România riscă să piardă unul dintre cele mai importante obiective industriale ale sale, iar ceea ce se întâmplă la combinatul siderurgic din Galați ridică întrebări grave despre responsabilitatea Guvernului, a instituțiilor de control și a celor care au avut obligația să apere interesele economice ale țării. Ani la rând, problemele s-au acumulat, datoriile au explodat, producția s-a prăbușit, iar mii de angajați au ajuns în situația de a nu-și mai primi salariile. Unde a fost statul român în tot acest timp?

Ceea ce se întâmplă astăzi la fostul Sidex Galați nu este doar povestea unei companii ajunse în dificultate financiară. Este imaginea unei crize industriale care a evoluat ani întregi sub privirea instituțiilor statului, fără ca măsurile adoptate să reușească să oprească degradarea combinatului.

Un obiectiv care a reprezentat cândva unul dintre motoarele industriei românești a ajuns să depindă de prelungirea alimentării cu energie electrică pentru a nu intra într-un blocaj aproape total.

Iar în timp ce instalațiile industriale riscă să fie scoase definitiv din funcțiune, angajații sunt puși în fața unei realități dramatice: salarii restante, șomaj tehnic și nesiguranță cu privire la ziua de mâine.

Nu vorbim despre o întreprindere oarecare. Vorbim despre o capacitate industrială strategică, construită de-a lungul mai multor generații, care ar fi trebuit să reprezinte un atu economic pentru România, nu o problemă pe care autoritățile să o gestioneze dintr-o criză în alta.

Un colos industrial, lăsat să se prăbușească

În perioada sa de glorie, combinatul de la Galați producea peste opt milioane de tone de oțel anual. Era unul dintre cele mai importante centre siderurgice din regiune, cu un rol major în economia națională, în exporturi și în asigurarea materiilor prime pentru numeroase sectoare industriale.

Astăzi, această capacitate este departe de potențialul său.

Preluarea combinatului de către grupul Liberty Steel, în 2019, a fost însoțită de promisiuni privind investițiile, dezvoltarea producției și păstrarea locurilor de muncă. România avea motive să aștepte o relansare a platformei industriale.

În schimb, anii care au urmat au adus dificultăți financiare tot mai mari, reducerea personalului, acumularea datoriilor și blocarea activității.

Întrebarea esențială este de ce instituțiile statului nu au reușit să intervină eficient înainte ca situația să ajungă în acest punct.

Nu era nevoie să se ajungă la salarii neplătite, instalații amenințate cu oprirea și proteste în fața Prefecturii pentru ca gravitatea situației să devină evidentă.

Aproape 300 de milioane de euro din finanțări garantate de stat. Cine răspunde pentru rezultate?

Unul dintre cele mai grave aspecte ale acestei crize îl reprezintă finanțările acordate prin Exim Banca Românească, instituție controlată majoritar de stat.

În 2023, Liberty Galați a primit o finanțare de aproximativ 142 de milioane de euro, destinată repornirii furnalului 5 și reluării producției.

În decembrie 2024, o altă societate din cadrul grupului, Liberty Tubular Products Galați, a beneficiat de aprobarea unei finanțări de până la 150 de milioane de euro.

În total, vorbim despre aproape 300 de milioane de euro în finanțări asociate platformei siderurgice, susținute prin mecanisme de garantare publică.

Obiectivele anunțate erau clare: reluarea producției, creșterea capacității industriale și redresarea activității.

Rezultatul? Combinatul a continuat să acumuleze datorii, iar producția nu a ajuns la nivelurile necesare pentru susținerea activității.

Aici apare una dintre cele mai importante întrebări pentru autoritățile române: cine a verificat eficiența acestor finanțări și cine răspunde pentru faptul că obiectivele economice asumate nu au fost atinse?

Corpul de control al prim-ministrului și ANAF au efectuat verificări privind acordarea și utilizarea creditelor, potrivit informațiilor publicate în presa economică. Acest lucru face cu atât mai importantă prezentarea publică a concluziilor și a eventualelor măsuri dispuse.

