
Sorana Cîrstea, care a participat la US Open și a ajuns până în turul doi al competiției, este cazată la hotelul The Fifty Sonesta din New York. Acolo, sportiva româncă a avut parte de o experiență neplăcută.
Sorana a dezvăluit pe pagina sa de Instagram că i-a fost furat trofeul proaspăt cucerit în turneul de la Cleveland.
„Oricine mi-a furat trofeul de la Cleveland din camera 314 de la The Fifty Sonesta, te rog să mi-l înapoiezi! Nu are nicio valoare materială, doar valoare sentimentală! Aș aprecia enorm asta! Mulțumesc, Sorana”, se arată în postarea sportivei de pe Instagram.
Sorana Cîrstea, „regina Clevelandului.”
Sorana Cîrstea a câștigat al treilea titlu WTA al carierei, în proba individuală.
Campioană la Tashkent, în 2008 și la Istanbul, în urmă cu mai bine de patru ani, Sorana Cîrstea (35 de ani) a ieșit noua câștigătoare a întrecerii WTA 250 de la Cleveland, Ohio.
În finala competiției din SUA, jucătoarea din țara noastră a obținut o victorie în minimum de seturi contra americancei Ann Li (69 WTA), scor 6-2, 6-4.
Pornit din calificări, traseul Soranei Cîrstea la Cleveland nu a văzut nici măcar un set pierdut, aspect care arată cât de mult poate ajuta lipsa presiunii.
Aflată la ceea ce ar putea rămâne ultimul sezon al carierei sale în circuitul WTA, Sorana Cîrstea se bucură de acest succes la Cleveland la trei luni de la victoria în turneul WTA 1000 de la Madrid, semnată în proba de dublu, alături de Anna Kalinskaya.


Lasă un comentariu