilor pentru tineret nu produce întotdeauna o criză imediată.

Nu se vede precum o autostradă abandonată.

Nu se măsoară zilnic precum prețul benzinei.

Dar se acumulează.

Un tânăr care pierde doi, trei sau cinci ani în afara educației și a pieței muncii pierde experiență, venituri, contribuții și oportunități.

Iar România pierde, la rândul ei, productivitate, contribuabili și capital uman.

În 2025, România a avut și cea mai ridicată rată din UE a deprivării materiale și sociale severe în rândul tinerilor de 15–29 de ani: 15,1%, comparativ cu 5,8% media europeană.

Este greu de imaginat o radiografie mai incomodă a politicilor publice pentru generația tânără.

PSD, PNL, UDMR și USR nu pot fugi la nesfârșit de responsabilitate

Fiecare partid poate invoca propriile argumente.

Unul va spune că a moștenit problemele.

Altul va spune că nu a avut suficient timp.

Altul va arăta către pandemie.

Altul va invoca administrația sau lipsa reformelor.

Dar românii au mai auzit toate aceste explicații.

La un moment dat, responsabilitatea politică trebuie măsurată prin ceea ce rămâne după guvernare.

Iar ceea ce rămâne în acest caz este o Românie în care 19,2% dintre tinerii de 15–29 de ani nu muncesc, nu studiază și nu urmează o formă de pregătire profesională.

PSD, PNL, UDMR și USR pot continua să-și dispute meritele și să paseze responsabilitatea.

Statisticile nu votează.

Și nici nu pot fi convinse prin discursuri.

Ele arată pur și simplu rezultatul.

Iar rezultatul este unul rușinos pentru o țară care pretinde că își construiește viitorul.

România nu are nevoie de încă o generație de politicieni care să promită că vor rezolva problema tinerilor. Are nevoie de politicieni capabili să explice de ce, după atâția ani de guvernare, problema a ajuns atât de gravă.