Documente recent publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) oferă o imagine asupra modului în care aparatul represiv al regimului comunist încerca să controleze mediul școlar și să obțină informații chiar de la copii și adolescenți.

Potrivit documentelor, elevii nu erau priviți doar ca beneficiari ai sistemului de educație, ci și ca persoane care puteau furniza informații despre colegi, profesori sau diverse situații considerate suspecte de autoritățile comuniste. În unele cazuri, recrutarea lor se făcea cu sprijinul unor cadre didactice și fără ca părinții să fie informați.

Școala, transformată într-un spațiu de supraveghere

În ultimii ani ai regimului Ceaușescu, Securitatea acorda o atenție deosebită mediului școlar. Documentele arată că activitatea de supraveghere urmărea identificarea oricăror persoane sau comportamente care puteau fi interpretate drept amenințări la adresa regimului.

CNSAS arată că exista inclusiv practica recrutării unor elevi ca surse informative. Contactarea acestora presupunea, în anumite situații, intervenția unor persoane din conducerea școlilor sau a diriginților.

Un aspect deosebit de grav îl reprezintă faptul că părinții nu erau informați despre relația copiilor cu structurile de Securitate. Mai mult, elevii recrutați trebuiau să păstreze secretul asupra colaborării și asupra informațiilor pe care urmau să le transmită.

CNSAS descrie acest mecanism drept parte a unui sistem în care frica și suspiciunea erau introduse inclusiv în relațiile dintre elevi și profesori.

Un plan întocmit la Vrancea arată amploarea rețelei

Printre documentele publicate se află un plan întocmit în ianuarie 1989 de Inspectoratul Județean Vrancea al Ministerului de Interne. Documentul stabilea obiectivele Serviciului I în ceea ce privea domeniul „învățământ-tineret”.

În centrul planului se afla monitorizarea tinerilor și prevenirea unor presupuse „acțiuni ostile”. În realitate, aria de supraveghere era foarte largă și includea atât elevi, cât și cadre didactice.

Documentul menționa existența unei rețele formate din nouă informatori și sute de persoane de sprijin. Printre acestea se numărau și cadre didactice, ceea ce arată cât de strâns putea fi conectat sistemul de supraveghere cu instituțiile de învățământ.

Cine intra în atenția Securității

Categoriile urmărite erau numeroase. În documentele consultate de CNSAS apar elevi considerați „problemă”, profesori despre care se aprecia că nu se implicau suficient în activitatea educativă, persoane cu preocupări religioase și oameni care aveau legături cu cetățeni străini.

O atenție specială era acordată și unor cadre didactice de naționalitate maghiară.

Astfel de clasificări arată cât de largă devenise noțiunea de „suspiciune” în sistemul comunist. Nu era nevoie neapărat de o faptă concretă împotriva regimului pentru ca o persoană să intre în atenția organelor de securitate.

Internatele și taberele erau, la rândul lor, monitorizate

Supravegherea nu se oprea la porțile școlii. Documentele indică verificări periodice în internatele școlare, unde Securitatea urmărea apariția unor așa-numite „stări de spirit negative”.

Și taberele de elevi se aflau în atenția autorităților. Pentru fiecare serie erau prevăzute verificări, inclusiv prin utilizarea unor mijloace operative.

În vizor intrau inclusiv persoanele care dețineau aparatură video și difuzau filme sau alte programe considerate nepotrivite pentru tineri.

Elevii și profesorii care mergeau în străinătate, urmăriți informativ

Documentele arată că nici deplasările peste hotare nu scăpau de monitorizare.

Elevii și cadrele didactice care plecau în străinătate urmau să fie „pregătiți informativ” înainte de plecare. După revenirea în țară, aceștia puteau fi chemați la discuții pentru furnizarea unor informații considerate utile de Securitate.

Prin urmare, supravegherea putea continua și în afara spațiului școlar, iar experiențele personale ale celor care călătoreau puteau fi transformate în surse de informații pentru aparatul represiv.

Recrutarea elevilor din formațiile de teatru

Un alt document, datat 30 octombrie 1989, prezintă un plan destinat extinderii rețelei informative în mediile frecventate de tinerii din Focșani.

Cofetăriile, discotecile, formațiile de teatru și grupurile care organizau vizionări de filme la domiciliu erau considerate spații în care puteau fi identificate persoane care să ofere informații.

Un caz explicit îl reprezintă formațiile de teatru ale unor licee din Focșani. Documentul prevedea recrutarea unor surse chiar din rândul elevilor care participau la aceste activități.

În plan sunt menționate formațiile de teatru ale liceelor „Al. I. Cuza”, „Unirea” și Liceului Industrial nr. 1, pentru fiecare fiind urmărită identificarea unor persoane care puteau furniza informații.

Un sistem construit pe frică și neîncredere

Documentele provin din Vrancea, însă CNSAS precizează că asemenea practici nu reprezentau un caz izolat. Potrivit instituției, mecanisme similare de supraveghere și recrutare funcționau în întreaga Românie Socialistă.

Imaginea care se desprinde este aceea a unui sistem în care până și spațiul destinat formării copiilor devenise parte a aparatului de control politic.

Faptul că elevii puteau fi transformați în surse informative, uneori cu sprijinul unor adulți din școală și fără ca părinții să știe, arată nivelul la care ajunsese supravegherea societății în ultimii ani ai comunismului.

Documentele publicate de CNSAS oferă astfel nu doar informații despre metodele Securității, ci și o perspectivă asupra modului în care regimul încerca să introducă suspiciunea și controlul în relațiile dintre copii, profesori și colegi, chiar înainte de prăbușirea regimului comunist în decembrie 1989.