Președintele Consiliului Județean Vrancea își prezintă „realizările” pentru elevi într-o scrisoare plină de promisiuni, formulări solemne și apeluri la colaborare. Problema este că, dincolo de ambalajul de comunicare publică, multe dintre lucrurile prezentate drept facilități sunt fie obligații ale administrației, fie servicii care existau deja.

La început de an școlar, președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a simțit nevoia să transmită o scrisoare deschisă tuturor unităților de învățământ preuniversitar din județ. Mesajul este ambalat în formule generoase despre „interesul, siguranța și dezvoltarea copiilor”, despre „sprijinirea educației” și despre o administrație care vrea să fie aproape de școli.

Citită însă dincolo de limbajul festiv, scrisoarea ridică o întrebare simplă: ce anume este, de fapt, nou?

Pentru că transportul gratuit al elevilor nu este o invenție a administrației Halici. Nici programul „Cornul, laptele și mărul” nu este o inițiativă personală a președintelui CJ. Iar faptul că părinții și școlile pot sesiza problemele administrației nu ar trebui prezentat ca o mare realizare administrativă.

Când obligațiile legale devin „facilități”

În documentul transmis școlilor, Nicușor Halici vorbește despre „facilități și servicii oferite de Consiliul Județean Vrancea tuturor elevilor”.

Printre acestea sunt enumerate transportul gratuit, programul de distribuire a produselor alimentare și accesul la bazinul de înot.

Numai că există o diferență între a administra un serviciu public și a-l prezenta drept o realizare personală.

Transportul gratuit al elevilor este reglementat prin legislație, iar în propria scrisoare CJ face trimitere la Hotărârea Guvernului nr. 810/2023. Practic, administrația explică școlilor cum trebuie pus în aplicare un drept prevăzut de lege.

Sigur că este necesar ca elevii și părinții să fie informați. Sigur că traseele trebuie verificate. Sigur că problemele trebuie rezolvate.

Dar toate acestea reprezintă administrație publică normală, nu neapărat o performanță care să merite împachetată într-o scrisoare de bilanț politic.

„Dacă aveți probleme, sesizați-ne”

Poate cea mai interesantă parte a scrisorii este cea în care Consiliul Județean le cere școlilor să semnaleze cursele care nu sunt efectuate, traseele sau graficele care nu sunt respectate și situațiile în care elevii nu sunt preluați.

Cu alte cuvinte, administrația transmite că vrea să afle dacă serviciile pe care trebuie să le supravegheze funcționează sau nu.

Este bine că există această deschidere.

Dar apare inevitabil întrebarea: de ce trebuie școlile să devină sistemul de alarmare al Consiliului Județean?

CJ spune că aparatul tehnic va verifica rutele, graficele și condițiile în care se desfășoară transportul.

Asta ar trebui să fie, însă, una dintre responsabilitățile de bază ale administrației: să știe dacă serviciile publice aflate în responsabilitatea sa funcționează corespunzător, nu să aștepte ca directorii de școli, profesorii, părinții sau elevii să-i spună unde apar probleme.

Zece ședințe gratuite la bazin, prezentate ca mare politică pentru copii

O altă componentă scoasă în evidență este accesul elevilor la zece ședințe gratuite de inițiere în înot.

Este, fără îndoială, o facilitate utilă pentru copii. Nimeni nu contestă valoarea sportului și nici importanța deprinderii înotului.

Problema este proporția dintre anunț și conținut.

În comunicarea publică a administrației, cele zece ședințe ajung să fie parte dintr-un amplu discurs despre educație, sănătate, dezvoltare și viitorul copiilor. În realitate, vorbim despre un program punctual, în timp ce accesul ulterior la bazin presupune plata unor bilete sau abonamente. Tarifele anunțate de CJ sunt de 10 lei sau 15 lei pe acces, în funcție de interval, iar abonamentele pentru copii ajung la 75, respectiv 100 de lei.

