Proiectul reactoarelor modulare de la Doicești trebuia să fie una dintre marile demonstrații de forță ale României în domeniul energiei. În schimb, raportul Corpului de control al prim-ministrului arată imaginea unui proiect în care nota de plată a explodat, termenele s-au dilatat, iar statul român pare să fi intrat în afacere cu mai multe obligații decât garanții. Iar peste toate acestea există o întrebare politică pe care PSD și PNL nu o mai pot ocoli: cine a negociat acest aranjament și cine răspunde pentru el?

Doicești nu este doar povestea unei investiții nucleare întârziate și scumpite. Este, mai ales, povestea felului în care guverne succesive au prezentat românilor un proiect spectaculos, în timp ce detaliile financiare și contractuale au rămas în mare parte ascunse în spatele limbajului tehnocratic.

Astăzi, când raportul Corpului de control a devenit public, nota de plată începe să se vadă.

Și este una uriașă.

De la „revoluție energetică” la 6,5 miliarde de dolari

Ani la rând, proiectul SMR de la Doicești a fost prezentat de guvernele PSD și PNL drept o investiție strategică, o dovadă că România intră în prima ligă a tehnologiei nucleare și un proiect care urma să transforme radical sistemul energetic.

Realitatea descrisă de raport este mult mai puțin triumfalistă.

Până în decembrie 2025, costul estimat al centralei ajunsese la 6,5 miliarde de dolari. Față de estimările inițiale, vorbim despre aproximativ 3,8 miliarde de dolari în plus. În paralel, etapa FEED 2 a acumulat o întârziere de aproximativ 20 de luni.

Asta este performanța administrațiilor care au gestionat proiectul: mai mult timp și mult mai mulți bani.

Pentru contribuabilul român, întrebarea este simplă: cine a calculat inițial costurile și cine își asumă eșecul acelor calcule?

Pentru că diferența de miliarde nu apare din neant.

PSD și PNL au vândut succesul înainte să existe certitudinea economică

Proiectul Doicești a fost construit politic ca o poveste de succes înainte ca România să aibă certitudinea că tehnologia și modelul financiar pot susține investiția la costurile reale.

Aici se află una dintre marile probleme ale proiectului.

Politicienii au avut nevoie de imaginea unei investiții strategice. Companiile și instituțiile statului au avut nevoie să împingă proiectul înainte. Iar factura riscurilor a rămas, în bună măsură, la stat.

Exact această asimetrie este evidențiată de raportul Corpului de control, care vorbește despre o repartizare disproporționată a riscurilor în defavoarea Nuclearelectrica.

Cu alte cuvinte, când proiectul merge bine, există capital politic și privat de câștigat.

Când proiectul se scumpește, întârzie sau trebuie finanțat suplimentar, statul este cel care rămâne cu mâna în buzunar.

Partenerul privat a intrat fără o competiție reală

Poate una dintre cele mai incomode concluzii ale raportului este legată de modul în care Nova Power & Gas a ajuns partener în proiect.

Potrivit documentului oficial, cooptarea companiei private s-a făcut fără o procedură internă de selecție aprobată de Nuclearelectrica și fără criterii măsurabile pentru compararea altor potențiali investitori.

Aici PSD și PNL au o problemă politică serioasă.

Pentru că nu discutăm despre o afacere privată între două firme care își riscă exclusiv banii. Discutăm despre Nuclearelectrica, o companie strategică a statului român, și despre un proiect care poate ajunge să coste miliarde de dolari.

Într-un asemenea proiect, întrebarea normală ar fi trebuit să fie:

De ce acest partener? În baza căror criterii? Cine a comparat ofertele? Cine a negociat condițiile? Și cine a decis că acestea sunt cele mai bune condiții pentru statul român?

Raportul oferă motive serioase pentru ca toate aceste întrebări să fie reluate public.

Afacerea terenului: aici lucrurile devin și mai greu de explicat

Povestea terenului de la Doicești este poate cea mai spectaculoasă parte a întregului dosar.

Nova Power & Gas cumpărase inițial de la Geco Garden Pub o suprafață de 170,59 hectare pentru 7,3 milioane de euro.

