Promisă drept una dintre cele mai importante reforme ale sistemului public de pensii, recalcularea pensiilor se transformă într-o problemă administrativă de proporții. În loc să aducă mai multă claritate și predictibilitate, procesul lasă în urmă întrebări serioase despre modul în care statul român și-a făcut treaba.

Iar întrebarea care ar trebui să le dea cele mai mari bătăi de cap celor care au coordonat această reformă este una cât se poate de simplă: cum poate statul să recalculeze milioane de pensii, dar să nu știe cu exactitate câte dintre ele au fost calculate greșit?

Raportul Curții de Conturi a scos la iveală mai multe situații în care pensiile au fost stabilite sau recalculate cu erori. CNPP precizează că cifrele vehiculate public privind aproximativ 2,2 milioane de pensii nu reprezintă 2,2 milioane de dosare verificate individual și declarate greșite, ci estimări rezultate prin extrapolare statistică.

Dar această precizare nu elimină problema de fond.

Dimpotrivă, ridică o întrebare și mai incomodă: de ce un proces administrativ atât de important a fost construit și executat într-un asemenea mod încât erorile să poată fi descoperite ulterior, prin eșantioane și controale, în loc să fie prevenite prin mecanisme eficiente de verificare?

O reformă făcută pe repede înainte?

Recalcularea pensiilor în baza noii legislații a însemnat procesarea unui volum uriaș de informații. CNPP arată că au fost recalculate peste 4,6 milioane de dosare, iar aproximativ 3,8 milioane de pensionari au beneficiat, în urma recalculării, de o creștere medie de aproximativ 622 de lei.

Dimensiunea operațiunii este incontestabilă.

Tocmai de aceea, însă, standardul de responsabilitate ar fi trebuit să fie pe măsură.

Când vorbim despre milioane de oameni și despre veniturile de care aceștia depind lunar, nu este suficient ca autoritățile să invoce complexitatea operațiunii atunci când apar probleme. Complexitatea poate explica dificultatea unei reforme. Nu poate constitui, de una singură, o scuză pentru deficiențele sistemului de verificare.

Pensionarul nu are obligația să fie expert în legislația pensiilor. Nu el a proiectat algoritmul. Nu el a introdus datele în sistem. Nu el a organizat activitatea caselor teritoriale și nu el a stabilit procedurile administrative.

Și totuși, atunci când ceva nu funcționează, tot pensionarul este cel care trebuie să verifice, să întrebe, să depună cereri și să aștepte.

Statul cere încredere, dar oferă prea puține garanții

Una dintre cele mai grave probleme scoase la lumină de acest episod este diferența dintre mesajul transmis public și realitatea administrativă.

Pensionarilor li s-a cerut să aibă încredere în deciziile emise de instituțiile statului. Numai că un sistem care produce erori de calcul trebuie să dispună, înainte de toate, de mecanisme solide pentru identificarea automată a acestora.

În raportul său de activitate pentru 2025, CNPP consemnează că în urma controalelor au fost identificate și corectate 3.046 de prestații stabilite sau plătite eronat și 433 de pensii recalculate greșit.

Cifrele nu demonstrează că toate aceste erori provin exclusiv din recalcularea din 2024 și nici nu permit concluzia că milioane de dosare sunt greșite.

Dar demonstrează ceva esențial: erorile există, iar sistemul a avut nevoie de controale pentru a le identifica și corecta.

Când greșește statul, pensionarul ajunge să fie propriul său inspector

Aici se află una dintre cele mai mari nedreptăți ale întregului episod.

Un pensionar primește o decizie emisă de o instituție publică. Documentul ar trebui să reprezinte rezultatul unui proces administrativ verificat. Dacă apar suspiciuni, însă, cetățeanul este pus în situația de a cere explicații și de a solicita reverificarea.

Este o răsturnare de responsabilitate greu de justificat.

Statul dispune de baze de date, personal specializat, infrastructură informatică și acces la documentele care stau la baza calculului. Pensionarul are, în schimb, propria decizie de pensie și speranța că cifrele din ea sunt corecte.

În aceste condiții, responsabilitatea principală pentru acuratețea calculului ar trebui să aparțină instituției care îl efectuează.