Nu este nimic rău în asta. Dar nici nu este cazul să transformăm zece ședințe gratuite într-o revoluție a politicilor pentru copii.

„Cornul, laptele și mărul” – încă o realizare trecută în contul administrației

În aceeași scrisoare este prezentat programul „Cornul, laptele și mărul”.

Din nou, părinții ar putea rămâne cu impresia că administrația județeană face un gest extraordinar pentru elevi.

În realitate, documentul însuși arată că este vorba despre derularea programului în condițiile legislației aplicabile. Mai mult, școlile sunt rugate să sesizeze problemele privind calitatea produselor, distribuirea acestora și respectarea obligațiilor asumate de furnizori.

Cu alte cuvinte, CJ trebuie să se asigure că programul funcționează corect.

Din nou, vorbim despre o atribuție administrativă firească, nu despre o favoare făcută elevilor de către președintele Consiliului Județean.

Multă „solicitudine”, multe cuvinte și o întrebare simplă

Tonul scrisorii este unul extrem de protocolar și, pe alocuri, aproape electoral.

„Interesul, siguranța și dezvoltarea copiilor” sunt puse în centrul mesajului. Se vorbește despre dialog, colaborare, reacție rapidă și soluții.

Toate sună foarte bine.

Dar administrația publică nu se măsoară în numărul de formule frumoase din comunicate.

Se măsoară în rezultate.

Se măsoară în câte curse ajung la timp. În câți elevi beneficiază efectiv de transport fără probleme. În calitatea produselor distribuite în școli. În cât de ușor pot copiii din mediul rural să ajungă la școală. În infrastructura educațională. În proiectele finalizate. În banii investiți și în ceea ce rămâne concret după ce dispar comunicatele de presă.

Iar faptul că administrația anunță că va verifica problemele din transport arată, chiar prin propriile sale documente, că există suficiente lucruri care trebuie supravegheate.

O scrisoare care seamănă mai mult cu un exercițiu de imagine

De aici vine și problema fundamentală a mesajului lui Nicușor Halici.

În loc să avem un document scurt, clar și pragmatic – „iată ce trebuie să știe școlile, iată ce trebuie să facă părinții, iată cine răspunde pentru fiecare problemă” – avem un material încărcat de formule despre angajamente, solicitudine și interesul pentru copii.

Cu alte cuvinte, administrația își face propria prezentare de PR.

Și poate că aceasta este adevărata miză a scrisorii.

Nu doar informarea școlilor, ci construirea unei imagini: Nicușor Halici este prezentat ca președintele care se ocupă de transport, de bazin, de alimentația elevilor, de dialogul cu școlile și de problemele copiilor.

Numai că majoritatea acestor lucruri țin, într-o formă sau alta, de funcționarea normală a administrației județene.

Iar diferența dintre a-ți face treaba și a prezenta permanent faptul că îți faci treaba drept o mare realizare este una pe care cetățenii o pot observa foarte ușor.

Mai puțin PR, mai multă administrație

Copiii din Vrancea nu au nevoie de comunicate spectaculoase.

Au nevoie să ajungă la școală în siguranță.

Au nevoie de transport care să respecte programul.

Au nevoie de servicii publice care funcționează fără ca părinții să fie nevoiți să trimită sesizări pentru fiecare problemă.

Au nevoie de școli bune, de infrastructură și de oportunități reale.

Iar părinții au nevoie de o administrație care să rezolve problemele înainte ca acestea să devină subiecte de presă.

Nicușor Halici are, evident, dreptul să comunice ceea ce face Consiliul Județean. Dar atunci când o administrație transformă obligațiile sale curente în „facilități oferite” și înșiră servicii publice existente ca argumente pentru propria performanță, apare inevitabil întrebarea:

Vorbim despre rezultate spectaculoase sau pur și simplu despre administrație prezentată foarte spectaculos?

Pentru vrânceni, răspunsul ar trebui să fie dat nu de comunicate, ci de realitatea din teren.