România a ajuns să se comporte pe scena internațională ca o țară fără demnitate, fără strategie și fără capacitatea de a-și apăra propriile interese. În timp ce marile puteri își negociază influența, politicienii de la București par preocupați mai degrabă să intre în grațiile ambasadorilor străini, să împartă contracte de miliarde și să organizeze petreceri exclusiviste. Acesta este diagnosticul extrem de dur formulat de senatorul AUR Petrișor Peiu, într-o intervenție în care desființează ceea ce numește politica externă de tip fanariot a actualei clase politice.

„De ce este România percepută ca un stat de mâna a doua în lume? Iar răspunsul e simplu: pentru că se comportă ca un stat de mâna a doua”, afirmă senatorul.

Mesajul lui Peiu este unul fără echivoc: România nu poate pretinde respect internațional atât timp cât reprezentanții săi politici confundă diplomația cu slugărnicia, interesele naționale cu interesele de grup și politica externă cu spectacolul de imagine.

România, între plecăciuni în fața ambasadorilor și contracte de miliarde

În locul unei politici externe construite pe demnitate, profesionalism și apărarea intereselor strategice, Peiu descrie un spectacol pe care îl consideră degradant pentru prestigiul statului român.

Senatorul critică atât comportamentul unor reprezentanți ai puterii în relația cu diplomații străini, cât și atribuirea unor contracte uriașe, despre care susține că sunt oferite fără licitație și fără transparență.

Un exemplu invocat este cel al unor contracte estimate la șase miliarde de euro, atribuite unei firme germane, în condiții pe care senatorul le califică drept scandaloase.

Practic, în viziunea sa, România pare să fi înlocuit negocierea diplomatică serioasă cu gesturi de complezență și contracte generoase. O țară care ar trebui să-și apere cu fermitate interesele ajunge, în această descriere, să ofere avantaje economice fără să obțină în schimb rezultate concrete pentru cetățenii săi.

Peiu pune în contrast aceste practici cu opulența unor evenimente organizate de lideri politici, despre care afirmă că au devenit adevărate exerciții de promovare personală, în timp ce problemele reale ale României rămân nerezolvate.

Visa Waiver și OCDE: politicienii se înclină, dar nu negociază!

Poate cea mai gravă acuzație din mesajul senatorului privește abandonarea obiectivelor strategice ale României în relația cu partenerii occidentali.

Eliminarea vizelor americane pentru români și aderarea la OCDE ar trebui să fie priorități fundamentale ale politicii externe. Sunt obiective care țin de libertatea de circulație, de credibilitatea internațională și de poziția economică a României.

În schimb, susține Peiu, liderii politici de la București par incapabili să abordeze aceste teme cu fermitate în dialogul diplomatic.

Senatorul îi provoacă direct pe Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan, întrebându-se dacă aceștia ar avea curajul să ridice problema Visa Waiver sau a aderării la OCDE în fața reprezentanților diplomatici ai marilor puteri.

Mai mult, Peiu readuce în discuție episodul din 2017 privind blocajul aderării României la OCDE, reproșându-le liderilor politici că nu au manifestat suficientă fermitate față de poziția premierului ungar Viktor Orbán.

Mesajul este unul tăios: politicienii români găsesc timp pentru evenimente mondene, întâlniri protocolare și fotografii diplomatice, dar nu par capabili să transforme prioritățile naționale în negocieri ferme și rezultate concrete.

Contracte cu dedicație, miliarde aruncate și promisiuni fără acoperire

Peiu susține că actuala situație nu este o întâmplare, ci rezultatul unui sistem politic care funcționează de ani de zile pe baza contractelor preferențiale și a lipsei de răspundere.

Senatorul amintește de un contract de autostradă de aproximativ trei miliarde de euro, atribuit în urmă cu 22 de ani, despre care afirmă că s-a ales praful, precum și de un proiect nuclear de aproximativ zece miliarde de euro, pe care îl consideră nerealizabil.

Aceste exemple sunt invocate pentru a ilustra, în opinia sa, un mecanism repetitiv: se anunță investiții spectaculoase, se vehiculează miliarde de euro, se fac promisiuni și se semnează contracte, dar rezultatele concrete întârzie sau nu mai apar.

