De câteva zile, o parte din mass-media încearcă să transforme desemnarea lui Siegfried Mureșan în funcția de prim-ministru într-un soi de ultimă barieră între România și prăpastia economică.

Mesajul este simplu și repetat obsesiv: dacă Parlamentul nu votează guvernul propus de Mureșan, economia se prăbușește, piețele intră în panică, ratingul României este pus în pericol, iar responsabilitatea pentru toate acestea va aparține celor care nu se aliniază în spatele candidatului susținut de PNL și USR.

Problema este că această construcție are o mare vulnerabilitate: realitatea politică a ultimelor luni.

Pentru că, înainte ca Siegfried Mureșan să devină soluția prezentată drept indispensabilă pentru stabilitatea României, aceeași clasă politică a trecut prin Eugen Tomac și Adrian Veștea. Iar aceste încercări nu au produs stabilitatea promisă.

Mai mult, România a ajuns în această situație după ce Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură, iar cele două variante ulterioare de premier nu au reușit să rezolve criza.

Când apocalipsa era anunțată pentru Tomac și Veștea

Există un detaliu pe care dezbaterea politică actuală pare să-l fi împins convenabil în plan secund.

În iunie, USR a decis explicit să nu susțină Guvernul Tomac. PNL adoptase, la rândul său, o poziție împotriva susținerii acelui guvern.

Apoi a urmat varianta Adrian Veștea.

Guvernul propus de acesta a ajuns la votul Parlamentului pe 22 iunie și nu a obținut cele 233 de voturi necesare pentru învestire.

Și totuși, România nu a intrat atunci în colaps economic.

Nu s-a produs sfârșitul lumii economice.

Nu s-au evaporat peste noapte finanțele statului.

Criza politică a continuat, ceea ce este o problemă reală și serioasă. Dar este cu totul altceva decât demonstrarea tezei potrivit căreia fiecare refuz parlamentar de a vota candidatul preferat al PNL și USR produce automat o catastrofă economică.

Acum, însă, scenariul pare să fie reluat cu un alt nume.

De data aceasta, numele este Siegfried Mureșan.

De ce trebuie acceptată ideea că Mureșan este „singura soluție”?

Siegfried Mureșan a fost desemnat de președintele Nicușor Dan pe 17 septembrie, după mai bine de patru luni de criză politică și după eșecul variantelor Tomac și Veștea. PNL, USR și UDMR și-au anunțat susținerea pentru el, însă aceste formațiuni nu dispun singure de numărul necesar de voturi pentru învestirea Guvernului.

Constituțional, Guvernul are nevoie de majoritatea deputaților și senatorilor pentru a primi votul de încredere. În actuala configurație parlamentară, asta înseamnă 233 de voturi.

Aici apare întrebarea simplă pe care discursul apocaliptic încearcă să o evite:

Dacă Mureșan are nevoie de PSD pentru a ajunge premier, de ce este tratat PSD ca un adversar care trebuie atacat permanent?

Pentru că, în mod evident, aritmetica parlamentară nu poate fi înlocuită cu declarații de presă.

Un guvern nu se votează pe Facebook.

Nu se votează în studiourile de televiziune.

Nu se votează prin articole alarmiste.

Se votează în Parlament.

Iar Parlamentul are o configurație care nu poate fi negociată prin sloganuri.

Mureșan are nevoie de PSD, dar discursul său este construit împotriva PSD

Aici se află una dintre cele mai mari contradicții ale momentului.

Pe de o parte, USR vorbește deja despre posibilitatea unor discuții cu PSD pentru susținerea viitorului guvern.

Pe de altă parte, Siegfried Mureșan a avut în ultimele săptămâni un discurs extrem de dur la adresa social-democraților.

Pe 2 septembrie, Mureșan afirma public că PSD și AUR au dărâmat Guvernul și au generat actuala criză politică. El acuza PSD că urmărește anularea reformelor Guvernului Bolojan și revenirea la ceea ce numea „risipa” și folosirea banului public în interesul clientelei politice.

Acestea sunt declarațiile sale politice și trebuie tratate ca atare.

Dar problema politică rămâne.

Cum construiești o majoritate cu un partid pe care îl ataci sistematic?

Cum îi ceri PSD să voteze un guvern condus de omul care îi acuză liderii că au provocat criza?

Și, mai ales, cum explici românilor că refuzul PSD de a vota acest guvern ar reprezenta o crimă împotriva stabilității, în timp ce refuzul PNL și USR de a susține anumite formule guvernamentale anterioare a fost prezentat ca o poziție politică legitimă?

