Când le cer oamenilor să strângă cureaua, politicienii trebuie să fie primii care dau socoteală. Când predică solidaritatea, trebuie să accepte transparența. Iar când declarațiile de avere ridică semne de întrebare, nu au dreptul să se ascundă în spatele partidului, al funcției sau al unor explicații care lasă loc altor întrebări.

În România, ipocrizia politică a devenit aproape o instituție. Partidele vorbesc despre dreptate socială, echitate și grija față de cetățean, dar se arată mult mai puțin entuziaste atunci când vine vremea să explice, cu documente și cifre, situațiile financiare ale propriilor reprezentanți.

Cazul ministrului Muncii, Petre-Florin Manole, trebuie privit tocmai prin această lentilă: aceea a responsabilității publice. Informațiile publicate de presa de investigație despre declarațiile sale de avere, împrumuturile acordate și anumite diferențe între sumele consemnate în documente impun răspunsuri clare, nu exerciții de comunicare politică.

Nu vorbim despre dreptul cuiva de a fi bogat. Nu vorbim nici despre condamnarea unui om pe baza unor articole de presă. Vorbim despre obligația unui demnitar de a explica transparent informațiile financiare care au devenit subiect de interes public.

Iar această obligație nu dispare când întrebările sunt neplăcute.

Sute de mii de lei și întrebări la care nu se răspunde cu lozinci

În spațiul public au fost relatate informații despre împrumuturi de valori considerabile consemnate în declarațiile de avere ale lui Florin Manole. Printre sumele menționate în investigațiile de presă se numără 700.000 de lei, în legătură cu documentele aferente anului 2021.

O asemenea sumă nu poate fi tratată ca un amănunt neimportant într-o biografie politică. Ea justifică întrebări concrete: de unde proveneau banii, cum au fost acumulați, ce documente atestă tranzacțiile și cum se leagă acestea de veniturile și obligațiile financiare declarate?

Aceste întrebări nu reprezintă o sentință. Sunt întrebări de interes public. Iar un ministru trebuie să le poată aborda fără să transforme orice solicitare de clarificare într-o pretinsă persecuție politică.

Cetățenii sunt obligați să completeze formulare, să-și justifice veniturile și să răspundă în fața instituțiilor atunci când apar neclarități. De ce ar trebui ca exigența transparenței să se oprească tocmai la ușa unui minister?

Funcția publică nu este un certificat de infailibilitate. Iar apartenența la PSD nu poate ține loc de explicație financiară.

Când apar diferențe în documente, nu ajunge să spui că a fost o greșeală

O altă temă semnalată de presă privește diferențele dintre valorile unor conturi bancare menționate în declarații de avere succesive. Potrivit relatărilor publicate de DeFapt.ro, Manole a invocat erori de completare și a susținut că a prezentat extrase bancare pentru a-și sprijini explicațiile.

Aceste precizări trebuie consemnate. Dar ele trebuie și verificate în raport cu documentele relevante.

Dacă a fost o eroare, ea trebuie lămurită. Dacă documentele bancare clarifică situația, atunci ele trebuie analizate în contextul corect. Dacă mai există neconcordanțe, acestea trebuie identificate precis, nu umflate propagandistic și nici ascunse sub preș.

Ceea ce nu este acceptabil este ca publicul să fie tratat ca un spectator incapabil să înțeleagă cifrele și să pună întrebări.

Într-o democrație sănătoasă, transparența nu funcționează pe principiul „am dat o explicație, deci subiectul s-a închis”. Funcționează prin documente, verificări și răspunsuri coerente.

Iar dacă un politician consideră că acuzațiile sunt nefondate, are toate motivele să prezinte dovezile care le infirmă. O clarificare completă este mai puternică decât o declarație indignată.

PSD nu poate predica austeritatea și cere indulgență pentru propriii oameni

Aici începe adevărata problemă politică.

Partidele care participă la guvernare le cer cetățenilor să accepte măsuri dificile, să suporte presiuni economice și să aibă încredere în instituții. În același timp, reprezentanții lor trebuie să accepte că propriile declarații de avere sunt supuse unei examinări publice legitime.

Nu există două categorii de responsabilitate: una pentru contribuabil și alta pentru politician.

Nu există o transparență obligatorie pentru omul obișnuit și una facultativă pentru demnitar.

Și nu există un drept special al partidelor de a decide care întrebări sunt permise și care trebuie declarate automat atacuri politice.

Dacă PSD pretinde că reprezintă oamenii care muncesc pentru fiecare leu, atunci trebuie să demonstreze că aplică standarde serioase de integritate și propriilor lideri. Dacă vorbește despre solidaritate, trebuie să accepte controlul public. Dacă invocă respectul pentru cetățeni, trebuie să răspundă atunci când cetățenii cer explicații.

Altfel, discursul despre dreptate socială riscă să devină doar decor electoral: multă retorică pentru public și prea puțină transparență atunci când întrebările vizează propriul partid.

Nu cerem privilegii pentru presă. Cerem răspunsuri pentru public.

Florin Manole are dreptul să-și prezinte punctul de vedere. Are dreptul să conteste relatările pe care le consideră incorecte și să furnizeze documente care îi susțin explicațiile.

Dar niciunul dintre aceste drepturi nu anulează dreptul publicului de a cere lămuriri.

Ministrul Muncii trebuie să poată răspunde, clar și documentat, la întrebările relevante privind sumele consemnate în declarațiile sale de avere, proveniența fondurilor, împrumuturile declarate și diferențele semnalate de publicațiile care au analizat aceste documente.

Nu cu atacuri la adresa presei. Nu cu formule birocratice menite să închidă conversația. Nu cu invocarea unor presupuse interese politice ale celor care întreabă.

Ci cu explicații verificabile.

Iar dacă toate operațiunile sunt legale și toate neconcordanțele au o explicație documentată, transparența este cel mai bun instrument pentru a demonstra acest lucru.

Dacă există probleme, ele trebuie lămurite de instituțiile competente, în baza probelor și a legii, nu prin verdicte pronunțate pe rețelele sociale.

Ajunge cu standardele duble!

România nu duce lipsă de discursuri despre moralitate. Duce lipsă de consecvență în aplicarea principiilor pe care politicienii le proclamă.

Orice demnitar care cere încredere trebuie să accepte și controlul public. Orice partid care pretinde că apără interesul cetățenilor trebuie să dovedească faptul că nu confundă interesul public cu interesul propriei organizații. Iar orice ministru ale cărui declarații de avere generează întrebări legitime trebuie să le trateze cu seriozitate.

Nu este radicalism. Este minimul necesar într-o democrație.

Nu este o condamnare anticipată. Este exigența normală față de cei care exercită puterea în numele cetățenilor.

Și nu este suficient ca un politician să declare că totul este în regulă. Atunci când apar întrebări concrete, răspunsurile trebuie să fie la fel de concrete.

Florin Manole trebuie să ofere clarificări complete asupra aspectelor semnalate de presă. PSD trebuie să arate că transparența nu este un principiu aplicabil doar adversarilor politici. Iar instituțiile competente trebuie să-și facă datoria ori de câte ori există sesizări și indicii care justifică verificări.

Banii, declarațiile de avere și responsabilitatea publică nu sunt teme care pot fi expediate printr-un comunicat de partid.

Într-o țară în care cetățenilor li se cere permanent să aibă răbdare, să accepte sacrificii și să aibă încredere, politicienii trebuie să înțeleagă un lucru simplu: încrederea nu se pretinde. Se câștigă.

Iar transparența nu este o favoare făcută presei.

Este o obligație față de oameni.

Sursa foto: Comisarul