Activitatea din Piața Moldovei din Focșani va fi întreruptă luni, 2 noiembrie, începând cu ora 18:00. Decizia a fost luată pentru desfășurarea unor operațiuni ample de igienizare, care includ curățenia generală, dezinsecția și dezinfecția întregului spațiu.

Reprezentanții Administrației Piețelor Focșani au anunțat că intervențiile urmăresc îmbunătățirea condițiilor de igienă în zona comercială, atât pentru producătorii și comercianții care își desfășoară aici activitatea, cât și pentru persoanele care vin zilnic la cumpărături.
Pe perioada efectuării lucrărilor, accesul și activitatea comercială din piață vor fi suspendate, astfel încât echipele să poată interveni în condiții corespunzătoare.
Conducerea Administrației Piețelor le mulțumește focșănenilor pentru înțelegere și își cere scuze pentru disconfortul temporar creat de această măsură.
Sursa foto: Jurnal de Vrancea


Lasă un răspuns