Curtea de Conturi a găsit probleme. CNPP spune că cifra de 2,2 milioane trebuie interpretată cu prudență

Aici trebuie făcută o distincție importantă.

Nu se poate spune că 2,2 milioane de pensionari au fost verificați individual și că tuturor li s-a calculat greșit pensia. CNPP a precizat explicit că cifra rezultă din extrapolarea unor constatări realizate pe eșantioane.

Dar nici această precizare nu ar trebui folosită pentru a minimaliza problema.

Pentru că adevărata întrebare nu este dacă exact 2,2 milioane de dosare sunt greșite.

Adevărata întrebare este câte sunt greșite în realitate și de ce un proces care a costat statul enorm ca efort și resurse nu poate furniza deja un răspuns clar?

Până când verificările nu vor fi finalizate, nimeni nu poate spune cu exactitate amploarea reală a problemei.

Iar această incertitudine, în sine, este o problemă administrativă serioasă.

Milioane de dosare și un sistem care încă trebuie să repare ce a făcut

Recalcularea pensiilor trebuia să însemne o simplificare și o reașezare a sistemului.

În schimb, pentru o parte dintre beneficiari, procesul a venit cu neclarități, diferențe de calcul și necesitatea unor verificări ulterioare.

CNPP afirmă că toate situațiile semnalate de Curtea de Conturi vor fi analizate și că, acolo unde se confirmă diferențe, acestea vor fi soluționate potrivit legii.

Dar aceasta este, de fapt, etapa care ar fi trebuit să inspire încredere încă de la început.

Un sistem performant nu ar trebui să aștepte ca problema să ajungă în spațiul public, la Curtea de Conturi sau în reclamațiile pensionarilor pentru a descoperi că anumite calcule nu corespund.

Cine răspunde pentru haos?

Aici discuția devine inevitabil politică, pentru că vorbim despre o reformă adoptată și implementată de autoritățile statului.

Nu este suficient să fie indicat un funcționar care a introdus greșit o informație sau o casă teritorială care a făcut o eroare.

La nivel administrativ și politic există o responsabilitate mai largă pentru modul în care a fost proiectat, finanțat, informatizat, verificat și implementat întregul proces.

Dacă un proiect de asemenea amploare nu are mecanisme suficiente pentru a preveni erorile, întrebarea privind responsabilitatea celor care l-au conceput și coordonat este legitimă.

Iar explicația că procesul a fost „fără precedent” nu poate fi răspunsul final.

Românii nu au nevoie de un stat care să le spună că greșelile sunt inevitabile.

Au nevoie de un stat care, atunci când gestionează veniturile unor oameni care au muncit o viață întreagă, să verifice de două ori înainte de a trimite decizia.

Pensionarul nu trebuie să plătească prețul ineficienței administrative

Cea mai importantă lecție a acestui episod ar trebui să fie simplă: o eroare administrativă nu trebuie să devină problema cetățeanului.

Dacă statul greșește calculul, statul trebuie să identifice rapid eroarea.

Dacă pensia a fost stabilită prea mic, diferența trebuie acordată.

Dacă a fost plătită o sumă necuvenită, situația trebuie analizată potrivit legii.

Dar, dincolo de aceste aspecte tehnice, există o chestiune de principiu.

Pensionarii nu sunt cifre într-o bază de date. Sunt oameni care își construiesc bugetul lunar în jurul unei sume pe care statul le-a stabilit-o oficial.

De aceea, o recalculare făcută defectuos nu este doar o problemă informatică sau birocratică. Este o problemă de încredere în instituțiile statului.

Iar guvernanții ar trebui să înțeleagă un lucru elementar: atunci când statul promite că va calcula corect pensiile, nu îi cere pensionarului să verifice dacă statul și-a făcut treaba.

Responsabilitatea pentru corectitudinea sistemului trebuie să înceapă la instituțiile care îl administrează și la cei care au avut responsabilitatea politică pentru această reformă.

Pentru că, în final, nu pensionarul trebuie să demonstreze că statul a greșit.

Statul este cel care trebuie să demonstreze că a calculat corect.