Când oierii ajung în stradă, înseamnă că statul a eșuat să-i audă.

Protestul oierilor din 15 septembrie, din Piața Victoriei, nu a apărut din senin. În spatele imaginilor cu fermieri ajunși la capătul răbdării se află o criză care s-a acumulat luni de zile: exporturi blocate, animale sacrificate în contextul focarelor de boală, despăgubiri contestate sau întârziate și un sector care reclamă că nu mai poate funcționa în condiții normale.

Pentru Guvernul Bolojan, acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă. Nu este suficient să existe întâlniri, discuții și promisiuni administrative dacă, în teren, crescătorul de oi rămâne cu animalele, cu cheltuielile și cu pierderile, în timp ce piețele de desfacere îi sunt închise.

Executivul afirmă că au existat șase întâlniri cu reprezentanții sectorului începând din 9 iulie și că au fost pregătite anumite măsuri. Dar faptul că, după aceste discuții, crescătorii au ajuns din nou în stradă arată cât de mare este prăpastia dintre ceea ce autoritățile spun că fac și ceea ce fermierii consideră că primesc efectiv.

Iar problema exporturilor este una centrală. Crescătorii reclamă că restricțiile le-au blocat o importantă sursă de venit exact într-un moment în care costurile cu furajarea, seceta și întreținerea efectivelor apasă tot mai greu asupra fermelor. Printre cele 16 revendicări depuse la Guvern s-a aflat, în primul rând, redeschiderea exporturilor de ovine și eliminarea restricțiilor comerciale.

Mai grav este sentimentul transmis de fermieri că statul intervine atunci când este vorba să impună restricții, dar se mișcă mult mai greu atunci când trebuie să ofere soluții și compensații.

În această criză, responsabilitatea politică nu poate fi pasată exclusiv către ANSVSA sau către Ministerul Agriculturii. Dacă o problemă afectează un sector important al agriculturii românești, ea devine o problemă a Guvernului. Iar dacă soluțiile întârzie, responsabilitatea pentru această întârziere este, inevitabil, una guvernamentală.

Nici președintele Nicușor Dan nu poate privi asemenea crize exclusiv prin prisma reacțiilor instituționale de moment. Șeful statului are un rol important în semnalarea problemelor strategice ale agriculturii și securității alimentare. Pentru crescătorii de animale, însă, important este ca statul român să aibă o voce coerentă și o strategie, nu doar reacții după ce oamenii ies în stradă.

Și există un detaliu care spune multe: protestul din 15 septembrie a avut loc după un alt protest al oierilor, organizat în 30 iulie, în fața ANSVSA. Cu alte cuvinte, nemulțumirea nu a apărut peste noapte. Ea s-a acumulat.

Este ușor, după izbucnirea incidentelor din Piața Victoriei, ca întreaga discuție să fie mutată asupra violențelor și confruntărilor cu jandarmii. Aceste incidente trebuie analizate separat și condamnate atunci când legea a fost încălcată. Dar ele nu trebuie să acopere problema de fond: de ce au ajuns crescătorii de oi să considere că singura modalitate de a fi auziți este să vină în fața Guvernului?

Aceasta este întrebarea la care Guvernul Bolojan și președintele Nicușor Dan trebuie să răspundă.

Pentru că România nu poate vorbi despre securitate alimentară, despre sprijinirea producției autohtone și despre dezvoltarea agriculturii în timp ce crescătorii de animale spun că nu își mai pot valorifica producția.

Oierii nu cer privilegii. Cer să poată munci, să-și vândă animalele, să fie despăgubiți atunci când statul dispune sacrificarea efectivelor și să aibă reguli sanitar-veterinare clare și aplicate previzibil.

Protestul din 15 septembrie este, înainte de toate, expresia unei crize de încredere. Iar această criză nu poate fi rezolvată prin comunicate de presă. Se poate rezolva numai prin decizii concrete, bani plătiți la timp, reluarea comerțului acolo unde condițiile sanitar-veterinare o permit și o strategie coerentă pentru supraviețuirea sectorului ovin.

Dacă Guvernul și președinția vor continua să trateze aceste probleme doar ca pe o criză de imagine sau de ordine publică, vor rata esențialul.

În spatele protestatarilor din Piața Victoriei sunt oameni care cresc animale, plătesc taxe și încearcă să producă hrană în România.

Iar faptul că au ajuns să-și lase turmele și să vină la București pentru a cere să fie ascultați este, în sine, un semnal pe care orice guvern responsabil ar trebui să-l ia foarte în serios.

Președinte AUR Focșani, Senator Corneliu Negru.