În Polonia se întâmplă lucruri care ar trebui să provoace o reacție imediată la Bruxelles. Conducerea Tribunalului Constituțional a fost suspendată într-o operațiune anunțată în timpul nopții, poliția a fost mobilizată în jurul instituției, iar președintele Karol Nawrocki a fost nevoit să își întrerupă deplasarea oficială în Africa pentru a reveni de urgență în țară. În centrul furtunii se află guvernul lui Donald Tusk, premierul prezentat constant drept unul dintre cei mai apropiați aliați ai Bruxelles-ului. Iar de la Comisia Europeană, condusă de Ursula von der Leyen, nu a venit până acum o poziție publică explicită privind legalitatea operațiunii.

Polonia se confruntă cu una dintre cele mai grave crize instituționale din ultimii ani. Nu este vorba despre o simplă dispută între politicieni și nici despre o ceartă administrativă între judecători. Este o confruntare care privește controlul asupra unei instituții fundamentale a statului: Tribunalul Constituțional.

Vineri seara, 30 octombrie, a fost anunțată suspendarea președintelui Tribunalului, Bogdan Święczkowski, și a vicepreședintelui Bartłomiej Sochański. Judecătoarea Anna Korwin-Piotrowska a revendicat preluarea temporară a conducerii instituției, într-o mișcare contestată vehement de conducerea suspendată și de tabăra conservatoare.

Totul s-a petrecut în condiții extrem de tensionate, iar momentul ales a ridicat numeroase semne de întrebare. Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, se afla în deplasare oficială în Africa. În momentul declanșării crizei, șeful statului nu era în țară.

A fost nevoie ca acesta să își întrerupă călătoria și să se întoarcă de urgență la Varșovia.

Președintele a denunțat ceea ce consideră a fi o preluare prin forță a unei instituții constituționale și a cerut restabilirea ordinii legale.

Donald Tusk trebuie să răspundă la o întrebare fundamentală: cine i-a dat dreptul să forțeze limitele instituțiilor statului?

Donald Tusk vorbește despre democrație, reforme și stat de drept. Sunt cuvinte pe care premierul polonez le folosește frecvent atunci când își justifică acțiunile politice.

Dar democrația nu poate fi redusă la voința guvernului aflat la putere. Iar statul de drept nu poate deveni un instrument prin care o majoritate politică își impune controlul asupra instituțiilor care ar trebui să o supravegheze.

Aici se află marea problemă a crizei de la Varșovia.

Guvernul susține că încearcă să repare efectele reformelor judiciare din perioada fostei administrații PiS. În schimb, criticii săi reclamă că actuala putere folosește metode care riscă să creeze o nouă criză constituțională.

Nu este suficient ca Donald Tusk să declare că acționează în numele democrației. Trebuie să explice și prin ce mecanisme juridice a fost justificată suspendarea conducerii Tribunalului, cine a autorizat fiecare măsură și de ce procedura aleasă era singura posibilă.

Mai ales că autoritatea judecătoarei care a anunțat preluarea conducerii este contestată.

Dacă regulile constituționale pot fi reinterpretate de fiecare dată când o majoritate politică întâmpină un obstacol, atunci ce mai rămâne din principiul separării puterilor în stat?

Nu poți cere respectarea Constituției doar atunci când îți convine.

Președintele Poloniei s-a întors de urgență. Criza nu mai poate fi ascunsă în spatele discursurilor despre reforme

Reacția lui Karol Nawrocki arată dimensiunea politică și instituțională a conflictului.

Președintele și-a întrerupt deplasarea în Senegal, a revenit în Polonia și s-a deplasat la Tribunalul Constituțional. Ulterior, a convocat consultări urgente cu reprezentanții formațiunilor parlamentare.

Într-o declarație oficială din 31 octombrie, Nawrocki a susținut că ordinea constituțională a fost încălcată și că o instituție a statului a fost preluată prin forță.

Aceasta este poziția președintelui, nu o constatare judecătorească definitivă. Dar gravitatea acuzațiilor impune clarificări urgente.

Guvernul nu poate considera că simpla invocare a reformei judiciare închide orice discuție despre legalitatea propriilor acțiuni.

Iar mobilizarea poliției în jurul Tribunalului, protestele și confruntările dintre taberele politice demonstrează cât de departe a ajuns conflictul.

Ursula von der Leyen, unde este indignarea Bruxelles-ului?

Poate cea mai incomodă întrebare a acestei crize este adresată Comisiei Europene.

Unde este Ursula von der Leyen?

