La doar un an de la instalarea sa la Cotroceni, bilanțul președintelui Nicușor Dan este devastator. Puțini lideri politici au reușit performanța de a transforma atât de repede entuziasmul electoral în dezamăgire colectivă. Candidatul care poza în omul principiilor, al competenței și al seriozității administrative a ajuns, într-un timp record, simbolul promisiunilor abandonate și al incapacității de a transforma discursul electoral în acțiune concretă.
Adevărul crud este că Nicușor Dan a câștigat alegerile pe un pachet de promisiuni care, astăzi, sună ca o colecție de sloganuri goale. A cerut votul românilor invocând competență, onestitate și reformă, iar după un an de mandat a livrat exact opusul: haos, contradicții și o administrație prezidențială lipsită de direcție.

„În economie, dezastrul este imposibil de mascat prin conferințe de presă sterile și explicații tehnocrate. În campanie promitea stabilitate, măsuri inteligente și protejarea mediului privat. Realitatea? Mediul de afaceri este sufocat, firmele se confruntă cu presiuni uriașe, inflația a ajuns la peste 10 % iar cetățenii resimt din plin deteriorarea nivelului de trai. Președintele care promitea soluții a devenit spectatorul inert al degradării economice”, spune senatorul AUR Corneliu Negru într-o declarație acordată site-ului nostru.
Și mai grav este cazul raportului privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024. Nicușor Dan și-a construit o bună parte din credibilitate pe promisiunea transparenței totale. A garantat că românii vor afla adevărul. La un an distanță, tăcerea sa este asurzitoare. Nu există explicații clare, nu există asumare, nu există acel exercițiu de transparență pe care îl invoca obsesiv în campanie. Pentru mulți români, aceasta nu mai este doar o întârziere administrativă, ci dovada unei promisiuni abandonate deliberat.
La capitolul relația cu fostul premier Ilie Bolojan, ipocrizia politică a devenit evidentă. Nicușor Dan promitea colaborare instituțională și stabilitate. În schimb, România a asistat la o deteriorare rapidă a relațiilor politice și la prăbușirea acelui echilibru pe care chiar el îl prezentase drept fundamental. Acolo unde trebuia să existe parteneriat, a apărut ruptura. Acolo unde trebuia să existe construcție, a apărut sabotajul politic.
Dar poate cea mai flagrantă trădare a propriului electorat rămâne cea fiscală. A promis ferm că TVA-ul nu va fi majorat. A fost o declarație clară, fără echivoc, făcută pe la toate posturile mass-media de-a lungul campaniei electorale. Când realitatea a contrazis brutal această promisiune, orice urmă de credibilitate s-a prăbușit. Nu mai vorbim aici despre „adaptare la context”, ci despre o fractură evidentă între ceea ce s-a spus pentru câștigarea voturilor și ceea ce s-a făcut după instalarea la putere.
În educație, promisiunile s-au transformat într-un alt capitol al eșecului. Discursurile despre investiții, sprijin pentru profesori și prioritizarea viitorului au fost înlocuite de austeritate, tensiuni și nemulțumire generalizată. Pentru mulți studenți și profesori, mandatul său a însemnat nu speranță, ci nesiguranță. Studenții au ajuns să fie sufocați de taxele mărite iar peste 20.000 de profesori supleanți și-au pierdut locul de muncă în urma unor așa-zise reforme bugetare.
Ceea ce îl lovește însă cel mai tare pe Nicușor Dan nu este critica opoziției. Aceasta era inevitabilă. Ceea ce îl vulnerabilizează cu adevărat este revolta propriilor susținători. Din ce în ce mai mulți dintre cei care l-au votat în 2025 privesc astăzi cu regret acea alegere. Dezamăgirea lor este cu atât mai puternică cu cât a fost precedată de așteptări uriașe.
Iar de politica externă nici numai are rost să vorbim. Acolo, Nicușor Dan e complet ignorat de omologii săi din UE și SUA iar gafele sale permanente l-au pus în tot felul de situații ridicole. Iar odată cu Nicușor Dan și România e ignorată și ridiculizată în străinătate. Asta fiindcă președintele este emblema țării.
Un an de mandat a fost suficient pentru ca imaginea „salvatorului lucid” să se destrame complet. În locul liderului reformator promis, România are astăzi un președinte perceput de mulți ca distant, ezitant și incapabil să își respecte angajamentele fundamentale.
Istoria politică e plină de lideri care au dezamăgit. Puțini însă au reușit să o facă atât de repede și atât de profund precum Nicușor Dan. După un singur an, întrebarea nu mai este dacă și-a trădat promisiunile, ci câte dintre ele au mai rămas în picioare.