PNL și Ilie Bolojan vorbesc de luni de zile despre integritate, eficiență și profesionalizarea administrației. Dar există o întrebare la care liberalii nu au oferit până acum un răspuns convingător: ce fac atunci când problema nu este la adversarii politici, ci în propria curte?

Mihai Chirica a ajuns din nou la DNA.

Marți, primarul Iașului a fost audiat în dosarul „Păcura”, iar potrivit surselor judiciare citate de presa centrală, procurorii i-au comunicat schimbarea calității procesuale, din martor în inculpat. Ancheta vizează modul în care au fost gestionate rezervele de combustibil depozitate la CET Holboca și plata făcută ulterior de municipalitate pentru o cantitate de păcură care nu se mai regăsea în stoc.

La ieșirea de la DNA, Chirica a avut o explicație scurtă: „Este aceeași situație ca data trecută. Nu s-a schimbat nimic. Dosarul s-a pus în mișcare.”

Poate că, juridic, pentru moment, aceasta este poziția corectă. Politic însă, întrebarea devine mult mai complicată.

Câte dosare mai trebuie să existe pentru ca problema să devină și a partidului?

În spațiul public s-a vorbit mult timp despre două, trei sau patru dosare care l-au avut în vizor pe Mihai Chirica. Situația actualizată este însă mai amplă.

Potrivit unei inventarieri publicate marți de Ziarul de Iași, Chirica a avut de-a lungul timpului calitatea oficială de suspect sau inculpat în șase dosare penale. Printre acestea se numără dosarul „Skoda”, în care procesul s-a încheiat prin prescripție, dosarul „Zoiosu”, clasat ulterior, dosarul „Veranda”, restituit procurorilor, și dosarul „Flux”, în care primarul a fost achitat în primă instanță, sentința nefiind definitivă. Un alt dosar, „Pensionarii”, se află încă în faza de urmărire penală. Acum se adaugă dosarul „Păcura”.

Această enumerare trebuie citită cu toate nuanțele juridice necesare. Un dosar clasat nu înseamnă condamnare. O achitare în primă instanță nu înseamnă vinovăție. Prescripția nu este o condamnare. Iar calitatea de inculpat nu reprezintă, prin ea însăși, dovada vinovăției.

Dar există și o altă realitate, una politică: șase dosare în care un primar aflat în funcție a avut calitatea oficială de suspect sau inculpat reprezintă un fapt care poate fi discutat legitim atunci când un partid își construiește discursul public în jurul integrității administrației.

Iar aici începe problema PNL.

Bolojan și discursul despre integritate

Ilie Bolojan și actuala conducere a PNL au făcut din disciplină, eficiență, responsabilitate și integritate teme importante ale discursului lor politic.

În august, Bolojan declara că PNL va susține „prin toate acțiunile necesare” corectarea legii ANI și critica modificările pe care le considera incorecte și contrare principiilor de integritate.

În alte contexte, conducerea PNL a arătat că nu ezită să recurgă la măsuri politice împotriva propriilor membri atunci când consideră că aceștia încalcă direcția stabilită de partid. În iunie, Bolojan vorbea explicit despre declanșarea procedurilor de excludere pentru mai mulți liberali care nu respectau deciziile conducerii.

Prin urmare, nu este exagerat să întrebi dacă aceleași principii sunt aplicate și atunci când vorbim despre un primar liberal care are în spate o succesiune neobișnuit de lungă de anchete și procese.

Unde este linia roșie?

Aici se află, de fapt, întrebarea pe care PNL trebuie să o lămurească.

Nu dacă Mihai Chirica este vinovat. Asta nu este treaba partidului și nici a presei. Vinovăția penală se stabilește de instanțele de judecată.

Întrebarea este alta:

Care este standardul politic de integritate pe care PNL îl aplică propriilor aleși?

Dacă un politician este declarat nevinovat într-un dosar, partidul poate foarte bine să spună că acesta trebuie să-și continue activitatea. Dacă un dosar este clasat, situația este și mai clară.

Dar când vorbim despre o succesiune de șase dosare în care același edil a avut, de-a lungul timpului, calitatea de suspect sau inculpat, partidul care pretinde că vrea să reformeze administrația ar trebui măcar să explice public care sunt criteriile sale.

Nu este suficient să vorbești despre „integritate” în general.

Trebuie să explici și cum arată integritatea atunci când persoana aflată în discuție este un politician din propriul partid.

PNL poate să nu-l condamne. Dar poate să se delimiteze politic.

Există o diferență importantă între justiție și politică.

Un partid nu trebuie să se substituie procurorilor sau judecătorilor. Nu trebuie să declare vinovat un om înaintea instanței. Și nu ar fi normal ca o simplă anchetă penală să devină automat criteriu de excludere din viața politică.

Dar un partid are dreptul să stabilească standarde politice mai stricte decât standardul penal minim.

Asta înseamnă că PNL ar putea spune, fără să interfereze cu ancheta DNA: „Respectăm prezumția de nevinovăție, dar considerăm că situația politică este suficient de serioasă pentru a solicita anumite clarificări”.

Până acum, însă, discuția despre poziția PNL față de Chirica nu a avut aceeași intensitate cu discursul general despre reforma administrației și integritate.

Iar această discrepanță alimentează inevitabil întrebări.

Cazul Chirica pune PNL în fața propriei retorici

Problema nu mai este doar Mihai Chirica.

Problema este dacă principiile proclamate de PNL sunt reguli aplicabile tuturor sau doar instrumente folosite în funcție de contextul politic.

Un partid poate cere reformarea administrației publice, reducerea cheltuielilor, eficiență și responsabilitate. Poate vorbi despre meritocrație și integritate. Poate cere performanță de la instituțiile statului.

Dar, în momentul în care unul dintre propriii primari ajunge din nou în atenția DNA, întrebarea firească este ce standard aplică partidul în propria organizație.

Iar cazul Iașiului este cu atât mai relevant cu cât nu vorbim despre un episod izolat. Vorbim despre o succesiune de anchete și dosare cu situații juridice diferite, care au ajuns să-l însoțească pe Mihai Chirica pe parcursul mai multor ani.

„Reforma statului” începe și cu propriul partid

Ilie Bolojan a construit o bună parte din mesajul său politic în jurul ideii că România are nevoie de o administrație mai eficientă și de reguli mai stricte.

Cazul Chirica oferă exact ocazia de a vedea cât de departe merge această promisiune.

Pentru că reforma statului nu poate însemna doar restructurări de ministere, tăieri de cheltuieli sau reorganizări administrative.

Înseamnă și criterii clare pentru oamenii pe care partidele îi trimit să conducă administrațiile locale.

Iar aici PNL are de oferit un răspuns simplu și public: care este standardul de integritate pe care îl cere unui liberal aflat într-o funcție publică atunci când acesta ajunge, în mod repetat, în atenția procurorilor?

Până la un răspuns clar, cazul Mihai Chirica rămâne o contradicție greu de ignorat între discursul despre integritate și realitatea politică.

Nu pentru că existența unui dosar ar demonstra vinovăția unui politician.

Ci pentru că un partid care își construiește identitatea în jurul integrității trebuie să explice public cum își aplică propriile standarde.

Iar după șase dosare în care Mihai Chirica a avut calitatea de suspect sau inculpat, întrebarea nu mai poate fi tratată ca un simplu episod politic neimportant.

Este o întrebare despre credibilitatea standardelor pe care PNL spune că le susține.