România traversează una dintre cele mai tensionate crize politice din ultimii ani, iar o parte importantă din responsabilitate îi revine lui Nicușor Dan, care continuă să se agațe cu o încăpățânare greu de înțeles de ideea resuscitării unei alianțe politice deja îngropate de propriile sale contradicții.

În loc să accepte realitatea politică și să caute soluții viabile, Nicușor Dan pare blocat într-o ficțiune convenabilă: refacerea cu orice preț a formulei PSD-PNL-USR-UDMR. O formulă compromisă definitiv în momentul în care PSD a decis să dărâme prin moțiune de cenzură guvernul Bolojan, din care făcea parte. Din acel moment, orice discuție despre reconstruirea aceleiași majorități a devenit ridicolă.
Mai grav este că, după acest episod, liderii PNL și Ilie Bolojan au transmis cât se poate de clar că nu mai doresc o colaborare cu PSD. Cu toate acestea, Nicușor Dan continuă să forțeze nota, de parcă realitatea parlamentară ar fi doar un detaliu minor care poate fi ignorat.
Această atitudine denotă fie o incapacitate gravă de a înțelege dinamica politică actuală, fie o încăpățânare periculoasă care prelungește artificial blocajul instituțional.
În paralel, refuzul aproape obsesiv de a lua în calcul AUR (primul partid în preferințele românilor și al doilea ca număr de parlamentari) în ecuația guvernării ridică serioase semne de întrebare. Nicușor Dan recurge constant la etichete facile și la clișee politice pentru a justifica excluderea unui partid parlamentar care reprezintă o parte semnificativă a electoratului român.
Într-o democrație autentică, nu poți pretinde că respecți votul cetățenilor în timp ce elimini din start, din motive ideologice sau de antipatie politică, una dintre formațiunile cu greutate parlamentară.
Refuzul dialogului cu AUR nu este dovadă de principiu democratic. Este dovadă de sectarism politic.
Mai mult, Nicușor Dan respinge și varianta alegerilor anticipate, deși acestea ar putea clarifica raporturile de forță și ar oferi legitimitate unei noi formule guvernamentale.
Practic, el refuză toate soluțiile reale și insistă exclusiv pe una imposibilă.
Asta nu mai este strategie politică. Este blocaj produs prin orgoliu.
Consecințele sunt grave și deja vizibile. Cu fiecare zi în care această criză este prelungită inutil, România plătește un preț economic tot mai mare: costuri mai ridicate de finanțare pentru stat, presiune pe cursul valutar, neîncredere în rândul investitorilor și instabilitate generalizată.
Piețele nu reacționează la discursuri sterile și la iluzii politice. Ele reacționează la claritate, predictibilitate și decizie.
Exact lucrurile pe care Nicușor Dan pare incapabil să le ofere în acest moment.
Un lider politic matur înțelege când o formulă a eșuat și are curajul să caute alternative. Nicușor Dan, în schimb, pare hotărât să țină România captivă într-o negociere absurdă pentru resuscitarea unei coaliții care și-a semnat singură certificatul de deces.
Iar atunci când ambiția personală și fixismele ideologice ajung să blocheze funcționarea statului, nu mai vorbim despre responsabilitate politică.
Vorbim despre iresponsabilitate la cel mai înalt nivel.