Credincioșii din Vrancea vor avea, în zilele următoare, posibilitatea de a se închina unui fragment din lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului Iisus Hristos. Cinstitul odor va fi adus în Eparhia Buzăului și Vrancei cu prilejul sărbătorii Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie, unul dintre ocrotitorii eparhiei și al Mănăstirii Brazi.

Fragmentul din lemnul Sfintei Cruci va fi adus de o delegație a Bisericii Ortodoxe din Grecia, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Varnava, Mitropolit de Neapolis și Stavroupolis.
Racla va ajunge mai întâi la Focșani, unde va fi așezată spre închinare la Catedrala Unirii, iar ulterior va fi dusă la Mănăstirea Brazi, din orașul Panciu.
Programul de la Catedrala Unirii din Focșani
Prima întâlnire a credincioșilor cu acest odor este programată pentru duminică, 20 septembrie.
La ora 8:00, racla cu fragmentul din lemnul Sfintei Cruci va fi întâmpinată în pridvorul Catedralei Unirii de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian. După momentul întâmpinării va fi oficiată o slujbă specială, iar racla va fi așezată într-un baldachin amenajat special pentru ca oamenii să se poată închina.
Începând cu ora 9:00 și până la ora 12:00, la catedrală va fi săvârșită Sfânta Liturghie din Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci. Slujba va fi oficiată de Mitropolitul Varnava și Arhiepiscopul Ciprian, alături de un sobor de preoți români și greci.
Programul de la Focșani se va încheia seara, la ora 17:30, cu o conferință intitulată „Prăznuind solemn și cuviincios în duhul și adevărul Ortodoxiei”. Conferința va fi susținută de pr. prof. dr. Ioan Bizău, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Racla va ajunge apoi la Mănăstirea Brazi
Luni, 21 septembrie, fragmentul din lemnul Sfintei Cruci va fi dus la Mănăstirea Brazi, unde va rămâne în cadrul manifestărilor dedicate hramului.
La ora 17:00 este programată întâmpinarea raclei de către Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Racla va fi așezată spre închinare într-un baldachin amplasat în apropierea bisericii mari a mănăstirii, alături de racla în care se află moaștele Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie, Mitropolitul Moldovei.
De la ora 17:30 până la 19:30 va fi oficiată Vecernia cu Litie. Slujba va fi săvârșită de Episcopul Teofil Trotușanul, împreună cu un sobor de clerici români și greci. La eveniment vor fi prezenți, de asemenea, Mitropolitul Varnava și Arhiepiscopul Ciprian.
Sfânta Liturghie, în ziua hramului
Marți, 22 septembrie, de ziua hramului Mănăstirii Brazi, credincioșii sunt așteptați la Sfânta Liturghie.
Slujba va începe la ora 8:30 și se va încheia în jurul orei 12:00. Aceasta va fi oficiată de cei trei ierarhi, împreună cu un sobor de preoți români și greci, în biserica „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie” a așezământului monahal.
Reprezentanții Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei îi invită pe credincioși să participe la slujbele programate atât la Catedrala Unirii din Focșani, cât și la Mănăstirea Brazi, pentru a se închina la fragmentul din lemnul Sfintei Cruci și pentru a lua parte la sărbătoarea dedicată Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie.


Lasă un comentariu