În administrația locală există probleme care se rezolvă simplu și probleme care, după câteva ședințe, comisii și promisiuni, ajung să capete o viață proprie. La Focșani, lipsa spațiilor adecvate pentru unitățile de învățământ pare să fi intrat deja în categoria celor din urmă.

Când o școală nu mai are suficient loc pentru activitățile elevilor, soluția firească ar fi găsirea unui spațiu corespunzător. Numai că, în varianta administrativă autohtonă, lucrurile pot deveni mult mai interesante: dacă nu există curte, poate fi transformată o stradă în curte.

Este și cazul Liceului de Arte, aflat în vecinătatea Inspectoratului Școlar Județean. Potrivit celor semnalate de cetățeni, spațiul care ar fi trebuit să servească drept curte a unității de învățământ a ajuns să fie utilizat ca parcare.

Într-un asemenea context, elevii trebuie, desigur, să primească o soluție. Iar soluția găsită pare desprinsă dintr-un exercițiu de imaginație administrativă: strada Dr. Telemac își schimbă rolul și este transformată în spațiu destinat școlii.

Cu alte cuvinte, acolo unde nu mai încape o curte, administrația poate încerca să lărgească definiția curții.

Strada devine curte școlară, iar problema pare, cel puțin pe hârtie, rezolvată.

Dacă modelul se dovedește eficient, am putea asista în viitor la o adevărată revoluție urbanistică. O stradă pentru o școală, o alee pentru alta, poate chiar un sens giratoriu transformat în teren de sport. Iar dacă spațiul urban devine insuficient, rămâne întotdeauna varianta ca elevii să facă ora de educație fizică printre mașini.

Dar povestea nu se oprește la Liceul de Arte.

O situație cel puțin la fel de neobișnuită este semnalată și în cazul Școlii „Diana Renea”, cunoscută de focșăneni drept Școala 3.

Curtea unei unități de învățământ ar trebui, în mod normal, să fie un spațiu destinat copiilor, profesorilor și activităților școlare. La Focșani, însă, lucrurile par să fi fost gândite ceva mai „flexibil”.

Potrivit localnicilor, prin zona respectivă circulă nu doar elevii și părinții acestora, ci și locuitorii din zonă sau alte persoane care au nevoie să traverseze spațiul. Iar lista poate deveni, în cheia satirică a situației, aproape nesfârșită: de la trecători și comis-voiajori până la alergători, turiști sau câini comunitari.

Practic, curtea școlii riscă să capete caracteristicile unui spațiu public de tranzit.

Într-o asemenea situație, aproape că ai aștepta să apară și un panou care să lămurească lucrurile:

„Curtea școlii – acces liber. Circulați cu atenție!”

Ironia este că toate aceste improvizații nu fac decât să scoată în evidență o problemă mai serioasă: modul în care sunt gestionate spațiile destinate educației și felul în care administrația locală încearcă să rezolve, din mers, situații care ar fi trebuit probabil anticipate.

O școală are nevoie de săli de clasă, laboratoare, spații pentru activități sportive și, evident, de o curte în care copiii să poată ieși în siguranță. Nu de soluții care mută problema câțiva metri mai încolo.

La Focșani, însă, pare să funcționeze un principiu administrativ aparte: dacă nu găsești spațiul potrivit, schimbi destinația celui pe care îl ai.

Și astfel ajungem într-un oraș în care o stradă poate deveni curte de școală, o curte poate ajunge parcare, iar spațiul destinat elevilor poate deveni zonă de tranzit pentru întreaga comunitate.

Poate că aceasta este adevărata inovație locală: nu construim neapărat spații noi, ci reinventăm ceea ce există deja.

Iar dacă tot vorbim despre administrație și soluții spectaculoase, Focșaniul nu are niciun motiv să se considere mai puțin inventiv decât alte orașe devenite celebre pentru paradoxurile lor.

Dacă unii au rămas în memoria colectivă cu legenda Caracalului, Focșaniul pare hotărât să-și construiască propriul capitol.

Unul în care întrebarea nu mai este „unde este curtea școlii?”, ci:

„Pe ce stradă au mutat-o de data aceasta?”