Radu Miruță îi atacă pe foștii parteneri de guvernare și vorbește despre interese, bani și controlul instituțiilor statului. Dar există o întrebare de la care USR nu poate fugi: dacă PSD era atât de nociv pe cât susține acum partidul, de ce a acceptat să împartă puterea cu social-democrații?

În politica românească, memoria pare să devină selectivă exact atunci când se schimbă raportul de putere. Partidele care ieri negociau ministere, împărțeau responsabilități și participau la ședințele aceluiași Guvern ajung astăzi să se comporte de parcă nu ar fi avut nimic de-a face cu deciziile luate împreună.

USR oferă acum un exemplu de repoziționare politică pe care publicul are tot dreptul să o examineze critic. Radu Miruță a urcat la tribuna Parlamentului și a lansat un atac la adresa PSD, invocând problemele istorice ale României, controverse politice și presupuse interese care ar gravita în jurul instituțiilor statului.

Discursul poate suna combativ. Dar retorica agresivă nu ține loc de asumare, iar acuzațiile la adresa foștilor parteneri nu șterg lunile de colaborare guvernamentală.

USR nu a fost un simplu spectator al guvernării. A acceptat să facă parte din coaliție, a ocupat poziții ministeriale și a participat la procesul politic prin care au fost stabilite direcțiile Executivului. Acesta este un fapt politic care nu poate fi eliminat printr-o schimbare de discurs.

Când împarți puterea cu PSD, nu poți pretinde apoi că ai descoperit problema

USR are dreptul să critice PSD. Are dreptul să denunțe decizii pe care le consideră greșite și să explice de ce nu mai dorește să continue colaborarea. Ceea ce nu poate evita este obligația de a explica propriul comportament.

Dacă social-democrații reprezentau un asemenea pericol pentru instituțiile publice, de ce a acceptat USR să guverneze alături de ei? Dacă problemele invocate acum erau cunoscute, ce a făcut partidul pentru a le corecta din interiorul Executivului? Iar dacă situația s-a schimbat, care sunt deciziile concrete care au determinat ruptura?

Acestea sunt întrebări legitime, nu atacuri la adresa dreptului USR de a se exprima.

Este comod să vorbești despre greșelile altora după ce colaborarea politică s-a încheiat. Este însă mult mai dificil să explici ce responsabilitate ai avut tu însuți atunci când ai participat la aceeași guvernare.

Nu poți revendica beneficiile participării la putere și, în același timp, să te prezinți drept un simplu observator al problemelor Guvernului.

Lecții despre guvernare, după ce ai participat la guvernare

Radu Miruță a criticat bilanțul PSD, făcând referire la închiderea unor fabrici, plecarea românilor în străinătate și evoluția economiei românești.

Sunt teme serioase, care merită dezbătute pe baza datelor și a responsabilităților concrete. Dar ele nu pot fi folosite pentru a evita o altă discuție: ce a făcut USR atunci când a avut acces la instrumentele guvernării?

Dacă partidul susține că a reparat probleme structurale, trebuie să arate ce reforme a realizat, ce rezultate verificabile a obținut și ce obiective au rămas neîndeplinite. Dacă acuză PSD de blocaje, trebuie să explice când au apărut acestea, cum a reacționat și de ce colaborarea a continuat atât timp cât a continuat.

Un bilanț politic nu poate fi alcătuit doar din realizările pe care ți le atribui și eșecurile pe care le pui în contul partenerului.

Adevărata probă a responsabilității nu este un discurs rostit după ruperea unei alianțe. Este capacitatea de a răspunde pentru propriile decizii, inclusiv pentru compromisurile făcute pentru a ajunge și a rămâne la guvernare.

PSD era acceptabil la negocieri și a devenit inacceptabil în discursul politic?

Aici se află contradicția centrală pe care USR trebuie să o lămurească.

Participarea la o coaliție presupune negocieri și compromisuri. Niciun partid nu obține integral ceea ce își dorește, iar colaborarea dintre formațiuni cu viziuni diferite nu reprezintă, în sine, o dovadă de inconsecvență.

Problema apare atunci când un partid nu explică suficient de clar de ce a considerat alianța necesară la început și de ce o condamnă atât de vehement după ce relația politică se rupe.

Dacă USR a considerat că poate schimba lucrurile din interiorul coaliției, trebuie să prezinte rezultatele. Dacă a constatat că nu mai poate continua, trebuie să arate ce anume a făcut imposibilă colaborarea. Iar dacă reproșurile de astăzi erau valabile și ieri, atunci alegătorii au tot dreptul să întrebe de ce ele nu au împiedicat asocierea de la bun început.

Fără aceste explicații, atacurile la adresa PSD riscă să pară mai degrabă o încercare de delimitare politică decât o evaluare completă a guvernării.

Scandalurile invocate nu absolvă USR de propriile responsabilități

În intervenția sa, Miruță a făcut referire și la controverse asociate unor lideri politici, inclusiv la scandalul Nordis și la deplasările cu aeronave private.

Asemenea subiecte trebuie analizate pe baza informațiilor verificabile, iar eventualele responsabilități trebuie stabilite pe baza probelor. Dar chiar și atunci când criticile la adresa unui adversar sunt justificate, ele nu oferă automat un certificat de bună guvernare celui care le formulează.

Problemele PSD și bilanțul USR sunt două chestiuni distincte. Una nu o anulează pe cealaltă.

USR nu poate răspunde la întrebările despre propria participare la guvernare doar indicând controversele adversarilor. Nici nu poate transforma fiecare critică la adresa PSD într-un substitut pentru explicațiile privind propriile decizii.

Alegătorii au dreptul să ceară transparență de la toate partidele, indiferent de sigla pe care o afișează sau de discursul pe care îl adoptă.

Discursul dur nu șterge compromisurile politice

Atacul lui Radu Miruță din Parlament poate mobiliza susținătorii USR și poate transmite un mesaj de delimitare față de foștii parteneri. Dar efectul retoric al unui asemenea discurs nu trebuie confundat cu un bilanț demonstrat.

Participarea la guvernare presupune răspundere. Negocierile presupun compromisuri. Iar ieșirea dintr-o coaliție presupune explicații, mai ales atunci când partidul care se retrage începe să vorbească despre foștii parteneri în termeni pe care trebuie să-i pună în acord cu propria conduită anterioară.

USR nu este obligat să rămână alături de PSD la nesfârșit. Dar este obligat, în sensul responsabilității politice față de alegători, să explice ce a urmărit prin această colaborare, ce a obținut, ce nu a reușit și de ce a considerat că asocierea trebuie încheiată.

Până când aceste întrebări primesc răspunsuri concrete, discursurile împotriva foștilor parteneri nu fac decât să lase în centrul dezbaterii o problemă de credibilitate.

Întrebarea care rămâne pentru USR este simplă: dacă PSD era vinovat de toate problemele pe care partidul le denunță acum, de ce a ales să guverneze alături de el? Iar dacă asocierea a fost justificată la momentul respectiv, de ce ar trebui publicul să accepte astăzi o versiune a trecutului în care USR apare doar în rolul criticului, nu și în cel al participantului la guvernare?