Site-ul de știri locale „Ecoul Vrancei” a intrat rapid în conștiința publică a cetățenilor onești ai județului Vrancea. Drept urmare, la redacție primim diverse întrebări și sesizări ale cetățenilor confruntați cu indiferența instituțiilor statului român față de ei. Așa se întâmplă și cu porțiunea de drum județean DJ 205P dintre Mândrești și Suraia, aflată într-o stare avansată de degradare din cauza traficului și a indiferenței autorităților județene. Pentru că această porțiune de drum se află în gospodărirea Consiliului Județean Vrancea, al cărui președinte este Nicușor Halici. Ne amintim că, în 2018, primarul Cristi Misăilă a declarat într-o ședință a Consiliului Local Focșani că această porțiune de drum va fi reabilitată de către Consiliul Județean, însă isprava se lasă așteptată. În condițiile actuale, mult și bine…

Ne-am adresat senatorului AUR Vrancea, Corneliu Negru, singurul parlamentar de opoziție din județ, pentru a ne spune mai multe despre acest drum și ce ar trebui să fie făcut pentru ca oficialitățile județene să vină în sprijinul locuitorilor și să nu mimeze iubirea de semeni. Redăm declarația senatorului Corneliu Negru și sperăm că, în urma acestei întrevederi, autoritățile județene se vor întoarce cu fața către cei care circulă zilnic pe acest drum și își strică mașinile:

„Într-adevăr, această porțiune de drum care leagă cartierul Mândrești de drumul spre Suraia se află în administrarea Consiliului Județean Vrancea. Utilitatea drumului este dovedită, pentru că, reabilitat, scurtează distanța dintre Mândrești și centrul Focșaniului cu câțiva kilometri. Vina că acest drum se află în această stare deplorabilă aparține în totalitate autorităților județene care nu au dorit să găsească, de ani întregi, fonduri pentru refacerea acestui drum. Dacă vreți, este o insultă la adresa cetățenilor care îl folosesc! De ani buni, consilieri județeni se tot perindă în CJ Vrancea, dar niciunul nu a pus în discuție starea acestui drum. Am senzația că refuză să aplece urechea la durerile cetățenilor. M-am așteptat ca cei trei consilieri ai AUR să abordeze această problemă pe care o cunosc, în calitate de exponenți ai opoziției, dar ei s-au aliniat majorității din CJ. Soluția este una simplă: introducerea acestui drum, și a altora similare, în  lista anuală de alocații bugetare a Consiliului Județean Vrancea. Dacă banii s-ar folosi în mod chibzuit, ar fi sufucienți și pentru asfaltarea unei porțiuni de 1 km de drum județean.”

Nu ne rămâne decât să așteptăm până după 2028, cel mai probabil!

Lasă un comentariu