În timp ce propaganda comunistă vorbea despre egalitate și despre dispariția privilegiilor, în spatele ușilor închise ale aparatului de stat se construia o lume cu reguli diferite. Vile luxoase, mobilier de epocă, covoare persane, obiecte de artă și candelabre de cristal au ajuns în locuințele unor cadre importante ale Ministerului de Interne și Securității.

Documentele de arhivă consultate de CNSAS arată cum bunuri aflate inițial în locuințele consilierilor sovietici au fost ulterior inventariate, reevaluate și vândute unor oameni din aparatul de putere. În unele cazuri, prețurile stabilite de stat erau mult sub valoarea pe care obiectele ar fi putut-o avea pe piață.

Bucureștiul anilor ’50: vilele rechiziționate pentru consilierii Moscovei

După instalarea regimului comunist, Bucureștiul a fost împărțit, la propriu, între cei care aveau putere și cei care trebuiau să se supună ei.

Consilierii sovietici trimiși în România au primit locuințe în zonele rezidențiale ale Capitalei. În cartierul Herăstrău, zeci de apartamente din vile au fost eliberate și pregătite pentru noii locatari.

Pe străzi precum Negulici, Pictor Iscovescu sau Rozenthal au fost amenajate locuințe pentru reprezentanții sovietici.

Nu erau spații mobilate sumar.

În aceste vile au fost aduse mobilier de epocă, covoare orientale, porțelanuri, obiecte de argint, tablouri și corpuri de iluminat. O parte dintre obiecte provenea din averi confiscate după venirea comuniștilor la putere.

Peste 40 de milioane de lei pentru luxul noilor locuințe

Documentele citate de CNSAS indică faptul că, numai între 1949 și 1952, pentru amenajarea acestor locuințe au fost cheltuite peste 40 de milioane de lei, la valoarea monetară de dinaintea reformei.

Inventarele întocmite la acea vreme dau măsura luxului.

Mobilier din mahon, nuc sau lemn de trandafir. Covoare persane. Porțelanuri. Lustre. Obiecte decorative. Și sute de tablouri.

Printre pictorii ale căror lucrări apar în evidențe se numără Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Octav Băncilă și Samuel Mützner.

Paradoxul era evident: un regim care își construia propaganda în jurul ideii de egalitate cheltuia sume uriașe pentru confortul unor reprezentanți ai unei puteri străine.

Ce s-a întâmplat după plecarea consilierilor sovietici

Începând din 1954, odată cu retragerea consilierilor sovietici, locuințele și bunurile din interiorul lor au intrat într-o nouă etapă.

Ar fi trebuit să revină în patrimoniul statului și să fie gestionate conform procedurilor oficiale.

În realitate, o parte dintre ele a ajuns la oameni din aparatul Ministerului de Interne.

Aici începe una dintre cele mai interesante povești documentate în arhive.

Bunurile au fost evaluate, iar unele dintre ele au fost puse la dispoziția unor cadre din conducerea instituțiilor de forță.

Problema era că evaluarea nu reflecta întotdeauna valoarea reală a obiectelor.

Cum putea fi ieftinit un obiect de valoare

Documentele arată că evaluările erau făcute de persoane din interiorul sistemului, fără participarea unor experți independenți în artă sau antichități.

Un tablou putea fi tratat ca un simplu obiect de inventar.

Un covor persan putea fi supus unor reduceri succesive.

Mobilierul putea fi depreciat prin aplicarea unor procente de uzură.

În acest fel, valoarea trecută în acte putea ajunge mult sub cea pe care obiectul ar fi avut-o în alte condiții.

Un exemplu apare în cazul vilei Danalache, de pe strada Pictor Iscovescu.

Pentru trei covoare persane, perdele și corpuri de iluminat fusese stabilită inițial suma de 10.655 de lei. Ulterior, valoarea a fost redusă la 8.655 de lei și apoi la 7.155 de lei.

Modificările au fost făcute direct pe document.