Ulterior, RoPower Nuclear a cumpărat de la Nova Power & Gas parcela de 52,4 hectare destinată proiectului nuclear pentru 24,34 milioane de euro.

Dar povestea nu s-a terminat aici.

RoPower a acceptat să mai plătească încă 19,49 milioane de euro fără TVA pentru lucrări, cheltuieli și îmbunătățiri.

Factura totală a ajuns astfel la aproximativ 43,8 milioane de euro fără TVA, respectiv 46,39 milioane de euro cu TVA.

Asta este genul de tranzacție care ar trebui să provoace instantaneu întrebări în orice instituție publică serioasă.

Cum ajunge un teren cumpărat inițial de partenerul privat într-o structură care, prin tranzacții succesive și costuri suplimentare, ajunge să coste compania de proiect zeci de milioane de euro?

Și, mai ales: de ce a acceptat statul această structură?

Statul a ajuns să finanțeze propria achiziție

Ironia proiectului devine și mai mare când intră în scenă banii Nuclearelectrica.

Acordul inițial prevedea ca achiziția terenului să fie creditată de Nova Power & Gas. Ulterior, în aprilie 2025, finanțarea a fost mutată practic către banii puși la dispoziție de Nuclearelectrica.

Compania de stat acordase RoPower o facilitate de credit de 243 de milioane de dolari, din care aproximativ 204 milioane de dolari fuseseră deja utilizați.

Pe românește: statul nu doar că a intrat într-un parteneriat în care raportul de risc este contestat de propriul Corp de control, dar a ajuns să furnizeze și finanțarea pentru operațiunile companiei de proiect.

Asta nu mai seamănă cu imaginea unui parteneriat în care riscurile sunt împărțite echilibrat.

Seamănă cu un proiect în care statul ajunge să poarte o parte disproporționată din povară.

Regulile s-au schimbat chiar înaintea tranzacțiilor

Și aici apare unul dintre cele mai delicate elemente din raport.

Pragul de la care era necesară aprobarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor a fost modificat de la 5 milioane de euro la peste 50 de milioane de euro.

Momentul este esențial.

Pentru că această modificare a permis ca tranzacția privind terenul, în valoare de 24,34 milioane de euro, să fie aprobată la nivelul Consiliului de Administrație.

Iar suma suplimentară de 19,49 milioane de euro a intrat în competența directorului general.

Corpul de control a ridicat inclusiv problema modului în care această arhitectură a interacționat cu legislația privind achizițiile publice și sectoriale.

Este greu să găsești o formulă mai proastă de comunicare publică decât aceasta.

În timp ce politicienii vorbeau despre independență energetică și tehnologie de ultimă generație, în interiorul companiei se modificau regulile de aprobare financiară exact înaintea unor tranzacții importante.

Poate fi legal?

Poate.

Dar este suficient de controversat încât să merite o explicație publică serioasă.

Iar contractul pare să fi fost negociat cu două măsuri diferite

Raportul mai scoate la iveală o problemă care ar trebui să dea fiori oricărui acționar al Nuclearelectrica.

Nova Power & Gas beneficiază de drepturi care îi permit să își transfere participația către Nuclearelectrica și să își recupereze împrumuturile la valoarea nominală, plus un randament de până la 12%.

În schimb, Nuclearelectrica nu beneficiază de un mecanism echivalent pentru a ieși din proiect și a-și recupera investiția în condiții comparabile.

Dacă acesta este rezultatul negocierilor purtate în numele statului român, atunci trebuie pusă întrebarea fundamentală:

Cine a negociat contractul și de ce a acceptat statul condiții care, potrivit Corpului de control, îl pun într-o poziție atât de slabă?

Nu este suficient să spunem că „așa a fost negociat”.

Cineva a negociat.

Cineva a aprobat.

Cineva a semnat.

Iar acei oameni au lucrat într-un sistem politic și administrativ controlat, în perioada respectivă, de guverne PSD și PNL.

PSD și PNL nu se pot ascunde acum în spatele managerilor

Este tentant ca partidele să transforme scandalul Doicești într-o problemă exclusiv tehnică sau managerială.