Aceasta nu mai este o problemă de ideologie.

Este o problemă de consecvență.

Stabilitatea economică nu poate fi folosită ca bâtă politică

Avertismentele privind economia României nu trebuie ignorate.

România are probleme fiscale reale. Ratingul suveran se află sub presiune, iar agențiile de evaluare urmăresc evoluția deficitului, datoria publică, stabilitatea politică și capacitatea autorităților de a implementa măsuri de consolidare fiscală. Reuters relata că actuala criză politică pune presiune asupra ratingului investment grade al României și că agențiile de rating consideră importantă existența unei direcții credibile de reformă fiscală.

Dar tocmai pentru că aceste probleme sunt reale, ele nu ar trebui transformate într-un instrument de propagandă politică.

Nu poți spune oamenilor că economia este într-un asemenea pericol încât trebuie să voteze obligatoriu un anumit premier, indiferent de negocierile politice care trebuie să stea la baza unei majorități parlamentare.

Asta nu mai este analiză economică.

Este presiune politică ambalată în limbaj economic.

Dacă stabilitatea era atât de importantă, unde era ea când au fost respinși ceilalți premieri?

Aceasta este întrebarea care merită pusă tuturor celor care descoperă astăzi brusc că România se află la câțiva centimetri de prăpastia financiară.

Unde era această grijă pentru stabilitate atunci când Guvernul Tomac nu a beneficiat de susținerea USR?

Unde era această grijă când Guvernul Veștea nu a obținut cele 233 de voturi necesare?

Unde era această grijă când Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură?

Și unde era soluția miraculoasă care să scoată România din criză în lunile care au urmat?

România a trecut prin toate aceste episoade și, până astăzi, nu am asistat la apocalipsa economică promisă de fiecare dată când o majoritate parlamentară refuza formula guvernamentală preferată de un anumit bloc politic.

Criza există.

Riscurile economice există.

Dar acestea nu înseamnă că orice candidat trebuie votat fără negocieri, fără condiții și fără întrebări.

Un premier are nevoie de majoritate, nu de amenințări

Siegfried Mureșan are acum o misiune foarte simplă în teorie și extrem de complicată în practică: trebuie să construiască o majoritate parlamentară.

Președintele Nicușor Dan însuși a spus, după consultări, că nu există o majoritate parlamentară definită.

Așadar, întrebarea fundamentală nu este dacă România are nevoie de stabilitate.

Evident că are.

Întrebarea este cum se construiește această stabilitate.

Prin negocieri reale între partide?

Prin compromisuri?

Prin asumarea unor responsabilități comune?

Prin includerea partidului fără de care aritmetica parlamentară nu permite formarea guvernului?

Sau printr-o campanie publică în care adversarii politici sunt demonizați, iar refuzul de a vota candidatul PNL-USR este prezentat drept începutul catastrofei economice?

Prima variantă presupune politică.

A doua presupune propagandă.

România nu are nevoie de o nouă sperietoare

În ultimele luni, românii au fost puși să privească politica printr-un șir de scenarii-limită.

Dacă nu este votat un anumit guvern, vine criza.

Dacă trece o moțiune, se prăbușește economia.

Dacă un partid nu acceptă candidatul celuilalt, sunt puse în pericol finanțele țării.

Acum, același mecanism este reactivat în jurul lui Siegfried Mureșan.

Numai că există o diferență esențială.

După lunile de blocaj politic, românii au dreptul să ceară mai mult decât frică.

Au dreptul să ceară explicații.

Au dreptul să întrebe de ce formațiunile care vorbesc astăzi despre stabilitate au refuzat anterior anumite formule de guvernare.

Au dreptul să întrebe de ce un candidat care are nevoie de PSD pentru a obține majoritatea parlamentară își construiește mesajul politic prin atacuri repetate la adresa PSD.

Și au dreptul să întrebe de ce fiecare criză politică trebuie vândută publicului sub forma unei noi apocalipse economice.

Pentru că stabilitatea României nu poate depinde de cât de eficient reușește un partid să sperie populația.

Stabilitatea se construiește prin majorități parlamentare funcționale, politici fiscale credibile și capacitatea partidelor de a negocia.

Iar dacă Siegfried Mureșan vrea să fie prim-ministru, acesta este testul pe care trebuie să-l treacă: nu testul televiziunilor și nici testul comunicării de partid, ci testul Parlamentului.

Acolo se numără voturile.

Acolo se construiește majoritatea.

Și tot acolo se va vedea dacă proiectul politic susținut de PNL și USR poate deveni, în sfârșit, un guvern cu puteri depline.