Banii susținuți prin garanții publice nu reprezintă o simplă chestiune între o bancă și o companie privată. Atunci când există riscuri pentru bugetul statului, cetățenii au dreptul să știe cum au fost protejate interesele publice.

Nu este suficient ca autoritățile să anunțe controale. Este nevoie de transparență, rezultate și răspundere.

Guvernul a avut timp pentru promisiuni. De ce nu a avut timp pentru o soluție?

Poate cea mai revoltătoare dimensiune a situației este modul în care criza a fost gestionată instituțional.

Problemele combinatului nu au apărut peste noapte. Datoriile, blocajele de producție și dificultățile privind plata salariilor s-au acumulat progresiv.

Cu toate acestea, în locul unei soluții ferme și coerente, România a ajuns în situația în care viitorul unei platforme industriale de importanță națională depinde de decizii administrative amânate și de intervenții de ultim moment.

La 30 octombrie 2026, ședința comitetului interministerial în care urma să fie analizat planul de restructurare nu s-a mai desfășurat. Potrivit informațiilor publicate de Ziarul Financiar, planul nu a mai ajuns la vot.

În aceeași perioadă, prefectul județului Galați a solicitat Guvernului intervenția urgentă pentru evitarea deconectării combinatului de la energia electrică.

Așadar, în momentul în care platforma industrială risca să rămână fără energie, autoritățile încă încercau să găsească soluții de urgență.

Este greu de explicat de ce o problemă cu asemenea implicații economice și sociale nu a beneficiat de o coordonare instituțională capabilă să prevină escaladarea crizei.

De ce a fost nevoie să se ajungă în pragul opririi alimentării cu electricitate? De ce deciziile esențiale au rămas atât de mult timp în așteptare? Cine își asumă răspunderea pentru întârzieri?

Acestea nu sunt întrebări politice abstracte. Sunt întrebări care privesc viitorul a mii de oameni și al unei întregi regiuni economice.

Mii de oameni, victimele unei crize pe care nu au provocat-o

În spatele cifrelor financiare se află oameni.

Oameni care au muncit zeci de ani în combinat, care și-au construit familiile și viitorul în jurul acestei platforme industriale și care se trezesc acum fără siguranța locului de muncă și fără certitudinea că își vor primi drepturile salariale.

La 30 octombrie, angajații Liberty Galați au protestat în fața Prefecturii, reclamând neplata salariilor începând din luna mai și cerând intervenția autorităților.

Începând cu 1 noiembrie, aproximativ 2.200 de angajați urmau să intre în șomaj tehnic, potrivit informațiilor publicate de presă.

Aceasta este dimensiunea umană a unui eșec economic care nu poate fi redus la negocieri între creditori, administratori și investitori.

Statul român are obligația să protejeze drepturile angajaților și să asigure aplicarea mecanismelor legale prin care aceștia își pot recupera salariile.

Mai mult, situația a scos la iveală și limitele legislației privind Fondul de garantare a creanțelor salariale, deoarece salariații companiilor aflate în concordat preventiv nu beneficiau de același mecanism de protecție ca cei ai firmelor aflate în insolvență. Guvernul a analizat modificarea legislației în acest sens.

Este greu de acceptat că oameni care au contribuit ani întregi la economia țării au ajuns să protesteze pentru a-și recupera salariile, în timp ce instituțiile discută despre proceduri, comitete și modificări legislative.

Datorii de 662 de milioane de euro. Nota de plată a unei prăbușiri industriale

Dimensiunea crizei este reflectată și de situația financiară a companiei.

În ianuarie 2026, Tribunalul Galați a aprobat modificarea planului de restructurare a societății, care înregistra datorii totale de aproximativ 662 de milioane de euro.

Din această sumă, peste 400 de milioane de euro reprezentau obligații către Exim Banca Românească și ANAF.

Cu alte cuvinte, printre creditorii importanți se numără chiar instituții ale statului român.

