A trecut un an de la ceea ce istoria – dacă va mai avea curajul să o scrie – ar numi ziua rușinii absolute a democrației românești: momentul în care PSD și PNL, sprijiniți de fostul președinte Klaus Iohannis și de un pluton docil de judecători constituționali, au decis să anuleze alegerile prezidențiale din 2024, invocând un presupus amestec al Rusiei în campanie.
Într-o singură zi, cu un singur comunicat, România a fost aruncată înapoi cu trei decenii și jumătate – în vremurile în care voința cetățeanului era călcată în picioare fără rușine, iar puterea decidea cine are voie să conducă și cine trebuie eliminat.
Argumentul oficial? Că Rusia ar fi manipulat alegerile și domnul Călin Georgescu, candidatul favorit al votului popular, ar fi fost „omul Moscovei” decis să scoată România din UE și NATO. Așa au spus politicienii zilei. Așa a repetat propaganda. Așa au justificat gestul fără precedent.

Dar un an mai târziu, rămâne o întrebare uriașă, care atârnă în aerul greu al neîncrederii naționale:
Unde sunt dovezile?
Timp de 12 luni, românii au auzit doar sloganuri și isterie patriotică de carton. Ni s-a spus că Rusia a manipulat votul. Nu am văzut niciun raport.
Ni s-a spus că Georgescu era omul Kremlinului. Nu am văzut nicio probă.
Ni s-a spus că România era în pericol mortal. Niciun document secret desecretizat, nicio investigație transparentă, nicio demonstrație publică.
Chiar și Nicușor Dan, care odată ales președinte a jurat solemn că va publica dovezi „zdrobitoare” în sprijinul anulării alegerilor, nu a prezentat nici până astăzi absolut nimic.
În orice stat normal, o asemenea minciună istorică ar fi dărâmat guverne și ar fi trimis politicieni la bară.
În România, a fost doar încă un abuz acoperit de tăcere.
În numele „apărării democrației”, democrația a fost executată public.
În numele „apărării siguranței naționale”, siguranța statului a fost spulberată.
În numele „Europei și NATO”, România a devenit exemplul de manual despre cum poate fi corupt procesul electoral în interior, nu din exterior.
Lumea întreagă a privit uimită cum o țară din UE anulează alegeri libere fără să prezinte o singură dovadă.
Cum să mai ceri credibilitate pe plan extern după un asemenea act?
Ce lider din lume mai poate privi partenerii români fără să vadă în spatele lor spectrul arbitrariului politic?
Această coaliție toxică, prinsă într-un parteneriat de supraviețuire, nu a ezitat să sacrifice tot: încrederea cetățenilor, stabilitatea instituțională, imaginea internațională, pacea socială.
Au călcat în picioare votul românilor pentru că le era frică. Frică de rezultat. Frică de pierderea privilegiilor. Frică de adevăr.
N-a existat nicio demisie. N-a existat nicio scuză. N-a existat nici măcar un „am greșit”.
La un an distanță, rămâne doar tăcerea încărcată de furie a unei națiuni care a înțeles, poate prea târziu, că democrația nu este garantată prin Constituție, ci prin curaj.
Iar când curajul dispare, România se întoarce exact acolo unde a mai fost: într-un stat unde votul nu contează, iar puterea se păstrează prin forță și manipulare.
Anularea prezidențialelor din 2024 rămâne un simbol monstruos a ceea ce se întâmplă atunci când politica devine un exercițiu de dominație, nu de responsabilitate.
Și dacă România mai are o șansă să se repare, ea începe cu o singură propoziție: niciun politician nu este mai presus decât votul poporului.
Restul sunt doar ruine ale unei democrații trădate.

Senator AUR, Corneliu NEGRU