Un raport al Curții de Conturi scoate la lumină o realitate greu de cosmetizat: după ani în care PSD și PNL au împărțit puterea și au promis reforme, statul român nu este în stare să spună ce s-a întâmplat cu zeci de mii de tineri după terminarea liceului.

În timp ce guvernele PSD-PNL au vorbit despre modernizarea educației, digitalizare, reforme și conectarea școlii la economia reală, administrația a rămas fără un răspuns elementar: unde ajung absolvenții de liceu după ce ies de pe băncile școlii?

Un audit al Curții de Conturi, care a analizat perioada 2022–2024, arată dimensiunea eșecului. Pentru două promoții de absolvenți, aproape 160.000 de tineri nu aveau un traseu ulterior identificat în bazele de date analizate.

Nu este vorba despre o statistică neînsemnată. Este imaginea unui stat care cheltuiește bani pentru educație, eliberează diplome, stabilește planuri de școlarizare și vorbește despre viitorul tinerilor, dar apoi pierde urma unei părți uriașe dintre aceștia.

Aproape 160.000 de absolvenți, dispăruți din radarul statului

Cifrele din audit sunt greu de ignorat.

Pentru promoția 2021–2022, din cei 125.400 de absolvenți, traseul ulterior nu putea fi identificat pentru 75.373 de persoane.

În cazul promoției 2022–2023, situația a fost și mai gravă: din 123.646 de absolvenți, peste 84.000 nu aveau un parcurs ulterior identificat în evidențele analizate.

În total, pentru cele două promoții, vorbim despre 159.635 de tineri pentru care statul nu avea o imagine clară asupra parcursului lor.

Au continuat studiile? S-au angajat? Au plecat în străinătate? Au devenit șomeri? Au intrat în categoria tinerilor care nu muncesc și nu studiază?

În prea multe cazuri, răspunsul administrației este, practic: nu știm.

Iar aici apare întrebarea politică inevitabilă: ce au făcut guvernele PSD-PNL între 2022 și 2024 pentru ca statul să știe ce se întâmplă cu propria sa generație de absolvenți?

PSD și PNL au lăsat în urmă un sistem care nu-și poate măsura propriile rezultate

În acei ani, educația a fost prezentată constant drept una dintre marile priorități ale României.

S-au făcut promisiuni despre reformarea sistemului, despre digitalizare și despre o nouă viziune asupra educației. S-a vorbit despre adaptarea școlii la realitățile economiei și despre pregătirea tinerilor pentru meseriile viitorului.

Dar raportul Curții de Conturi arată o problemă mult mai elementară.

Statul nici măcar nu dispune de suficiente date pentru a urmări traseul unei părți importante dintre absolvenți.

Asta face aproape imposibilă evaluarea serioasă a politicilor publice.

Dacă nu știi câți absolvenți se angajează, câți continuă studiile, câți ajung șomeri și câți părăsesc țara, cum poți pretinde că știi dacă sistemul educațional funcționează?

Este una dintre marile contradicții ale guvernării PSD-PNL: un aparat administrativ enorm, cu ministere, agenții, inspectorate și platforme informatice, dar incapabil să urmărească sistematic destinul propriilor absolvenți.

Școala românească și economia trăiesc în lumi diferite

Auditul mai scoate la iveală o problemă care nu poate fi pusă doar în cârca liceelor sau a profesorilor.

Legătura dintre educație și piața muncii este insuficient dezvoltată.

Aproximativ jumătate dintre reprezentanții pieței muncii chestionați de auditori au declarat că nu au fost consultați în privința competențelor pe care absolvenții ar trebui să le dobândească în liceu.

Cu alte cuvinte, companiile care urmează să angajeze tinerii sunt prea puțin implicate în stabilirea competențelor pe care aceștia ar trebui să le dobândească.

Este greu de imaginat o contradicție mai mare.

România se plânge de deficitul de forță de muncă, iar angajatorii se plâng că absolvenții nu sunt suficient de bine pregătiți. În același timp, statul nu reușește să construiască un mecanism eficient prin care școala și economia să lucreze împreună.

Ce găsesc angajatorii când caută absolvenți?

Răspunsurile colectate de Curtea de Conturi sunt relevante.

Angajatorii reclamă lipsa experienței practice, dificultăți de comunicare, probleme legate de responsabilitate și punctualitate, motivație redusă, dificultăți de adaptare și competențe digitale insuficiente.

Lista este lungă.

Dar toate aceste probleme trebuie privite și prin prisma sistemului care i-a pregătit pe acești tineri.

Dacă elevul petrece ani întregi într-un sistem în care teoria are o pondere importantă, iar contactul cu mediul economic este insuficient, nu este surprinzător că ajunge pe piața muncii fără experiență practică.

Aici nu mai vorbim doar despre „tinerii din ziua de azi”.

Vorbim despre un sistem public care a avut ani la dispoziție pentru a se adapta și nu a făcut-o suficient.

Planurile de școlarizare: România continuă să privească spre trecut

O altă problemă identificată de auditori privește stabilirea locurilor din licee.