Unde sunt declarațiile ferme despre independența justiției? Unde sunt solicitările de clarificare? Unde este vigilența europeană atunci când o controversă de asemenea proporții implică guvernul unui premier apropiat de instituțiile comunitare?

În timpul guvernărilor PiS, Comisia Europeană a avut numeroase confruntări cu Varșovia pe tema reformelor judiciare. Independența instanțelor, respectarea tratatelor europene și funcționarea statului de drept au fost subiecte centrale ale disputelor dintre Bruxelles și fostul executiv polonez.

Astăzi, însă, guvernul lui Donald Tusk este cel aflat în centrul unei controverse privind conducerea celei mai importante instanțe constituționale.

Până la momentul redactării acestui articol, nu a fost identificată o declarație publică explicită a Ursulei von der Leyen sau a Comisiei Europene care să evalueze legalitatea măsurilor anunțate la Varșovia.

Această diferență de vizibilitate instituțională merită explicată.

Comisia Europeană trebuie să răspundă dacă aplică aceleași criterii tuturor guvernelor sau dacă intensitatea reacțiilor sale depinde și de apropierea politică față de conducerea de la Bruxelles.

Pentru că există un principiu simplu: dacă o intervenție asupra independenței justiției este problematică atunci când o face un guvern conservator, ea trebuie examinată cu aceeași exigență și atunci când este implicat un guvern proeuropean.

Nu există Constituție pentru adversarii politici și o altă Constituție pentru aliații Bruxelles-ului.

Statul de drept nu poate fi o armă cu două tăișuri

Ceea ce se întâmplă în Polonia scoate la suprafață o problemă mai largă a politicii europene: riscul ca apărarea valorilor democratice să fie percepută ca un instrument de confruntare politică.

Uniunea Europeană a construit o parte importantă a discursului său public în jurul respectării statului de drept. A cerut reforme, a criticat guverne și a intervenit în dispute instituționale atunci când a considerat că independența justiției este amenințată.

Dar tocmai de aceea nu își poate permite să trateze diferit situații care ridică probleme comparabile.

Există, desigur, un istoric complicat al Tribunalului Constituțional polonez. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat anterior probleme privind independența și imparțialitatea instituției, în contextul numirilor controversate din perioada guvernării PiS. Acest istoric nu poate fi ignorat.

Dar nici nu poate fi transformat într-o justificare universală pentru orice măsură adoptată de actualul guvern.

Repararea unor probleme instituționale nu înseamnă că executivul primește dreptul de a acționa fără limite. Dimpotrivă, tocmai în asemenea momente respectarea procedurilor trebuie să fie mai strictă.

Dacă Bruxelles-ul consideră că actualele măsuri sunt legale, trebuie să explice public de ce. Dacă există îndoieli, acestea trebuie investigate.

Ceea ce nu poate fi acceptat este ideea că apartenența la tabăra politică potrivită oferă automat protecție în fața criticilor europene.

Polonia are nevoie de reguli, nu de o nouă confruntare pentru controlul justiției

Criza de la Varșovia nu se va încheia prin declarații triumfaliste și nici prin etichetarea adversarilor politici.

Donald Tusk trebuie să prezinte justificările juridice complete ale măsurilor luate. Președinția trebuie să își susțină acuzațiile prin mecanismele constituționale disponibile. Iar Comisia Europeană trebuie să explice public care sunt criteriile după care evaluează această criză.

Miza este mult prea mare pentru ca lucrurile să fie lăsate la discreția propagandei politice.

Un stat democratic nu poate funcționa pe principiul că fiecare nouă majoritate are dreptul să reorganizeze instituțiile fundamentale după propria interpretare a interesului politic.

Iar Uniunea Europeană nu își poate apăra credibilitatea dacă reacțiile sale par să varieze în funcție de cine se află la conducerea guvernului.

Constituția Poloniei nu este proprietatea lui Donald Tusk. Tribunalul Constituțional nu este un instrument al guvernului. Iar valorile europene nu sunt proprietatea politică a Ursulei von der Leyen.

Dacă Bruxelles-ul dorește să fie luat în serios atunci când vorbește despre statul de drept, trebuie să demonstreze că principiile sale sunt valabile și atunci când cei aflați în centrul controverselor sunt considerați aliați politici.

Altfel, întrebarea care va rămâne după această criză va fi una devastatoare pentru credibilitatea instituțiilor europene: în Uniunea Europeană, Constituția trebuie respectată de toată lumea sau doar de guvernele care nu sunt pe placul Bruxelles-ului?