Întrebarea esențială este una pe care orice contribuabil ar trebui să o pună: cine răspunde pentru aceste angajamente, cine verifică oportunitatea lor și cine plătește atunci când proiectele eșuează?

Pentru Peiu, asemenea contracte și gesturi de curtoazie nu cumpără respectul marilor capitale occidentale.

„Cu toate aceste contracte și mese sofisticate, nici Washingtonul, nici Berlinul sau Parisul nu dau doi bani pe guvernarea de la București”, afirmă senatorul.

Statul român, incapabil să-și rezolve propriile probleme

Dincolo de diplomația pe care o consideră umilitoare, Peiu lovește în ceea ce descrie drept falimentul administrativ al statului român.

Lista problemelor enumerate de senator este lungă și vizează aproape toate domeniile esențiale pentru funcționarea unei țări moderne.

Legislația este schimbată într-un ritm amețitor, infrastructura strategică întârzie, trenurile de marfă circulă, potrivit afirmațiilor sale, cu aproximativ 17 kilometri pe oră, iar proiectele energetice sunt blocate ani la rând.

Centrala de la Iernut nu este finalizată nici după un deceniu, iar proiectele de la Turceni și Ișalnița nu au avansat în ritmul promis.

În spitale, oamenii continuă să se confrunte cu situații dramatice, iar administrația publică rămâne sufocată de birocrație și de reguli care se schimbă după bunul plac al celor aflați la putere.

Imaginea descrisă de senator este aceea a unui stat care pretinde să fie tratat ca un partener strategic, dar care nu reușește să ofere cetățenilor săi servicii publice funcționale, infrastructură modernă și predictibilitate economică.

Cum poate cere respect o administrație care nu reușește să-și respecte propriile angajamente?

Lux pentru politicieni, nota de plată pentru români

Senatorul nu îi iartă nici pe politicienii ale căror episoade de opulență au ajuns în atenția publică.

Peiu amintește de scandalul Nordis și de zborurile private, de deplasările către Mykonos, de petrecerile extravagante și de alte manifestări de lux asociate unor personaje din lumea politică.

În contrapondere, milioane de români se confruntă cu dificultăți economice, servicii publice deficitare și o administrație care le cere permanent sacrificii.

Aceasta este contradicția pe care senatorul o pune în centrul criticii sale: discursuri despre responsabilitate și interes național, în timp ce o parte a clasei politice pare preocupată de privilegii, imagine și confort personal.

În opinia sa, niciun banchet exclusivist, nicio fotografie cu un ambasador și niciun contract de miliarde nu pot șterge imaginea unui stat afectat de incompetență administrativă, corupție și lipsă de predictibilitate.

România nu are nevoie de politicieni care fac plecăciuni. Are nevoie de diplomație adevărată!

Concluzia lui Petrișor Peiu este un rechizitoriu la adresa modului în care este reprezentată România în exterior.

Diplomația nu înseamnă să te guduri pe lângă reprezentanții altor state. Nu înseamnă să organizezi mese costisitoare, să oferi contracte fără transparență sau să confunzi relațiile personale cu interesele strategice ale țării.

Diplomația înseamnă profesionalism, pregătire, stăpânirea limbilor străine, strategie, viziune și, mai ales, capacitatea de a spune răspicat ce dorește România.

„Politica externă se face cu diplomați de carieră, cu bune maniere, cu strategii și viziune, cu limbi străine vorbite corect, cu modestia celui care se știe îndreptățit și stăpân pe situație”, transmite senatorul.

Iar întrebarea care rămâne după acest rechizitoriu este incomodă pentru întreaga clasă politică: cât timp România va continua să-și negocieze interesele prin plecăciuni, contracte controversate și festivisme, în loc să le apere printr-o diplomație profesionistă și fermă?

Pentru că respectul internațional nu se cumpără cu banchete și nu se obține prin slugărnicie. Se câștigă prin rezultate, prin instituții funcționale și prin oameni care au curajul să reprezinte România, nu propriile interese.