În loc ca oferta educațională să fie construită în mod ferm pe baza unei prognoze privind necesarul de competențe al economiei, deciziile sunt influențate semnificativ de ceea ce s-a întâmplat în anii anteriori și de preferințele elevilor.

Este o abordare comodă, dar periculoasă.

Dacă România are nevoie de anumite competențe peste cinci sau zece ani, nu poate construi politica educațională doar uitându-se la cererea din trecut.

O țară care își proiectează educația după trecut riscă să pregătească tineri pentru o economie care nu mai există.

Iar acest lucru este cu atât mai grav cu cât, în perioada analizată, 76% dintre locurile din planurile de școlarizare au fost alocate învățământului liceal, în timp ce doar 24% au revenit învățământului profesional.

Orientarea profesională: încă o promisiune fără rezultate suficiente

Un alt punct slab îl reprezintă consilierea elevilor.

În loc să fie ajutați din timp să înțeleagă ce oportunități profesionale există, ce competențe sunt căutate și ce traseu educațional li s-ar potrivi, foarte mulți tineri ajung să-și aleagă viitorul în funcție de familie, anturaj sau informații incomplete.

În multe situații, orientarea profesională vine prea târziu.

Iar statul nu are nici măcar un mecanism suficient de bun prin care să măsoare dacă această consiliere produce rezultate.

Cu alte cuvinte, România nu doar că își urmărește greu absolvenții după liceu, dar are probleme și în a determina dacă îi pregătește corect înainte de absolvire.

Rezultatul: diplome, dar prea puțină pregătire pentru viața profesională

Datele privind competențele de bază completează imaginea.

Raportul citează rezultatele PISA 2022, potrivit cărora o proporție importantă dintre elevii români nu atinge nivelul minim de competență la citire, matematică și științe.

În același timp, o parte semnificativă dintre tineri părăsesc sistemul de educație înainte de finalizarea învățământului secundar superior.

Așadar, România are simultan două probleme:

o parte dintre copii nu reușesc să dobândească suficiente competențe de bază, iar o parte dintre cei care termină liceul nu sunt suficient de bine conectați la cerințele economiei.

Este greu să privești aceste rezultate și să vorbești despre o reformă educațională reușită.

Unde este responsabilitatea politică?

Desigur, problemele sistemului de educație nu au început în 2022 și nu pot fi puse exclusiv în sarcina unei singure guvernări.

Dar există o diferență între o problemă moștenită și o problemă lăsată să se agraveze.

Iar perioada analizată de Curtea de Conturi se suprapune peste anii în care PSD și PNL au format principala structură de putere a guvernării de la București.

Prin urmare, este legitim să fie întrebată această coaliție ce a făcut concret pentru ca școala românească să producă absolvenți mai bine pregătiți și pentru ca statul să poată urmări rezultatele educației.

Pentru că cifrele nu arată un sistem aflat în plină transformare.

Arată un sistem care încă se chinuie să răspundă la întrebări elementare.

Iar termenul pentru remedierea problemelor este 2031

Poate cea mai ironică parte a întregii povești este că nici măcar după realizarea auditului schimbarea nu vine imediat.

Ministerul Educației a acceptat recomandările Curții de Conturi și a stabilit un plan de măsuri.

Termenul pentru implementarea acestora ajunge însă până în trimestrul IV al anului 2031.

Asta înseamnă că România își propune să rezolve într-un orizont de câțiva ani probleme pe care le cunoaște deja: lipsa monitorizării absolvenților, colaborarea insuficientă cu angajatorii, orientarea profesională deficitară și slaba corelare dintre oferta educațională și piața muncii.

Pentru un elev care începe liceul astăzi, 2031 înseamnă practic momentul în care ar trebui să fie deja absolvent.

Moștenirea unei guvernări care a vorbit mult despre reformă

Raportul Curții de Conturi nu este un rechizitoriu politic la adresa PSD sau PNL. Este un document de audit.

Dar tocmai de aceea concluziile sale sunt cu atât mai incomode.

Ele arată că, în perioada analizată, statul român a avut dificultăți serioase în a răspunde unor întrebări fundamentale despre propriii elevi și absolvenți.

Câți își găsesc un loc de muncă?
Câți continuă studiile?
Câți devin șomeri?
Câți pleacă din țară?
Ce competențe le lipsesc?
Ce meserii va avea nevoie România peste cinci sau zece ani?

Dacă răspunsul administrației la o parte dintre aceste întrebări este „nu avem suficiente date”, atunci discursul despre reformarea educației rămâne, în bună măsură, doar discurs.

Iar pentru PSD și PNL, care au condus împreună România în perioada analizată, raportul reprezintă o moștenire politică greu de ignorat.

Pentru că nu este suficient să spui că ai reformat școala. Trebuie să poți demonstra că reforma a produs rezultate.

Iar când aproape 160.000 de absolvenți din doar două promoții nu au un traseu identificabil în bazele de date analizate, demonstrația este, cel puțin, dificilă.