Criza apei provocată de deversarea defectuoasă a bazinului de la Paltinu nu a fost doar un incident tehnic. A fost o demonstrație rușinoasă de incapacitate administrativă, un episod în care Ministerul Mediului a arătat că nu știe, nu poate și nu este pregătit să gestioneze absolut nimic care depășește un comunicat steril sau o conferință de presă.
Bazinul Paltinu nu e o baracă improvizată în vârful muntelui. Este o infrastructură strategică, care deservește două județe mari. Cu toate acestea, ministerul a reușit performanța halucinantă de a fi prins complet nepregătit, fără date, fără reacție, fără un plan minimal. A fost o dezarmare totală în fața unei situații previzibile, pentru că, oricât ar încerca unii să o prezinte altfel, astfel de intervenții hidrotehnice se fac după proceduri stricte. Proceduri pe care cineva trebuia să le verifice.

În primele ore ale crizei, prahovenii și dâmbovițenii au primit informații mai repede de pe grupurile de Facebook decât de la minister. Asta spune totul despre nivelul de control al instituției.
În loc de coordonare, am avut bâlbâieli.
În loc de transparență, am avut tăcere.
În loc de fermitate, am avut o lipsă de reacție care frizează iresponsabilitatea.
Ministerul s-a comportat ca un spectator neinteresat, privind cum două județe sunt aruncate în haos informațional și panică alimentară. Nicio analiză rapidă, nicio comunicare coerentă, nicio direcție clară pentru autoritățile locale. Doar o avalanșă de declarații vagi și un nivel alarmant de neputință.
Să numești „defectuoasă” o operațiune care pune în pericol calitatea apei pentru sute de mii de oameni e un eufemism. Adevărul e simplu: cineva nu și-a făcut treaba.
Dacă deversarea nu a fost monitorizată, e un eșec al ministerului.
Dacă nu au existat avertizări, e un eșec al ministerului. Dacă operatorii nu au fost verificați, e un eșec al ministerului.
Dacă nimeni nu a anticipat efectele asupra populației, e un eșec al ministerului.
Indiferent pe unde tai firul, centrul responsabilității este același: o conducere incapabilă să gestioneze un element fundamental al siguranței naționale – apa potabilă.
Faptul că oamenii au fost nevoiți să afle de la vecini dacă pot bea apă de la robinet este o rușine instituțională.
Ministerul nu doar că a comunicat târziu. A comunicat prost. A oferit fragmente, nu date. A oferit impresii, nu concluzii.
A oferit promisiuni, nu soluții.
Aceasta nu este neglijență. Este nepricepere sistemică.
Urmările: haos, neîncredere și expunerea totală a slăbiciunilor statului și punerea oamenilor pe drumuri timp de o săptămână pentru a căra apă de la cisternele aduse în zonă. Apă care nu putea fi luată decât pe bază de buletin.
Situația de la Paltinu a lăsat o rană profundă în încrederea publicului.
Oamenii au văzut cu ochii lor că statul — prin instituția care ar trebui să protejeze resursele naturale — este defect, dezorganizat și letargic.
În momente critice, ministerul a fost mai preocupat să salveze aparențe decât să salveze situația. Iar asta este, poate, cel mai grav aspect: refuzul de a recunoaște eșecul, în timp ce consecințele sunt suportate de populație.
Criza apei din Prahova și Dâmbovița nu este doar un episod nefericit.
Este un semnal de alarmă puternic: sistemul care ar trebui să protejeze resurse vitale ale României este condus și gestionat într-un mod care sfidează orice standard de profesionalism.
Și, mai grav, nimeni din vârful ministerului nu pare să conștientizeze magnitudinea acestui faliment instituțional.
Dacă România ajunge în situația în care accesul la apă potabilă devine o loterie administrativă, nu putem vorbi decât despre o prăbușire a capacității statului. Iar criza de la Paltinu a fost exact asta: un colaps administrativ în toată regula.