22 de obiecte pentru un general al Ministerului de Interne

Un alt document, clasificat „Strict secret” și datat 8 decembrie 1962, oferă un exemplu și mai clar.

Generalul-maior Vasile Negrea, adjunct al ministrului de Interne, a primit aprobarea pentru preluarea a 22 de obiecte provenite din fosta locuință a primului consilier sovietic.

Valoarea totală stabilită: 24.838 de lei.

În listă apăreau o pianină evaluată la 10.000 de lei, un covor persan de dimensiuni mari, trei fotolii, zece scaune, un covor pentru scări, patru candelabre — dintre care trei din cristal — și mai multe tablouri.

Nu era un caz izolat.

Și alte cadre ale Ministerului de Interne au ajuns să cumpere obiecte din fostele reședințe ale consilierilor sovietici.

Covoare persane cu 100 de lei

În 1959, o serie de bunuri considerate excedentare au fost scoase pentru valorificare.

Cumpărătorii nu au fost însă oameni obișnuiți care au avut acces întâmplător la aceste obiecte.

Documentele menționează cadre ale Ministerului de Interne.

Maiorul Ion Beu, de exemplu, a cumpărat trei covoare persane pentru 100 de lei. A mai achiziționat 18 tacâmuri din alpaca, pentru 150 de lei.

În alte cazuri au fost cumpărate aparate radio, magnetofoane și alte bunuri la prețuri reduse.

Într-un sistem în care accesul la bunuri de calitate era strict controlat, asemenea tranzacții căpătau o semnificație aparte.

Unde au dispărut tablourile?

Problema nu s-a rezumat la vânzarea bunurilor.

Documentele anchetate ulterior indică și existența unor obiecte al căror traseu a devenit neclar.

Printre acestea se afla un tablou atribuit lui Nicolae Grigorescu, despre care anchetatorii au consemnat că ar fi ajuns în locuința unui mecanic.

O altă piesă menționată în documente este o oglindă din fier forjat, despre care s-a spus că ar fi ajuns la un colonel.

Au existat, de asemenea, suspiciuni privind dispariția unor bunuri provenite din confiscări.

Ancheta din 1968

La aproape două decenii de la primele operațiuni, autoritățile au încercat să reconstituie traseul bunurilor.

În 1968 a fost constituită o comisie în cadrul Consiliului Securității Statului.

Au fost audiate 47 de cadre.

Problema anchetatorilor era însă una uriașă: o parte dintre documentele originale nu mai exista.

Inventarele care ar fi putut arăta exact ce obiect se afla într-o anumită locuință și cui îi fusese predat dispăruseră.

Fără aceste documente, recuperarea bunurilor sau a diferențelor de valoare devenea extrem de dificilă.

Paradisul din spatele ușilor închise

Povestea acestor vile spune ceva esențial despre funcționarea regimului comunist.

În discursul oficial, privilegiile trebuiau să aparțină trecutului. În realitate, ele nu dispăruseră. Se schimbaseră doar beneficiarii.

Casele și obiectele confiscate de la foștii proprietari au intrat în circuitul aparatului de stat. Unele au fost repartizate unor consilieri sovietici. După plecarea acestora, o parte dintre bunuri a ajuns la oameni aflați în poziții importante în Ministerul de Interne și în structurile de securitate.

Unele obiecte au fost cumpărate la prețuri reduse. Altele au dispărut din evidențe.

Iar unele trasee au rămas imposibil de reconstituit tocmai pentru că documentele necesare nu mai existau.

Dincolo de discursul despre egalitate, arhivele păstrează astfel imaginea unei lumi în care apropierea de putere putea însemna acces la locuințe luxoase, mobilier de epocă și obiecte de artă provenite din averile confiscate de stat.

Un capitol mai puțin cunoscut al comunismului românesc, dar unul care arată cât de mare putea fi distanța dintre ceea ce regimul proclama public și privilegiile de care beneficiau oamenii aflați în interiorul sistemului.