PSD a folosit tema vânzării companiilor de stat pentru a justifica un conflict politic major cu Ilie Bolojan. Acum, propriul program de guvernare admite posibilitatea listării unor participații minoritare. Social-democrații resping acuzațiile de inconsecvență, dar explicațiile lor lasă o întrebare fundamentală fără răspuns: de ce trebuie judecată aceeași măsură după reguli diferite, în funcție de cine o propune?

În politica PSD, consecvența pare să fie un principiu negociabil. Când o măsură vine de la adversarii politici, ea poate deveni motiv de scandal, acuzații și confruntare. Când o posibilitate similară apare în propriul program de guvernare, discursul se schimbă, nuanțele devin brusc esențiale, iar publicului i se explică de ce lucrurile nu sunt chiar ceea ce păreau ieri.

Exact această problemă îl urmărește acum pe Sorin Grindeanu și partidul pe care îl conduce.

În primăvara lui 2026, PSD a atacat planurile Guvernului condus de Ilie Bolojan privind valorificarea unor participații la companii de stat. Tema a fost transformată într-un argument politic împotriva Executivului și a contribuit la conflictul care s-a încheiat cu adoptarea moțiunii de cenzură din 5 mai.

Acum, programul de guvernare pentru perioada 2026–2028 prevede posibilitatea listării unor pachete minoritare și a atragerii de capital privat în anumite companii.

Nu, listarea unei participații minoritare nu este identică cu vânzarea integrală a unei societăți. Dar nici această distincție tehnică nu șterge întrebările politice. Dacă asemenea operațiuni pot fi legitime în anumite condiții, de ce au fost prezentate atât de vehement drept un pericol atunci când veneau din partea Guvernului Bolojan?

Aceasta este contradicția pe care PSD trebuie să o lămurească. Nu prin sloganuri, nu prin comunicate defensive și nici prin explicații care ocolesc fondul problemei.

Grindeanu datorează explicații, nu încă o lecție de comunicare politică

Sorin Grindeanu nu poate pretinde că partidul său nu are nicio responsabilitate pentru această situație. În fruntea PSD, el trebuie să explice de ce o temă atât de importantă a fost folosită pentru a ataca un guvern, iar acum apare într-o formă compatibilă cu propriul program de guvernare.

Care sunt criteriile exacte? Ce participații pot fi vândute? Ce companii trebuie protejate? Cine stabilește dacă o societate este strategică? Cum se calculează prețul și ce garanții există că statul nu își va diminua inutil patrimoniul?

Dacă PSD are răspunsuri clare, ar trebui să le prezinte public. Dacă există diferențe reale între planul criticat în primăvară și prevederile actuale, partidul trebuie să le explice punctual, document cu document.

Ceea ce nu poate ține loc de răspuns este simpla afirmație că PSD nu și-a schimbat poziția. Consecvența nu se demonstrează prin declarații despre propria consecvență, ci prin compararea deciziilor și a criteriilor aplicate.

Iar când un partid folosește o anumită temă pentru a ataca un adversar, apoi trebuie să explice de ce aceeași categorie de măsuri apare în propriul program, suspiciunea de dublu standard devine inevitabilă.

Comunicatul PSD: explicații care nu rezolvă contradicția

Social-democrații susțin că nu au respins atragerea capitalului privat în orice situație. Potrivit poziției comunicate de partid, opoziția lor a vizat vânzarea companiilor profitabile și a activelor din sectoare strategice, în timp ce investițiile în societățile aflate în dificultate ar reprezenta o chestiune diferită.

Este o distincție care merită analizată. Dar nu este un cec în alb pentru partid și nici o explicație suficientă prin ea însăși.

Dacă PSD acceptă listarea unor participații minoritare, trebuie să explice de ce anumite operațiuni sunt considerate responsabile, iar altele periculoase. Dacă există criterii economice solide, ele trebuie făcute publice. Dacă evaluarea depinde de fiecare companie, partidul trebuie să arate cum va evita deciziile arbitrare și folosirea selectivă a argumentului interesului național.

În absența acestor clarificări, comunicatul riscă să pară mai degrabă o încercare de a limita daunele de imagine decât o lămurire completă a situației.