Această situație ridică o problemă majoră: cum s-a ajuns ca o companie susținută prin finanțări garantate public să acumuleze asemenea obligații, iar instituțiile statului să se regăsească acum printre principalii creditori?

În timp ce se negociază restructurarea datoriilor, furnizorii, firmele locale și angajații suportă consecințele unui blocaj care amenință să afecteze întreaga economie regională.

Iar pierderea nu este doar financiară. Odată oprită o platformă industrială de asemenea dimensiuni, recuperarea capacităților de producție, a personalului calificat și a relațiilor comerciale poate deveni extrem de dificilă.

Statul nu poate fi doar spectator atunci când dispare industria națională

Cazul Sidex Galați ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru întreaga clasă administrativă și pentru instituțiile responsabile de politica industrială a României.

O țară care își dorește dezvoltare economică nu poate trata dispariția capacităților industriale drept o problemă secundară.

Nu poți vorbi despre independență economică, securitate națională, infrastructură și dezvoltare industrială, în timp ce unul dintre cele mai importante combinate siderurgice ajunge să lupte pentru supraviețuire.

Mai ales într-un context internațional în care capacitățile de producție a oțelului au o importanță strategică evidentă.

Autoritățile trebuie să explice ce măsuri au luat în fiecare etapă a crizei, ce rezultate au obținut controalele efectuate, cum au fost monitorizate finanțările garantate de stat și de ce mecanismele de protecție a angajaților au fost atât de greu de activat.

Nu este suficient ca reprezentanții instituțiilor să apară atunci când situația devine publică și presiunea socială crește.

Responsabilitatea administrativă presupune prevenție, supraveghere și intervenție la timp.

Întrebările la care Guvernul României trebuie să răspundă

În fața acestei situații, există câteva întrebări care nu mai pot fi amânate:

• Cine răspunde pentru monitorizarea celor aproape 300 de milioane de euro în finanțări asociate combinatului și pentru rezultatele economice obținute?
• Ce au constatat concret Corpul de control al prim-ministrului și ANAF în urma verificărilor privind aceste finanțări?
• De ce nu a fost adoptată din timp o strategie eficientă pentru protejarea capacităților industriale și a locurilor de muncă?
• De ce a fost amânată analiza planului de restructurare într-un moment atât de critic?
• Ce garanții există că salariații își vor recupera drepturile salariale restante?
• Ce măsuri concrete sunt pregătite pentru ca instalațiile industriale să nu fie degradate definitiv?
• Cine își asumă răspunderea instituțională pentru modul în care această criză a fost gestionată?

Românii nu au nevoie de noi declarații optimiste, de promisiuni fără termene și de explicații birocratice. Au nevoie de răspunsuri clare și de măsuri verificabile.

Sidex Galați nu trebuie să devină monumentul nepăsării administrative

Fostul Sidex nu este doar o platformă industrială. Este o parte importantă din istoria economică a României, o sursă de locuri de muncă și un simbol al capacității țării de a produce, nu doar de a importa.

Dacă această capacitate va fi pierdută, consecințele nu se vor opri la porțile combinatului. Vor fi afectate familii, furnizori, firme locale și întreaga economie a Galațiului.

Iar statul nu va putea pretinde că nu a știut ce se întâmplă. Semnalele de alarmă au existat, problemele s-au acumulat, iar instituțiile au avut la dispoziție ani întregi pentru a interveni.

Ceea ce trebuie lămurit acum nu este doar cine va cumpăra combinatul și la ce preț. Trebuie lămurit și cine răspunde pentru drumul care a dus această platformă industrială într-o asemenea situație.

Pentru că un combinat care producea milioane de tone de oțel nu ar trebui să ajungă să-și negocieze supraviețuirea de la o zi la alta.

Iar angajații care au construit și au susținut această industrie nu ar trebui să fie cei care plătesc prețul pentru eșecurile conducerii și pentru lipsa unor intervenții instituționale eficiente.

Sidex Galați reprezintă mai mult decât o criză economică. Este un test al responsabilității statului român. Iar până acum, întrebările sunt mult mai numeroase decât răspunsurile.