La începutul secolului al XX-lea, Focșaniul trecea printr-o perioadă de transformare. Orașul își moderniza treptat infrastructura, iar administrația locală încerca să găsească soluții pentru unele dintre problemele care afectau viața de zi cu zi a locuitorilor.

Printre instituțiile care aveau nevoie de condiții mai bune se afla și serviciul de pompieri. Un moment esențial în dezvoltarea acestuia s-a consumat la 26 septembrie 1900, când orașul a primit terenul pe care urma să fie construită o nouă cazarmă.

Un teren donat pentru o construcție necesară orașului

Donația a fost făcută de C. D. Soutzo, proprietar important al vremii, care a pus la dispoziția municipalității un teren cu o suprafață de aproximativ 7.200 de metri pătrați.

Gestul a venit într-un moment în care Focșaniul avea nevoie de o cazarmă modernă pentru pompieri. Vechea construcție fusese demolată în martie 1900, iar terenul acesteia fusese destinat extinderii Grădinii Publice și a Pieței Libertății, actuala zonă a Pieței Unirii.

Donația lui Soutzo a făcut posibilă pregătirea unui nou amplasament pentru serviciul de pompieri și a reprezentat una dintre acțiunile importante ale administrației conduse de primarul Dimitrie F. Caian.

Actul de donație a fost autentificat la Tribunalul Putna și a stat la baza proiectului care avea să ducă la ridicarea unei clădiri mult mai bine adaptate nevoilor pompierilor.

O cazarmă cu dimensiuni impresionante pentru acea perioadă

Noua cazarmă avea să ocupe o suprafață construită de aproximativ 869 de metri pătrați și să cuprindă nu mai puțin de 33 de camere.

Construcția nu a fost ridicată imediat după semnarea actului de donație. Lucrările s-au desfășurat în anii următori, iar între timp pompierii au fost mutați temporar în spații închiriate de municipalitate. Documentele istorice menționează că, în noiembrie 1900, s-a dispus mutarea lor în case închiriate de Primărie de la Alecu Ivanciu.

În mai 1902, pe frontispiciul noii clădiri a fost montată o placă de marmură care îl menționa pe donator: „C. D. Stutzo, Donatorul terenului”.

Câteva luni mai târziu, în iulie 1902, obiectivul a fost recepționat oficial, în prezența reprezentanților și personalităților orașului.

Dimitrie Caian și modernizarea Focșaniului

Povestea noii cazărmi este legată de administrația lui Dimitrie F. Caian, profesor și primar al Focșaniului la începutul anilor 1900.

Mandatul său a fost marcat de mai multe proiecte de modernizare. Printre acestea s-au numărat lucrări la alimentarea cu apă, pavarea străzilor cu piatră cubică, extinderea unor zone ale orașului și demersurile pentru construirea unor clădiri publice.

Tot în acea perioadă, administrația locală a făcut primii pași spre introducerea iluminatului electric. În aprilie 1900, Consiliul Local a aprobat experimentarea iluminatului electric pentru o perioadă de cinci luni, în paralel cu sistemele de iluminat existente.

În acest context de transformare a orașului trebuie privită și construirea noii cazărmi de pompieri.

De ce este importantă data de 26 septembrie

Pentru istoria pompierilor focșăneni, data de 26 septembrie 1900 nu reprezintă momentul inaugurării clădirii, ci ziua în care a fost încheiat actul prin care terenul destinat noii cazărmi a intrat în proprietatea orașului.

Este, prin urmare, punctul de plecare al unui proiect care avea să se concretizeze doi ani mai târziu.

Noua cazarmă a oferit serviciului de pompieri un spațiu propriu, mai mare și mai potrivit activității sale. Pentru un oraș aflat în plină dezvoltare, existența unui serviciu de intervenție organizat și a unei clădiri destinate acestuia reprezenta un element important pentru siguranța comunității.

Peste timp, numele celor implicați în realizarea proiectului au rămas legate de această etapă din istoria Focșaniului: administrația condusă de Dimitrie F. Caian, donatorul C. D. Soutzo și, bineînțeles, pompierii care urmau să folosească noul sediu.

26 septembrie 1900 rămâne astfel o dată de referință pentru istoria pompierilor din Focșani, fiind ziua în care s-a făcut pasul juridic decisiv pentru construirea unei noi cazărmi, într-o perioadă în care orașul își contura tot mai clar direcția spre modernizare.