La New York, Nicușor Dan a avut din nou ocazia să vorbească despre marile dosare ale lumii. Rusia, Ucraina, războiul hibrid, drone, securitatea Mării Negre, Republica Moldova și miliardele alocate apărării.

Un discurs solemn, cu toate ingredientele unei intervenții prezidențiale într-un moment geopolitic complicat.

Numai că există o problemă.

România nu este doar harta de securitate pe care o prezinți la ONU. Este și țara în care oamenii trebuie să trăiască zi de zi.

Iar între ceea ce aude lumea la New York și ceea ce așteaptă românii la București există un gol pe care președintele nu l-a umplut.

Încă puțin despre Rusia. Dar despre România?

Nicușor Dan a transmis la ONU că amenințarea Rusiei depășește granițele Ucrainei și că Europa este vizată de un război hibrid. A vorbit despre atacuri cibernetice, dezinformare, sabotaj și infrastructură critică.

A vorbit, de asemenea, despre necesitatea consolidării apărării și despre obiectivul de 5% din PIB pentru cheltuielile militare, precizând că România este în acest an la aproximativ 3,7%.

Foarte bine.

Dar există o întrebare simplă, pe care orice român are dreptul să o pună:

Și pentru viața lui de zi cu zi ce plan există?

Pentru că omul care deschide frigiderul și vede că trebuie să cumpere mai puține alimente nu trăiește într-un comunicat NATO.

Cel care își calculează rata nu locuiește la sediul ONU.

Cel care vede cât îi rămâne din salariu după taxe nu își plătește facturile în procente din PIB.

El trăiește în România.

5% pentru apărare. Și restul?

Când vorbești despre 5% din PIB pentru apărare, vorbești despre o sumă uriașă de bani publici.

Iar aici discursul prezidențial merită coborât din zona sloganurilor strategice în zona întrebărilor concrete.

Cât costă?

De unde vin banii?

Ce se cumpără?

Care sunt prioritățile?

Ce capacități vor fi construite în România?

Cât va costa întreținerea lor peste cinci, zece sau douăzeci de ani?

Și mai ales:

ce se întâmplă cu celelalte priorități ale statului?

Pentru că bugetul nu este infinit.

Fiecare miliard direcționat într-o zonă este un miliard care trebuie finanțat și administrat în raport cu toate celelalte nevoi ale țării.

Securitatea este importantă. Nimeni nu contestă asta.

Dar un președinte care cere mai multe resurse pentru apărare trebuie să poată vorbi la fel de concret despre eficiența cheltuirii banilor publici.

România nu poate fi condusă doar din declarații geopolitice

Discursul de la ONU poate suna bine într-o sală internațională.

Dar România nu se conduce de la tribună.

Se conduce prin decizii care se văd în economie, în infrastructură, în educație, în sănătate, în administrație și în nivelul de trai.

Iar aici apare adevărata problemă a mesajului prezidențial: accentul pus pe marile amenințări externe nu răspunde automat la problemele interne ale țării.

Românii nu au nevoie doar să li se spună că Rusia este o amenințare.

Au nevoie să știe cum își poate permite România să-și consolideze apărarea fără ca nota de plată să cadă disproporționat asupra celor care deja suportă costurile statului.

Au nevoie să știe cum devine România mai bogată, nu doar mai bine înarmată.

Au nevoie să știe cum devine administrația mai eficientă, nu doar cum devine discursul diplomatic mai apăsat.

„Războiul hibrid” nu explică tot

Nicușor Dan a vorbit și despre pierderea încrederii în instituțiile democratice, în contextul amenințărilor hibride.

Dar există o diferență esențială între dezinformarea venită din exterior și nemulțumirea produsă în interior.

Un cetățean poate fi influențat de propagandă.

Dar poate fi nemulțumit și pentru că vede o administrație care nu livrează suficient.

Poate fi neîncrezător pentru că primește servicii publice slabe.

Poate fi frustrat de taxe.

Poate fi exasperat de birocrație.

Poate considera că politicienii vorbesc prea mult despre marile crize și prea puțin despre propriile probleme.

Nu orice nemulțumire a cetățeanului trebuie explicată prin existența unui adversar extern.

Uneori, explicația este mult mai simplă: oamenii vor rezultate.

România are nevoie de securitate. Dar și de priorități

Nicușor Dan are dreptate să vorbească despre securitatea României. România se află într-o regiune în care războiul din Ucraina produce efecte directe, iar președintele a amintit inclusiv incidentele cu drone și vulnerabilitățile din zona Mării Negre.

În același timp, chiar el a spus că România și-a îmbunătățit răspunsul la amenințarea dronelor, dar că nu este încă pe deplin pregătită.

Tocmai de aceea, discuția trebuie să fie serioasă.

Nu este suficient să spui că trebuie cheltuit mai mult.

Trebuie explicat cum va fi cheltuit mai bine.

Nu este suficient să vorbești despre amenințări.

Trebuie să arăți cum le transformi în politici publice eficiente.

Nu este suficient să vorbești despre încrederea în instituții.

Trebuie să explici cum o reconstruiești prin rezultate.

De la New York la București este o distanță mai mare decât pare

Nicușor Dan poate vorbi la ONU despre geopolitică.

Poate avertiza asupra Rusiei.

Poate susține sprijinul pentru Ucraina.

Poate pleda pentru creșterea bugetelor de apărare.

Toate acestea fac parte din atribuțiile și responsabilitățile unui președinte.

Dar adevărata probă nu este cât de bine sună discursul într-o sală plină de diplomați.

Adevărata probă este cât de bine se întâlnește această agendă cu realitatea românilor.

Pentru că România nu înseamnă doar Marea Neagră, NATO și ONU.

Înseamnă milioane de oameni care așteaptă de la stat lucruri mult mai puțin spectaculoase și mult mai concrete.

Mai puține vorbe despre priorități. Mai multe rezultate.

Iar dacă președintele vrea să ceară românilor noi eforturi pentru apărare, atunci ar fi util să le explice, cu aceeași fermitate cu care vorbește despre Rusia la ONU, ce primește România în schimb și ce loc mai ocupă cetățeanul în această nouă listă de priorități.