Ilie Bolojan a ales din nou să nu se prezinte în fața parlamentarilor care îi cer explicații despre întâlnirea cu șefa Curții Constituționale. Absența repetată ridică o întrebare cât se poate de simplă: ce înseamnă, pentru premier, controlul parlamentar?

Parlamentul l-a chemat, iar Ilie Bolojan nu s-a prezentat.

Nu pentru prima dată.

Comisia pentru constituționalitate a Senatului l-a programat marți, 22 septembrie, la ora 11:30, pentru audieri în ancheta referitoare la întâlnirea din 14 august cu președinta Curții Constituționale, Elena-Simina Tănăsescu. Convocarea figurează oficial în programul Senatului.

Bolojan a lipsit însă din nou.

Pentru un politician care ocupă una dintre cele mai importante funcții din stat, gestul nu poate fi trecut cu vederea. Mai ales în condițiile în care nu este vorba despre o singură absență accidentală. La audierea precedentă, din 15 septembrie, premierul interimar nu s-a prezentat și, potrivit declarațiilor președintei comisiei, nu a transmis o explicație pentru lipsa sa. Comisia a decis atunci să îl invite din nou.

Parlamentul îl cheamă. Bolojan nu vine

Situația devine cu atât mai greu de ignorat cu cât această comisie nu l-a invitat informal pe Bolojan la o discuție oarecare. Senatul desfășoară o anchetă parlamentară cu privire la împrejurările întâlnirii din 14 august dintre acesta și șefa CCR.

Potrivit agendei oficiale, ancheta vizează inclusiv circumstanțele în care a avut loc întâlnirea din 14 august, iar Ilie Bolojan era programat oficial pentru audiere.

În aceste condiții, absența repetată poate fi privită critic din perspectiva relației dintre Executiv și Parlament.

Un premier poate contesta oportunitatea unei anchete. Poate considera că obiectul acesteia este nejustificat. Poate explica public de ce nu dorește să participe. Dar atunci când Parlamentul solicită clarificări, iar răspunsul este pur și simplu neprezentarea, rămâne o problemă instituțională care merită discutată public.

Cine răspunde în fața cui?

Aici este, de fapt, întrebarea esențială.

Într-o democrație parlamentară, puterea executivă nu funcționează într-un spațiu separat de instituția reprezentativă a cetățenilor. Controlul parlamentar este una dintre componentele prin care activitatea celor aflați la putere poate fi verificată și explicată public.

De aceea, absența lui Bolojan poate fi criticată nu doar ca un gest personal, ci și prin prisma mesajului instituțional pe care îl transmite.

Dacă Parlamentul solicită explicații, cine decide că acele explicații nu trebuie oferite?

Premierul?

O astfel de întrebare devine inevitabilă atunci când convocarea este repetată, iar persoana invitată continuă să nu se prezinte.

Și alegătorii așteaptă explicații

Dincolo de disputa dintre Bolojan și comisia parlamentară există și o dimensiune politică mai largă.

Ilie Bolojan nu exercită o funcție izolată de cetățeni. Deciziile și comportamentul său public sunt supuse, în mod firesc, dezbaterii și criticii publice.

De aceea, absența de la audieri poate fi interpretată de alegători ca un refuz de a răspunde unor întrebări legitime despre conduita unui demnitar.

Nu înseamnă că orice convocare parlamentară trebuie acceptată fără obiecții. Dar, atunci când există o controversă instituțională și întrebări publice legate de o întâlnire cu președinta CCR, transparența ar trebui să fie, în primul rând, o chestiune de responsabilitate publică.

În locul explicațiilor, Parlamentul primește însă absența.

Un contrast greu de ignorat

Situația este cu atât mai interesantă cu cât președintele Senatului, Mircea Abrudean, s-a prezentat marți în fața comisiei. Abrudean a declarat că a venit „din respect pentru Senatul României”, deși a precizat că nu a fost de acord cu înființarea anchetei.

Diferența de atitudine este evidentă: un demnitar poate contesta ancheta și, în același timp, poate veni să își prezinte punctul de vedere.

Bolojan a ales, din nou, să nu o facă.

Ce urmează?

Comisia își continuă activitatea, iar absențele nu închid automat ancheta. Potrivit informațiilor publice, audierile și verificările parlamentare continuă, iar Bolojan poate fi din nou invitat.

Rămâne însă problema de fond: cât de mult poate fi ignorată o instituție fundamentală a statului de către un demnitar care exercită una dintre cele mai importante funcții executive?

Pentru criticii lui Bolojan, răspunsul este deja evident: prin neprezentarea repetată, premierul transmite imaginea unui politician care consideră că poate evita întrebările Parlamentului atunci când acestea devin incomode.

Iar pentru cetățeanul care privește această dispută de la distanță, mesajul este la fel de problematic: Parlamentul cere explicații, dar omul chemat să le ofere nu vine.

Poate fi aceasta considerată o atitudine de respect față de instituția care reprezintă alegătorii?

Este întrebarea la care Ilie Bolojan ar trebui să răspundă.