Un conflict izbucnit spontan pe terasa unei societăți comerciale din Cotești a ajuns în atenția polițiștilor, după ce mai multe persoane s-au luat la bătaie.

Incidentul a fost semnalat la numărul de urgență 112 pe 20 septembrie, în jurul orei 15:44. La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cotești, care au început verificările pentru a stabili ce s-a întâmplat.
Din primele cercetări a reieșit că între mai mulți bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, ar fi izbucnit un conflict spontan. Disputa ar fi escaladat, iar participanții ar fi ajuns să se lovească reciproc.
În urma incidentului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe. Pe parcursul anchetei au fost administrate probe, iar în data de 22 septembrie autoritățile au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul a doi dintre cei implicați.
Aceștia sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Ancheta continuă sub coordonarea procurorului de caz. Polițiștii urmăresc să stabilească în detaliu împrejurările în care s-a produs conflictul și să dispună măsurile prevăzute de legislația în vigoare.
Cei doi bărbați cercetați beneficiază, pe durata procedurilor judiciare, de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.


Lasă un comentariu