În politica românească există multe forme de ipocrizie, dar puține sunt atât de grosolane precum spectacolul oferit astăzi de Ilie Bolojan, PNL și USR. După căderea guvernului în urma moțiunii de cenzură, românii au fost serviți imediat cu discursul solemn al retragerii în opoziție. Declarații grave, ton responsabil, grimase de oameni de stat care ar fi înțeles mesajul politic și care, desigur, se supun voinței parlamentare.
Doar că totul pare să fi fost o simplă piesă de teatru prost regizată.

În realitate, nimeni nu pare grăbit să plece de la butoane. Ilie Bolojan continuă să stea instalat în fruntea executivului, sub formula convenabilă a interimatului. Ni se spune că „cineva trebuie să administreze țara”, de parcă România s-ar prăbuși instantaneu fără prezența providențială a acelorași oameni care tocmai și-au pierdut legitimitatea politică.
Aceasta este, de fapt, esența farsei: PNL și USR vor să beneficieze simultan de avantajele puterii și de confortul discursului de opoziție.
Vor să pozeze în victime ale jocurilor parlamentare, în timp ce păstrează accesul la pârghiile administrative. Vor să critice de pe margine, dar fără să se ridice de pe scaunele puterii. Vor să mimeze ruptura, dar să conserve influența.
Mai grav este că această pretinsă „tranziție” ridică serioase semne de întrebare cu privire la ce se întâmplă în culisele instituțiilor controlate încă de executiv. Când un partid pretinde că a trecut în opoziție, dar continuă să opereze schimbări și repoziționări administrative, suspiciunea devine inevitabilă: asistăm la o retragere reală sau doar la o reașezare strategică a intereselor?
Ipocrizia este cu atât mai mare în cazul USR, partid care și-a construit ani la rând întreaga identitate publică pe ideea de „altfel de politică”. În astfel de momente se vede însă cât de repede dispar principiile atunci când apare tentația păstrării influenței.
Iar PNL confirmă încă o dată că a devenit expertul național în arta discursului dublu: una spune în fața camerelor, alta negociază în birouri.
Explicația e simplă și deloc onorabilă: o trecere autentică în opoziție ar însemna pierderea controlului asupra resurselor, diminuarea influenței locale și, foarte probabil, fisuri serioase în propriile structuri. Mulți dintre cei care astăzi poartă cu mândrie sigla partidului ar descoperi brusc alte simpatii politice dacă accesul la putere ar dispărea cu adevărat.
De aceea, „opoziția” lor pare să fie doar o mască tactică. O formulă cinică prin care încearcă să evite costurile guvernării fără să renunțe la beneficiile acesteia.
Pentru cetățeni, mesajul este unul limpede și deprimant: când vine vorba de putere, diferențele doctrinare și marile declarații morale se topesc instantaneu. Rămâne doar reflexul vechi al politicii românești – agățarea cu orice preț de funcții, influență și control.
Iar dacă acesta este modelul de „responsabilitate” pe care Ilie Bolojan, PNL și USR îl propun, atunci nu mai vorbim despre opoziție.
Vorbim despre impostură politică ambalată în limbaj tehnocrat.