Ca unul care urăște profețiile jurnalistice și tot campionatul de citire a gesturilor și expresiilor în stil profiler n-am putut să nu remarc expresia de tristețe și oboseală a celor porniți în așa-zisa „debarcare europeană” la Washington.

Tot elanul lor de sprijinire a Ucrainei părea învăluit într-o umbră aproape imperceptibilă, ca o mătase de tristețe. Nu putea fi semnul înfrîngerii pentru că decizia nu s-a luat. Nu putea fi nici oboseala drumului pentru că n-au mers nici cu trenul, nici cu avioane de linie, înghesuiți cu genunchii la gură ca tot călătorul de la economy. Tristețea lor vizibilă și încă fără explicație putea veni doar de la o schimbare de macaz. Bățoasa și importanta conducătoare a Comisiei Europene era bunicuța resemnată de la colțul mesei. Gomosul cancelar german, cu toată înălțimea sa, avea privirile căzute îndărătul ochelarilor. Parcă nu venea de la cancelarul celei mai tari economii a Europei, din ordinea și disciplina germană, ci dintr-o societate care își caută și ea o direcție. Numai Donald Trump, vizibil obosit, arăta totuși înfloritor, abil în formularea speranțelor sale și curtenitor cu musafirii săi pe care îi avea ca pe niște floricele în buzunarul de la piept. Marii politicieni ai Europei, triști și stăruitori care mai de care să-l complimenteze pe Donald Trump, la Washington, în fața podului deja circulabil între Washington și Kremlin, foarte repede, și între SUA și Ucraina, arătau ca niște pitici puși pe năzbîtii, prinși asupra năstrușniciei și puși la punct. Planul lor de conflict militar cu Rusia începea să arate din ce în ce mai vizibil ca o joacă trăznită, ca o glumă proastă.

De vineri, România a fost invadată de presupuneri, de profeții și interpretări. Parcă la noi s-ar ține campionatul european de imaginație politică, un fel de întrecere a mediocrilor ajunși în calificările organizate de televiziuni și podcasturi.

La Washington, cu toată mobilizarea europeană, hiper-măgulitoare pentru Donald Trump, n-a fost decît un fel de al doilea pas (exagerat de rostogolit pe televiziuni) pe un drum încă lung, nesigur, visat, dar nedesenat și încă departe de a duce la destinație. Zilele următoare nu vom afla nici măcar un inventar al condițiilor propuse. Abia am avut parte de o mică parte dintr-un pachet de propuneri și dorințe și de o dovadă cu public că politicienii-rățoi ai Europei, în fața lui Donald Trump, au făcut ciocul mic și au dat-o pe măguleli și ciripeli drăgăstoase.

Ce-am reținut din burtierele și remarcile televiziunilor? Că ”România este pe harta negocierilor” pentru simplul fapt că pe un contur al teritoriilor ocupate de ruși, în partea stîngă, apărea mare numele României. Sună frumos, dar sună și prost. Minutele acestea de popularitate pe toate televiziunile de știri (promovare nefolositoare!), precum și tot valul de discuții despre summit-ul din Alaska și întîlnirea liderilor europeni la Washington au acoperit, cel puțin în parte, nenorocirea de pe capul nostru, adusă de anularea alegerilor din decembrie 2024. Raportul Departamentului de Stat dat publicității săptămîna trecută nu ne-a zguduit încă și n-a provocat nici o dezbatere serioasă. Mai ieri, pe un site american (https://www.thegatewaypundit.com/) a apărut un articol scris de Robert Semonsen, intitulat „Statul Profund expus: Oficialii lui Biden implicați în lovitura de stat globalistă din România”.