Documentele publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității conturează dimensiunea aparatului represiv care funcționa în Vrancea în ultimii ani ai regimului comunist. În septembrie 1988, Inspectoratul Județean de Securitate număra 91 de angajați, însă aparatul propriu-zis reprezenta doar o parte a mecanismului de supraveghere.

Un an mai târziu, documentele interne arată că atenția Securității era îndreptată inclusiv către școli, licee, internate, tabere, activitățile culturale ale elevilor și chiar locurile în care tinerii se întâlneau în timpul liber.

91 de cadre în structura județeană

O situație întocmită la 24 septembrie 1988 arată că Inspectoratul Județean de Securitate Vrancea avea 91 de angajați. Dintre aceștia, 75 erau bărbați, iar 16 erau femei.

Efectivul plasa Vrancea printre județele cu structuri de Securitate relativ reduse ca număr de cadre. Pentru comparație, în unele județe efectivele depășeau 260 de persoane, iar Securitatea Municipiului București avea 557 de angajați.

La nivel național, Departamentul Securității Statului avea, în aceeași perioadă, 14.629 de angajați. Aproximativ 6.023 lucrau în aparatul central, 2.737 făceau parte din Trupele de Securitate, iar 5.869 activau în structurile teritoriale.

Diferențele dintre județe nu erau întâmplătoare. Numărul cadrelor era influențat de populație, importanța economică și militară a zonei, poziția geografică, apropierea de frontieră și obiectivele considerate strategice de regim.

Aparatul oficial era doar o parte a sistemului

Cifra de 91 de angajați nu trebuie confundată cu numărul total al persoanelor prin intermediul cărora Securitatea obținea informații.

Documentele referitoare la Vrancea arată existența unei rețele de informatori și „persoane de sprijin”, categorii folosite pentru culegerea de informații din diferite medii.

Această diferență este esențială pentru înțelegerea mecanismului represiv. Cei 91 de oameni reprezentau personalul Inspectoratului Județean de Securitate, în timp ce rețeaua informativă era mult mai extinsă și pătrundea în instituții și comunități.

Școala, transformată într-un spațiu de supraveghere

Documentele pentru începutul anului 1989 arată cât de multă atenție acorda Securitatea mediului școlar.

În județ existau atunci cinci licee, 58 de școli cu clasele I-X, 103 școli cu clasele I-VIII, 180 de școli primare și 257 de grădinițe.

Pentru supravegherea acestui domeniu erau consemnați nouă informatori și 270 de „persoane de sprijin”. Printre acestea se aflau 64 de cadre didactice.

Planurile operative indicau și intenția de a extinde rețeaua în cursul anului 1989, prin recrutarea altor informatori și persoane de sprijin.

Nu erau urmărite doar școlile

Interesul Securității depășea cu mult ceea ce se întâmpla în sala de clasă.

În documentele întocmite pentru 1989 apar referiri la internate, tabere școlare, formații de teatru, discoteci, cofetării și vizionarea de casete video.

La Focșani, aparatul de informații încerca să-și creeze surse inclusiv în locurile frecventate de tineri. Erau vizate, între altele, cofetării, discoteci și persoane care organizau acasă vizionări de programe video.

În atenția Securității intrau și tinerii considerați implicați în activități economice ilegale, cei care frecventau anumite comunități religioase sau persoanele care aveau contacte cu cetățeni străini.

Elevii și profesorii puteau ajunge în evidențele operative

Documentele descriu mai multe categorii considerate de autorități drept „problematice”.

Printre acestea se aflau elevi cu multe absențe sau tineri despre care Securitatea aprecia că ar putea forma grupuri. Erau urmărite și persoane cu preocupări religioase, elevi și profesori care călătoreau în străinătate sau persoane despre care se considera că au legături externe.

O categorie distinctă îi privea pe profesorii de etnie maghiară, ceea ce reflectă criteriile discriminatorii utilizate de aparatul represiv.

În cazul celor care urmau să plece în străinătate, planurile prevedeau inclusiv activități de „pregătire informativă” înaintea plecării și contactarea lor după revenirea în țară.

Teatrul liceenilor și revistele școlare, în atenția Securității

Unul dintre cele mai sugestive aspecte ale documentelor este faptul că activitățile culturale ale elevilor nu erau ignorate.

Planurile pentru 1989 prevedeau recrutarea unor surse din formațiile de teatru ale unor licee din Focșani. Sunt menționate formațiile de la Liceul „Al. I. Cuza”, Liceul „Unirea” și Liceul Industrial nr. 1.

Aparatul informativ era interesat inclusiv de zona presei și poligrafiei, fiind prevăzută recrutarea unor persoane din apropierea unor publicații școlare.

Internatele și taberele erau verificate periodic

Supravegherea nu se limita la activitățile desfășurate în timpul orelor.

Documentele indică verificări periodice în internate, unde Securitatea urmărea apariția unor situații pe care le considera susceptibile să genereze „stări de spirit negative”.

Și taberele școlare intrau în acest mecanism. Pentru fiecare serie erau prevăzute verificări, iar documentele fac referire și la folosirea unor mijloace tehnice operative.

Astfel, spațiile în care elevii locuiau, călătoreau sau își petreceau timpul liber puteau deveni obiective de supraveghere.

Un aspect sensibil: folosirea minorilor ca surse

Documentele CNSAS aduc în discuție și recrutarea minorilor.

Potrivit instituției, în anumite situații părinții nu erau informați că un copil fusese recrutat, iar minorilor li se cerea să păstreze secretă relația cu aparatul de Securitate și informațiile furnizate.

În unele cazuri, primul contact cu elevii presupunea implicarea unor cadre didactice, precum directori sau diriginți.

Totuși, simpla apariție a unui profesor într-o evidență sau într-o statistică a Securității nu demonstrează automat că persoana respectivă a colaborat cu poliția politică. Pentru stabilirea responsabilității individuale sunt necesare documentele concrete și analiza întregului dosar.

Ce arată, în ansamblu, documentele

Privite împreună, documentele din 1988 și 1989 oferă o imagine asupra modului în care funcționa sistemul de control comunist în Vrancea.

Cei 91 de angajați ai Inspectoratului Județean de Securitate reprezentau structura oficială. În jurul acesteia exista însă o rețea informativă care putea pătrunde în instituții, școli și comunități.

În cazul mediului școlar, obiectivul nu era limitat la identificarea unor eventuale activități politice. Erau monitorizate relațiile dintre elevi, profesorii, activitățile culturale, călătoriile în străinătate, credințele religioase, timpul liber și chiar formele de divertisment.

Unele dintre planurile întocmite în 1989 prevedeau recrutări care urmau să continue până în 1990. Revoluția din decembrie 1989 a pus capăt acestor proiecte și a schimbat radical cadrul politic în care funcționa aparatul represiv.

Astăzi, documentele păstrate în arhive permit reconstituirea acestui mecanism și oferă o perspectivă asupra felului în care supravegherea politică încerca să pătrundă în viața de zi cu zi a locuitorilor județului Vrancea.