Nu este.

Un proiect de asemenea dimensiune nu ajunge de la concept la contracte, credite, terenuri și miliarde de dolari fără decizii politice.

Nuclearelectrica este o companie strategică a statului.

Ministerul Energiei este parte a mecanismului de guvernanță.

Iar guvernele PSD și PNL au fost cele care au susținut politic proiectul și l-au prezentat drept un succes major al României.

Acum, când apar costurile suplimentare, întârzierile și concluziile extrem de critice ale Corpului de control, responsabilitatea nu poate fi aruncată exclusiv în curtea unor directori.

Dacă proiectul a fost atât de bine negociat, PSD și PNL trebuie să explice de ce propriul stat constată acum dezechilibre atât de serioase.

Nota de plată nu este doar financiară

Cei 3,8 miliarde de dolari adăugați estimării inițiale sunt partea cea mai ușor de înțeles.

Există însă și o factură politică.

Românii au fost obișnuiți cu aceeași rețetă: proiecte grandioase anunțate cu surle și trâmbițe, prezentate drept „strategice”, iar când apar problemele, nimeni nu mai știe exact cine a luat deciziile.

Doicești riscă să devină încă un exemplu.

Un proiect în care statul își asumă riscurile, contribuabilul finanțează, iar responsabilitatea se evaporă între consilii de administrație, ministere, consultanți și parteneri privați.

Asta este adevărata problemă.

Nu faptul că România vrea energie nucleară.

România are nevoie de energie nucleară.

Problema este cum negociază statul român proiectele strategice și cât de bine își apără propriul interes.

Întrebările la care PSD și PNL trebuie să răspundă

Raportul Corpului de control recomandă analizarea răspunderii administrative și contractuale a factorilor implicați, inclusiv din conducerea Nuclearelectrica, Consiliul de Administrație și Ministerul Energiei. Sunt menționate inclusiv măsuri privind persoanele considerate responsabile.

Așadar, înainte de orice discurs despre „investiții strategice”, ar trebui să existe răspunsuri clare la câteva întrebări:

Cine a negociat intrarea partenerului privat?

De ce nu a existat o competiție reală pentru selectarea lui?

Cine a acceptat împărțirea riscurilor în forma constatată de Corpul de control?

Cine a aprobat tranzacția terenului?

De ce a ajuns terenul să coste zeci de milioane de euro prin tranzacții și costuri succesive?

De ce a fost modificat pragul de aprobare de la 5 milioane la peste 50 de milioane de euro?

Cine a acceptat clauzele care îi oferă partenerului privat o protecție financiară pe care Nuclearelectrica nu o are în oglindă?

Și, poate cel mai important: ce responsabilitate politică își asumă PSD și PNL pentru modul în care au gestionat acest proiect?

Doicești nu trebuie abandonat. Dar nici nu trebuie transformat într-un cec în alb

România are nevoie de energie nucleară și de investiții strategice.

Tocmai de aceea proiectul Doicești trebuie tratat cu mai multă seriozitate, nu cu mai puțină.

Un proiect nuclear de miliarde de dolari nu poate fi condus după logica „lasă că vedem noi cât costă la final”.

Nu poate fi construit pe contracte dezechilibrate.

Nu poate fi apărat politic cu sloganuri despre independență energetică atunci când propriile instituții ale statului ridică semne de întrebare asupra modului în care sunt împărțite riscurile și cheltuite resursele.

Iar PSD și PNL nu mai pot pretinde că nu au nimic de-a face cu această poveste.

Doicești este rezultatul unor decizii luate în timpul guvernărilor lor.

Dacă proiectul va ajunge să coste 6,5 miliarde de dolari sau chiar mai mult, factura nu va fi plătită din discursurile politicienilor.

Va fi plătită din bani.

Iar dacă statul român a negociat prost, dacă a acceptat riscuri disproporționate și dacă a permis ca regulile să fie schimbate înaintea unor tranzacții importante, atunci cineva trebuie să răspundă.

Pentru că într-o țară normală, „investiție strategică” nu este sinonim cu „statul plătește și privatul este protejat”.