Este legitim să ne întrebăm dacă explicația urmărește să rezolve contradicția sau doar să o facă mai puțin vizibilă. Nu există, pe baza acestei diferențe de poziționare, dovada că PSD urmărește deliberat să-i inducă în eroare pe români. Există însă suficiente motive pentru a cere partidului să-și susțină afirmațiile cu argumente verificabile, nu cu asigurări generale.

În opoziție, patrimoniul statului este o armă. La guvernare, devine o chestiune de nuanțe?

Aici se află miezul problemei politice.

Când Guvernul Bolojan discuta despre vânzarea unor participații, PSD a ridicat tema patrimoniului public și a riscului pierderii unor active importante. Odată ajuns în poziția de a susține un program de guvernare, partidul trebuie să explice cum împacă acele avertismente cu posibilitatea unor operațiuni de același tip general.

Nu este suficient să se spună că fiecare situație este diferită. Desigur că fiecare companie are particularitățile ei. Tocmai de aceea, PSD trebuie să publice criteriile după care va lua deciziile și să demonstreze că acestea sunt economice, transparente și aplicabile indiferent de partidul care propune măsura.

Altfel, publicul poate ajunge la concluzia că principiile invocate în confruntările politice sunt flexibile, iar ceea ce ieri era prezentat ca o linie roșie devine astăzi o opțiune de guvernare.

Aceasta nu este doar o dispută semantică despre diferența dintre privatizare și listare. Este o problemă de încredere: cât valorează declarațiile unui partid dacă propriile documente ulterioare par să deschidă ușa către măsuri pe care acesta le-a criticat anterior?

Companiile statului nu sunt proprietatea PSD

Hidroelectrica, Romgaz și celelalte companii publice nu sunt instrumente de propagandă și nici proprietatea politică a lui Sorin Grindeanu. Ele aparțin statului român, iar deciziile privind participațiile publice trebuie justificate prin rezultate economice, evaluări transparente și protejarea interesului public.

Vânzarea unor acțiuni poate fi justificată în anumite împrejurări. În altele, poate fi o decizie neinspirată sau dezavantajoasă. Diferența trebuie stabilită prin analize și criterii verificabile, nu prin interesele de moment ale partidelor.

De aceea, PSD nu poate transforma protejarea patrimoniului național într-un slogan folosit selectiv. Dacă există riscuri, ele trebuie explicate indiferent cine se află la guvernare. Dacă există beneficii, ele trebuie recunoscute indiferent cine propune măsura.

Aceasta este obligația minimă a unui partid care cere încrederea publicului și participă la conducerea țării.

Întrebarea la care Sorin Grindeanu nu poate răspunde doar printr-un comunicat

Controversa nu demonstrează automat că PSD a renunțat la toate principiile pe care le-a invocat în primăvară. Demonstrează însă că partidul trebuie să clarifice o diferență de poziționare care, fără explicații concrete, îi afectează credibilitatea.

Sorin Grindeanu trebuie să răspundă unei întrebări simple: dacă listarea unor participații minoritare poate fi acceptabilă în programul de guvernare al PSD, după ce criterii a fost condamnată politic o asemenea posibilitate în timpul Guvernului Bolojan?

Nu este suficient să se invoce diferențe generale între companii profitabile și societăți aflate în dificultate. Publicul are nevoie să știe care sunt operațiunile acceptate, care sunt respinse și ce garanții vor împiedica folosirea selectivă a acestor principii.

Până la prezentarea unor explicații verificabile, acuzația de dublu standard rămâne o concluzie politică plauzibilă, alimentată de contrastul dintre confruntarea din primăvară și prevederile programului actual.

Iar lecția pentru PSD este una pe care partidul ar trebui să o cunoască deja: nu poți cere să fii judecat după principii când ești în opoziție și după excepții când participi la guvernare. Încrederea publică nu se obține prin comunicate care declară că nu există nicio contradicție. Se obține prin explicații clare, reguli consecvente și decizii care rezistă comparației cu propriile declarații.

Românii nu au nevoie de încă o dispută de imagine. Au nevoie să știe dacă regulile pe care PSD le invocă împotriva adversarilor săi sunt aceleași reguli pe care partidul este dispus să le respecte atunci când trebuie să guverneze.